O angajată de la Ministerul Finanțelor, acuzată că și-ar fi INCENDIAT concubinul pentru a intra în posesia averii acestuia: Ar fi dat foc, a încuiat ușa și a plecat
2045
O angajată a Ministerului Finanţelor, care se află în prezent în concediu de îngrijire a copilului, este învinuită de procurori că și-ar fi incendiat concubinul, pentru a intra în posesia imobilelor și conturilor bancare ale acestuia.
Cazul a avut loc în noaptea spre 31 octombrie 2018.
Procurorii au trimis dosarul pe numele femeii Corina Cozlova în judecată și, pentru omor premeditat săvârşit cu o deosebită cruzime, aceasta riscă între 15 şi 20 de ani de închisoare.
Acuzatorii afirmă că femeia care are 26 de ani ar fi planificat din timp omorul concubinului în vârstă de 60 de ani. Cei doi nu erau căsătoriți, dar, având un copil comun, ea a mizat că va putea intra în posesia mai multor imobile şi a conturilor bancare pe care bărbatul le deţinea, dacă va scăpa de el.
În acea noapte, după ce au consumat împreună alcool în casa în care locuiau de mai mulţi ani, învinuita a aşteptat până concubinul a adormit. Apoi, femeia a incendiat mobila din bucătărie, dar şi din odaia în care dormea victima, a închis toate geamurile şi a încuiat uşa de la casă din exterior, părăsind în grabă locuinţa.

În scurt timp, bărbatul s-a trezit şi a încercat să se salveze, însă nu a reușit, fiindcă era încuiat pe dinafară. Acesta a murit intoxicat cu monoxid de carbon.
Raportul de expertiză judiciară dispusă de procurori a arătat că incendiul a avut două focare şi a fost generat de surse deschise de foc, aduse din exterior. Fugind de la locul faptei şi încercând să-şi asigure un „alibi”, aceasta a apelat la Serviciul 112 numai după decesul victimei.
Procuratura Generală susține că Serviciul Unic 112 nu a reacţionat la apelul telefonic al învinuitei, pompierii deplasându-se la faţa locului abia la ora 7.00 dimineaţa, peste 4 ore dupa apel, localizând incendiul şi depistând cadavrul bărbatului.
În prezent, tânăra are interdicţia de a părăsi ţara, după ce a încercat cu puțin timp în urmă să părăsească teritoriul ţării, împreună cu copilul său minor, însă a fost reţinută pe teritoriul Aeroportului Internaţional Chişinău.
Concomitent, procurorii au iniţiat urmărirea penală şi în privinţa angajaţilor Serviciului 112, sub acuzaţia de neglijenţă în serviciu, soldată cu decesul unei persoane.
Menționăm că femeia neagă cele incriminate. Aceasta a spus că, atunci când a remarcat flăcările, și-a luat repede copilul și a ieșit afară. Din cauza „șocului” pe care l-ar fi avut, a încuiat automat ușa casei și a plecat la părinți.
11.06.2026
17:47
254
20 de școli-model din Republica Moldova, modernizate cu 50 de milioane de euro de la Banca Europeană de Investiții
11.06.2026
16:48
358
Avertizare meteo cod portocaliu: 11.06.2026, ora 15:30 - 12.06.2026, ora 21
11.06.2026
15:22
295
Poliția își evaluează instituția cu experți germani pentru a accelera modernizarea și alinierea la standardele europene
11.06.2026
14:48
349
Republica Moldova, nou membru WorldSkills Europe: pas decisiv pentru modernizarea învățământului profesional-tehnic și racordarea la standardele europene
11.06.2026
09:32
441
MEC lansează consultări publice online pe noile curricula școlare din învățământul general, componenta invariabilă
10.06.2026
21:05
920
Ploi de vară și vânt mai sprinten în Republica Moldova, joi, 11 iunie 2026
10.06.2026
16:01
787
Programul „Lider sensibil la gen” schimbă cultura organizațională în Poliția Republicii Moldova
10.06.2026
13:00
962
Peste 100 de experți pregătesc noul Curriculum Național: ce schimbări așteaptă școlile din Moldova
10.06.2026
11:31
828
Noi proiecte pentru siguranța rutieră, discutate la Inspectoratul General al Poliției
09.06.2026
20:40
1275
Miercuri, 10 iunie 2026: timp mai cald și cer în mare parte senin în Republica Moldova
09.06.2026
11:01
1242
Chișinăul devine centru regional pentru sportul de masă: training internațional ACT RISE unește specialiști din Moldova, România și Ucraina
