Nou terminal și o parcare pentru 260 de locuri, construite la Aeroportul Internațional Chișinău: Autoritățile intenționează să majoreze capacitatea AIC pentru deservirea a peste 5 milioane de pasageri anual
2453
La Aeroportul Internațional Chișinău (AIC) urmează să fie construit un nou terminal, dar și o parcare pentru 260 de locuri, a anunțat joi, 30 mai, ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu, în cadrul conferinței internaționale „Aviation–Event 2024 RMO”, desfășurată la Chișinău cu genericul „Perspective și provocări ale Aviației Republicii Moldova în parcursul său spre Uniunea Europeană”.
Andrei Spînu a declarat că studiul de fezabilitate pentru construcția terminalului va fi elaborat cu sprijinul Corporației Internaționale Financiare (IFC).
„În urma unei analize preliminare, acesta va avea o capacitate de a primi peste 5 milioane de pasageri anual. Finalizarea studiului de fezabilitate este preconizată pentru finele anului curent”, a declarat ministrul.
Potrivit lui Andrei Spînu, după ce a revenit în gestiunea statului în primăvara anului trecut, la AIC a fost restaurată pista principală, au fost achiziționate noi echipamente pentru întreținerea acesteia, iar în viitorul apropiat va fi construită o parcare cu 260 de locuri și se va lucra la modernizarea rețelei de alimentare cu energie electrică.
Aceeași sursă le-a transmis participanților la eveniment că autoritățile își propun să modernizeze infrastructura aviatică, să lanseze rute directe la preț accesibil și să alinieze legislația națională la cea europeană.
Conferința „Aviation Event” a reunit profesioniști la nivel internațional, lideri mondiali ai industriei aviației, experți, europarlamentari, directori de companii aeriene și aeroporturi din Europa.


06.11.2026
18:10
06.11.2026
17:46
06.11.2026
17:41
06.11.2026
17:22
06.11.2026
17:18
06.11.2026
16:56
06.11.2026
16:27
06.11.2026
15:51
06.11.2026
15:23
06.11.2026
15:17
06.11.2026
15:01
06.11.2026
14:39
06.11.2026
18:10
06.11.2026
17:46
06.11.2026
17:41
06.11.2026
17:22
06.11.2026
17:18
06.11.2026
16:56
06.11.2026
16:27
06.11.2026
15:51
06.11.2026
15:23
06.11.2026
15:17
06.11.2026
15:01
06.11.2026
14:39
06.11.2026
14:29
06.11.2026
14:02
06.11.2026
13:57
06.11.2026
13:46
06.11.2026
13:43
06.11.2026
13:13
06.11.2026
12:51
06.11.2026
12:47
06.11.2026
12:20
06.11.2026
12:11
06.11.2026
11:12
06.11.2026
11:06
06.11.2026
10:54
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Elevii din Moldova, pe locul 54 în clasamentul PISA 2025: cine conduce topul mondial
VIDEO // Află cum îți poți RECUPERA banii de la stat! TRUCUL fiscal legal prin care moldovenii pot economisi MII DE LEI pentru studiile copiilor
















