NYT: Cum se încheie pandemiile? Pentru cine se încheie şi cine decide acest lucru?

Pandemiile au două tipuri de sfârşit, unul pe plan medical, iar altul la nivel social, explică istorici consultaţi de cotidianul The New York Times în contextul crizei generate de coronavirus, avertizând că epidemia de teamă este la fel de periculoasă ca virusul.

„Când se va încheia pandemia de Covid-19? Şi cum? Potrivit istoricilor, pandemiile au de obicei două tipuri de sfârşit: cel medical, produs când incidenţa bolii şi rata deceselor scad, şi social, când se disipează epidemia de teamă generată de boală”, notează editorialistul Gina Kolata, într-un articol publicat în cotidianul The New York Times sub titlul „Cum se încheie pandemiile / O epidemie se poate încheia în mai multe moduri, spun istoricii. Dar pentru cine se încheie şi cine decide?”

„Atunci când oamenii adresează întrebarea «când se încheie?», se referă la sfârşitul pe plan social”, afirmă dr. Jeremy Greene, istoric în domeniul medicinei la Universitatea Johns Hopkins.

Cu alte cuvinte, sfârşitul pandemiei se poate produce nu pentru că boala a fost eliminată, ci pentru că oamenii se satură de sentimentul de panică şi învaţă să trăiască în contextul bolii. Allan Brandt, istoric la Universitatea Harvard, afirmă că ceva asemănător se întâmplă cu boala Covid-19. „După cum am observat în dezbaterea despre deschiderea economiei, multe întrebări referitoare la aşa-numitul sfârşit epidemic nu sunt determinate de datele medicale şi de sănătate publică, ci de procesele socio-politice”, afirmă el.

Sfârşiturile pandemiilor „sunt foarte, foarte urâte. Dacă privim în urmă, avem puţine date. Pentru cine se termină epidemia şi cine ajunge să spună acest lucru?”, declară Dora Vargha, istoric la Universitatea Exeter.

O epidemie de teamă se poate produce chiar şi fără epidemia unei boli. Dr. Susan Murray, de la Colegiul Regal al Medicilor Chirurgi din Dublin, a observat acest lucru în 2014, când era colaboratoare la un spital din mediul rural în Irlanda. Cu câteva luni înainte, peste 11.000 de persoane din vestul Africii muriseră de Ebola, o boală virală terifiantă, extrem de contagioasă şi adesea fatală. Epidemia părea să se diminueze, iar în Irlanda nu se înregistrase niciun caz, dar teama publică era palpabilă.

„Pe străzi şi în spitale, oamenii erau preocupaţi. Dacă aveai pielea culoarea anormală, era suficient ca cineva să se uite la tine într-un autobuz ori tren. Dacă tuşeşti o dată, vei vedea că se îndepărtează de tine”, afirmă dr. Susan Murray.

Angajaţii spitalului din Dublin au fost avertizaţi să se pregătească de ce era mai rău. Erau înspăimântaţi, se temeau că nu aveau echipamente de protecţie. Când un tânăr a venit la secţia de urgenţe dintr-un stat în care erau pacienţi bolnavi de Ebola, nu voia nimeni să meargă la el. Asistentele s-au ascuns, iar medicii au ameninţat că vor pleca din spital. Doar dr. Murray a îndrăznit să îl trateze, dar cancerul de care suferea era atât de avansat încât a putut să îi ofere doar îngrijiri paliative. Peste câteva zile, analizele au confirmat că pacientul nu avea Ebola; a murit după o oră. Peste trei zile, Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a decretat finalul epidemiei de Ebola.

Dr. Murray a scris: „Dacă nu suntem pregătiţi să contracarăm teama şi ignoranţa la fel de activ şi de raţional cum combatem alt virus, ese posibil ca temerea să le producă răni teribile oamenilor vulnerabili, chiar şi în zone în care nu vor fi deloc cazuri de infectare în cursul unei epidemii. Iar o epidemie de teamă poate avea consecinţe mult mai grave dacă apar complicaţii privind rasa, privilegiile ori limba”, precizează dr. Murray.

