O a DOUA turistă de la Hurghada a DECEDAT după ce a fost atacată de RECHINI: Femeia era din România. Egiptul îşi închide plajele la Marea Roşie
2151
O a doua femeie a murit după ce a fost atacată de un rechin în Marea Roşie, în Egipt, la sud de oraşul Hurghada, a anunţat duminică Ministerul Mediului egiptean, surse precizând pentru Reuters că este vorba de o turistă româncă.
Două surse au declarat pentru agenţia de presă Reuters că trupul unei turiste românce de circa 40-50 de ani a fost descoperit la câteva ore după ce un atac asemănător a ucis o austriacă de 68 de ani.
Ambele atacuri au avut loc la circa 600 de metri distanţă unul de celălalt, în Golful Sahl Hashleesh, potrivit surselor, transmite Agerpres.
Ministerul Mediului din Egipt a anunţat într-un comunicat că o comisie a fost înfiinţată pentru a investiga circumstanţele în care au avut loc cele două atacuri şi eventualele motive ştiinţifice care au dus la acestea.
Guvernoratul Mării Roşii din Egipt a emis vineri un ordin privind închiderea mai multor plaje de la Marea Roşie după ce o femeie austriacă, în vârstă de 68 de ani, a murit după ce a fost atacată de un rechin în dimineaţa aceleiaşi zile în apele Golfului Sahl Hasheesh.
281
Londonez musulman, ținta unui val de ură rasistă după un poster la Heathrow, își înfruntă trollii cu iertare și curmale gratuite
314
Curtea Supremă a Indiei pune sub semnul întrebării politica de confidențialitate WhatsApp și partajarea datelor cu Meta
01.03.2026
01:09
458
Paramount, pe cale să preia Warner Bros. Discovery pentru 111 miliarde de dolari, după retragerea Netflix, într-o fuziune care poate rescrie regulile la Hollywood
01.03.2026
00:04
484
Marile companii tech aruncă trilioane în infrastructura AI: mega-contracte, centre de date uriașe și temeri tot mai mari pe Wall Street
28.02.2026
21:17
577
VIDEO // Un nou RĂZBOI zguduie lume. Filmul celui mai „amplu atac aerian” desfășurat vreodată de Israel, în coordonare cu SUA, împotriva Iranului
28.02.2026
21:04
510
Primă zi de primăvară cu soare și încălzire accentuată în Moldova – 01.03.2026
28.02.2026
17:34
644
Bălți devine Capitala Tineretului 2026: buget de 4 milioane de lei și an plin de proiecte pentru tineri
28.02.2026
17:32
623
Zgomotul rutier nocturn peste 50 dB crește colesterolul și riscul de boli cardiovasculare, arată un amplu studiu european
569
Rogobete anunță Registrul Național de Mastocitoză și promite centre de excelență și terapii inovatoare pentru bolile rare
619
Alexandru Rogobete: În timp ce unii fac circ în Parlament, Ministerul Sănătăţii ridică 22 de spitale noi în România
279
Londonez musulman, ținta unui val de ură rasistă după un poster la Heathrow, își înfruntă trollii cu iertare și curmale gratuite
310
Curtea Supremă a Indiei pune sub semnul întrebării politica de confidențialitate WhatsApp și partajarea datelor cu Meta
01.03.2026
01:09
456
Paramount, pe cale să preia Warner Bros. Discovery pentru 111 miliarde de dolari, după retragerea Netflix, într-o fuziune care poate rescrie regulile la Hollywood
01.03.2026
00:04
483
Marile companii tech aruncă trilioane în infrastructura AI: mega-contracte, centre de date uriașe și temeri tot mai mari pe Wall Street
28.02.2026
21:17
573
VIDEO // Un nou RĂZBOI zguduie lume. Filmul celui mai „amplu atac aerian” desfășurat vreodată de Israel, în coordonare cu SUA, împotriva Iranului
28.02.2026
21:04
510
Primă zi de primăvară cu soare și încălzire accentuată în Moldova – 01.03.2026
28.02.2026
17:34
643
Bălți devine Capitala Tineretului 2026: buget de 4 milioane de lei și an plin de proiecte pentru tineri
28.02.2026
17:32
622
Zgomotul rutier nocturn peste 50 dB crește colesterolul și riscul de boli cardiovasculare, arată un amplu studiu european
567
Rogobete anunță Registrul Național de Mastocitoză și promite centre de excelență și terapii inovatoare pentru bolile rare
617
Alexandru Rogobete: În timp ce unii fac circ în Parlament, Ministerul Sănătăţii ridică 22 de spitale noi în România
28.02.2026
13:40
663
Microplasticele din periuța de dinți și ața dentară: cât de mare este, de fapt, riscul pentru sănătate?
28.02.2026
12:31
1180
Ora de vară 2026: Vom dormi mai puțin. Când se schimbă ceasurile și cum ne afectează trecerea la noul program
697
Tur feroviar maraton: patru prieteni autiști au vizitat 70 de stații din West Midlands în doar 12 ore
28.02.2026
08:01
682
Horoscopul zilei 28.02.2026
27.02.2026
22:20
853
Elon Musk acuză OpenAI de periclitarea siguranței utilizatorilor și laudă Grok în depoziția din procesul intentat companiei
27.02.2026
21:28
834
Anthropic se opune Pentagonului: bătălia pentru controlul inteligenței artificiale militare și al supravegherii în masă
27.02.2026
21:02
846
Apple și Netflix își unesc forțele pentru transmiterea în direct a Marelui Premiu al Canadei la Formula 1
27.02.2026
20:46
869
Moldova se încălzește sâmbătă, 28 februarie 2026
27.02.2026
20:04
890
Angajați Google și OpenAI se aliază cu Anthropic împotriva presiunilor Pentagonului pentru acces nelimitat la AI
27.02.2026
19:43
896
Perplexity lansează Computer, un super‑agent AI cu 19 modele, pariat pe utilizatori „multi‑model” și abonamente scumpe
27.02.2026
19:10
989
Haos la vârful CISA: directorul interimar Madhu Gottumukkala, schimbat după un an de scandaluri, erori de securitate și concedieri masive
27.02.2026
17:48
913
Cercetătoarele din Republica Moldova, premiate de Ministerul Educației și Cercetării pentru excelență în știință și promovarea egalității de gen
27.02.2026
17:27
821
Profesorii vor putea lucra de acasă în vacanțele elevilor, cel mult două zile pe săptămână la școală
27.02.2026
16:42
810
OpenAI atrage 110 miliarde de dolari de la Amazon, Nvidia și SoftBank, în una dintre cele mai mari finanțări private din istorie
27.02.2026
15:59
844
Coreea de Sud relaxează restricțiile și permite Google Maps să funcționeze complet, sub reguli stricte de securitate
Paramount, pe cale să preia Warner Bros. Discovery pentru 111 miliarde de dolari, după retragerea Netflix, într-o fuziune care poate rescrie regulile la Hollywood
Marile companii tech aruncă trilioane în infrastructura AI: mega-contracte, centre de date uriașe și temeri tot mai mari pe Wall Street
VIDEO // Un nou RĂZBOI zguduie lume. Filmul celui mai „amplu atac aerian” desfășurat vreodată de Israel, în coordonare cu SUA, împotriva Iranului
1 MDL
1 EUR
20.20
1 USD
17.12
1 RON
3.97
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40


Inapoi