08.06.2026
20:57
1127
Vreme plăcută și stabilă în Republica Moldova, marți, 09.06.2026
11.06.2026
17:47
270
Chișinăul pornește negocierile cu Bucureștiul pentru podul de la Ungheni și noi conexiuni rutiere spre rețeaua europeană
11.06.2026
17:47
225
20 de școli-model din Republica Moldova, modernizate cu 50 de milioane de euro de la Banca Europeană de Investiții
11.06.2026
17:44
271
Guvernul investește 50 de milioane de euro pentru modernizarea a 20 de școli-model din Republica Moldova
11.06.2026
17:43
245
Guvernul modernizează regulile de utilizare a drumurilor publice și aliniază infrastructura rutieră la normele europene
11.06.2026
17:21
225
Guvernul majorează rezervele de gaze și impune stocuri obligatorii și pentru regiunea transnistreană
11.06.2026
17:04
293
Experiența Strasbourg, model pentru modernizarea transportului public din Republica Moldova
11.06.2026
16:50
254
Experiența Strasbourgului în transport urban modern, analizată de delegația MIDR în cadrul vizitei de lucru în Franța
11.06.2026
16:48
339
Avertizare meteo cod portocaliu: 11.06.2026, ora 15:30 - 12.06.2026, ora 21
11.06.2026
15:22
276
Poliția își evaluează instituția cu experți germani pentru a accelera modernizarea și alinierea la standardele europene
11.06.2026
14:48
331
Republica Moldova, nou membru WorldSkills Europe: pas decisiv pentru modernizarea învățământului profesional-tehnic și racordarea la standardele europene
11.06.2026
13:27
371
Stația Electrică Vulcănești, gata de energizare: etapă decisivă pentru Linia Independenței Energetice Vulcănești–Chișinău
11.06.2026
12:10
416
Bărbat recidivist, condamnat la 6 luni de închisoare pentru sustragerea unui document oficial din Direcția pentru Protecția Drepturilor Copilului Chișinău
11.06.2026
10:37
527
Femeie din Cahul, condamnată la 20 de ani de închisoare pentru uciderea amantei concubinului și a fratelui acestuia
11.06.2026
10:31
510
Moldova își fixează ținta: închiderea preliminară a Capitolului 10 și integrarea în Spațiul Unic Digital al UE până la finele anului
11.06.2026
09:32
435
MEC lansează consultări publice online pe noile curricula școlare din învățământul general, componenta invariabilă
11.06.2026
08:28
450
Horoscopul zilei 11.06.2026
10.06.2026
21:05
916
Ploi de vară și vânt mai sprinten în Republica Moldova, joi, 11 iunie 2026
835
Vicepremierul pentru reintegrare, întrevedere de rămas bun cu ambasadorul Canadei și discuții despre soluționarea pașnică a diferendului transnistrean
10.06.2026
16:01
782
Programul „Lider sensibil la gen” schimbă cultura organizațională în Poliția Republicii Moldova
10.06.2026
15:58
816
Proiectul STIC pornește la drum: primul Comitet de Coordonare, noi măsuri pentru un mediu de afaceri bazat pe integritate și încredere în Moldova
888
Procurorul General Machidon discută cu ambasadorul Regatului Țărilor de Jos despre reformarea procuraturii și digitalizarea justiției în Moldova
10.06.2026
14:12
917
Vinurile Moldovei strălucesc la Concours Mondial de Bruxelles: 66 de medalii și cea mai bună rată de succes dintre marile țări participante
10.06.2026
13:00
960
Peste 100 de experți pregătesc noul Curriculum Național: ce schimbări așteaptă școlile din Moldova
10.06.2026
11:31
827
Noi proiecte pentru siguranța rutieră, discutate la Inspectoratul General al Poliției
10.06.2026
11:01
1101
A abuzat sexual fiica concubinei sale de 14 ani și a fost condamnat definitiv la 9 ani de închisoare în nordul țării
Chișinăul pornește negocierile cu Bucureștiul pentru podul de la Ungheni și noi conexiuni rutiere spre rețeaua europeană
20 de școli-model din Republica Moldova, modernizate cu 50 de milioane de euro de la Banca Europeană de Investiții
Guvernul investește 50 de milioane de euro pentru modernizarea a 20 de școli-model din Republica Moldova
Guvernul modernizează regulile de utilizare a drumurilor publice și aliniază infrastructura rutieră la normele europene
1 MDL
1 EUR
20.08
1 USD
17.38
1 RON
3.83
1 RUB
0.24
1 UAH
0.39


Inapoi