Ciuma bubonică a lovit de câteva ori în ultimii 2.000 de ani, omorând milioane de oameni şi modificând cursul istoriei. Boala este provocată de o bacterie, Yersinia pestis, care trăieşte în puricii de pe şobolani. Dar ciuma bubonică, devenită cunoscută sub denumirea de „Moartea neagră”, se transmite şi de la om la om prin stropi ai respiraţiei, astfel că nu poate fi eradicată prin simpla ucidere a şobolanilor.

Fiecare epidemie a amplificat teama produsă în următorul val. Istoricii observă trei valuri mari de ciumă, afirmă Mary Fissel, istoric la Universitatea Johns Hopkins: Pesta din perioada lui Iustinian, în secolul VI, epidemia medievală, în secolul XIV şi pandemia de la sfârşitul secolulului XIX – începutul secolului XX. Una dintre cele mai grave epidemii avut loc în China în anul 1855, răspândindu-se în întreaga lume, provocând moartea a peste 12 milioane de oameni doar în India. Autorităţile medicale din Bombay au incendiat cartiere întregi în tentativa de a opri ciuma. „Nu ştie nimeni dacă acest lucru a făcut vreo diferenţă”, explică istoricul Frank Snowden, de la Universitatea Yale.

Nu se ştie cum s-a oprit epidemia. Unii specialişti cred că răcirea vremii a omorât puricii care transmiteau boala, dar acest lucru nu ar fi oprit transmiterea prin respiraţie, subliniază dr. Snowden.

Sau poate că a fost vreo modificare la şobolani. O altă ipoteză este că bacteria a evoluat şi nu mai este la fel de mortală. Sau poate acţiunile oamenilor, precum arderea satelor, au contribuit la oprirea epidemiei. De fapt, ciuma nu a dispărut. În Statele Unite, există infecţii endemice la câinii de preerie din sud-vest şi se pot transmite la oameni. Dr. Snowden spune că unul dintre prietenii lui s-a infectat într-un hotel din statul New Mexico. Persoana care a stat înaintea lui în cameră avea un câine, care avea purici şi au transmis microbul. Astfel de cazuri sunt rare şi acum se pot trata cu succes cu antibiotice, dar orice raportare despre ciumă generează temere.

O altă boală care a generat epidemii este variola. Acum, există un vaccin eficient care oferă imunitate toată viaţa. Dar variola a afectat lumea circa 3.000 de ani şi a fost groaznică, având o rată de mortalitate de circa 30%.

La rândul său, pandemia de gripă din 1918 a omorât între 50 şi 100 de milioane de oameni.

„Una dintre posibilităţi este, potrivit istoricilor, ca pandemia de coronavirus să se încheie la nivel social înainte de a se încheia din punct de vedere medical. Oamenii s-ar putea să se sature de restricţii, astfel încât să declare sfârşitul pandemiei, chiar dacă virusul va continua să mocnească în comunităţi înainte de găsirea unui vaccin ori a unui tratament eficient”, notează editorialistul NYT.

„Cred că există acest tip de problemă psihologică privind epuizarea şi frustrarea. Am putea fi într-un moment în care oamenii să spună: «Destul, merit să pot reveni la viaţa mea normală»”, afirmă istoricul Naomi Rogers, de la Universitatea Yale.

Acest lucru se întâmplă deja. În unele state americane, guvernatorii au suspendat restricţiile în pofida avertismentelor autorităţilor de sănătate publică. În contextul în care se amplifică situaţia catastrofală pe plan economic generată de restricţiile antiepidemice, din ce în ce mai mulţi oameni vor tinde să spună „destul”.

„Există un fel de conflict acum”, subliniază dr. Rogers. Oficialii din domeniul sănătăţii publice au în vedere un final medical, dar unii membri ai publicului văd un sfârşit la nivel social. „Cine va proclama finalul epidemic? Dacă contracarezi noţiunea de final epidemic, ce contracarezi?. Ce susţii când spui «Nu, nu s-a încheiat»?”, subliniază dr. Rogers.

Problema este că nu va fi o victorie bruscă. Efortul de a defini sfârşitul unei epidemii „va fi un proces lung şi dificil”, subliniază, la rândul său, dr. Allan Brandt, de la Universitatea Harvard.

Sursa: gandul.info