Noul volum din ediția erotică „Cincizeci de umbre” înregistrează vânzări UIMITOARE
1367
Cel mai recent volum lansat din ediția erotică „Cincizeci de umbre”, semnat de E.L. James, a bătut în Marea Britanie recordul de vânzări din prima săptămână de la lansare, informează Agerpres.
Cartea, narată din perspectiva eroului principal, milionarul cu înclinații sado-masochiste Christian Grey, a fost vândută în 640 de mii de exemplare de când a apărut pe piață, la 18 iunie, data de naștere a personajului care dă și numele volumului „Grey”.
Precedentul record de 550 de mii de exemplare vândute în primele zile de la lansare este romanul „Simbolul pierdut” al americanului Dan Brown, apărut în anul 2009.
Deși nu a convins criticii de specialitate, „Grey” este în top și în SUA, unde vânzările au depășit, în numai câteva zile, cifra de 1,1 milioane de dolari.
Manuscrisul volumului a fost furat, au anunţat, anterior reprezentanţii editurii Random House, fără a se cunoaște nimic despre ce s-a întâmplat cu acel manuscris.
Primul volum al trilogiei „Cincizeci de umbre” s-a intitulat „Cincizeci de umbre ale lui Grey” și a apărut în anul 2011, fiind considerat marele succes editorial al deceniului. Acesta a fost vândut peste 125 de milioane de exemplare și tradus în 52 de limbi.
11.09.2024
18:01
25.01.2021
18:29
19.01.2021
19:57
18.01.2021
20:00
31.12.2020
13:52
18.12.2020
17:59
16.12.2020
19:59
03.12.2020
16:37
02.12.2020
18:30
01.12.2020
19:29
27.11.2020
19:30
23.11.2020
17:55
27.10.2026
16:17
27.10.2026
16:11
27.10.2026
16:02
27.10.2026
15:07
27.10.2026
14:21
27.10.2026
13:43
27.10.2026
13:42
27.10.2026
13:27
27.10.2026
12:39
27.10.2026
12:23
27.10.2026
11:21
27.10.2026
11:14
27.10.2026
10:56
27.10.2026
10:45
27.10.2026
10:18
27.10.2026
06:55
27.10.2026
06:38
27.10.2026
06:13
27.10.2026
02:02
27.10.2026
01:16
27.10.2026
00:44
26.10.2026
23:06
26.10.2026
22:59
26.10.2026
21:12
26.10.2026
21:04
INVESTIGAȚIE // Centrul secret al GRU de la Tiraspol: Oamenii, canalele de Telegram și propaganda din spatele protestului anti-Chișinău
Clasamentul orașelor din America de Nord după calitatea vieții și costuri, relevant și pentru România
Horoscopul zilei 20.10.2026
FOTO // Omul de afaceri, Anatolie Golea, anunță că PORT MALL se extinde
Bănuit că a cerut 7.500 de euro pentru influențarea unui dosar de conducere în stare de ebrietate: percheziții la Chișinău
















