VIDEO // Norvegienii au marcat 12 GOLURI și au câștigat cu 11-1 în fața NAȚIONALEI de fotbal a R. Moldova. Selecționerul Cleșcenco se gândește la DEMISIE, după dezastrul de la Oslo
12428
Având copci pe față din cauza unui accident bizar cu ușa autobuzului, Erling Haaland și-a făcut simțită prezența în echipa națională a Norvegiei marcând marți cinci goluri în victoria cu 11-1 împotriva R. Moldova, în preliminariile Cupei Mondiale. Deși echipa sa conducea cu 5-0, atacantul lui Manchester City îi grăbea pe „tricolori” să repună mai repede mingea de la mijlocul terenului.
Atacantul lui Manchester City a reușit un hat-trick până la pauză, dar nu s-a oprit aici, marcând al doilea, al treilea, al patrulea, al șaselea și al zecelea gol al Norvegiei într-una dintre cele mai mari victorii din toate timpurile în calificările europene pentru Cupa Mondială.
Haaland a făcut totul după ce a avut nevoie de trei copci pentru că a fost „lovit” de ușa autobuzului naționalei, așa cum a descris-o pe rețelele de socializare, într-un accident neobișnuit, survenit în timp ce cobora din vehicul la hotelul echipei.
Haaland a marcat două dintre golurile sale pe baza paselor lui Martin Odegaard de la Arsenal, care a marcat și el un gol. Felix Myhre a marcat un gol și a pregătit primul gol al lui Haaland, în timp ce rezerva Thelo Aasgaard s-a aflat în poziția neobișnuită de a marca patru goluri, dar fără a fi golgheterul echipei sale.
Chiar și golul R. Moldova a fost marcat de un norvegian, fundașul Leo Ostigård trimițând o pasă în propria poartă.
A fost cea mai mare victorie din acest ciclu de calificare la Cupa Mondială, depășind victorie cu 8-0 a Olandei asupra Maltei, în iunie. Totodată, norvegienii au fost aproape de recordul istoric al calificărilor europene, o victorie cu 12-0 a Germaniei de Vest împotriva Ciprului în 1969.
Selecționerul Serghei Cleșcenco a rămas înmărmurit pe marginea terenului, iar după meci a lăsat să se înșeleagă că ar putea fi ultimul său meci la echipa națională.
„Nu prea am ce spune. Rezultatul arată ce a fost astăzi pe teren. Este rușinos ce s-a întâmplat. Este vina mea și eu înțeleg că trebuie de decis ce e de făcut mai departe. Am vorbit cu jucătorii după meci. Fiecare cu răspunsul său. Unul spune că nu reușește, altul că jucăm prea complicat, că a trebuit să jucăm mai simplu. Jucătorii multe spun, dar alături de fotbal”, a spus Cleșcenco.
R. Moldova, clasată pe locul 154 în lume, a pierdut toate cele cinci meciuri din calificare și a primit un total de 25 de goluri, marcând doar trei (dintre care un autogol marcat de norvegieni).
Chiar și așa, echipa noastră încă mai are șanse să ajungă la Cupa Mondială. „Tricolorii” au câștigat cea mai inferioară grupă din Liga Națiunilor, împotriva Maltei și Andorrei și, prin urmare, ar putea ajunge să obțină un loc în runda play-off-ului.
10.03.2026
17:51
297
Maia Sandu, vizită oficială la Vilnius: sprijin lituanian pentru integrarea europeană a Moldovei și consolidarea parteneriatului bilateral
10.03.2026
17:50
244
Maia Sandu, DISTINCȚIE europeană de top. Șefa statului și Zelenski printre primii laureați ai Ordinului European de Merit
10.03.2026
17:44
604
ULTIMA ORĂ // Donald Trump trimite AVIOANE și soldați aproape de R. Moldova. Președintele României convoacă CSAT pentru o decizie
10.03.2026
16:44
337
MEC finanțează instruirea gratuită a profesorilor de limba găgăuză din UTA Găgăuzia printr-un nou program de formare continuă
10.03.2026
16:24
357
Republica Moldova caută investiții și parteneriate agroalimentare cu Statul Qatar
10.03.2026
15:31
354
Un fost inginer SpaceX lansează Lux Aeterna, startup care vrea să transforme sateliții în platforme reutilizabile ce se întorc pe Pământ cu încărcătura intactă
10.03.2026
15:29
349
Startupul Hyperscale Power vrea să revoluționeze transformatoarele vechi de 140 de ani cu tehnologia solid-state pentru centrele de date AI
10.03.2026
14:03
620
SONDAJ // Partidele proruse din R. Moldova, loiale lui Putin, în KNOCKOUT. PAS și-ar asigura MAJORITATEA parlamentară în cazul unor alegeri anticipate. Ce formațiuni ar mai accede în Parlament
10.03.2026
13:37
425
Maia Sandu îi conferă lui Gitanas Nausėda „Ordinul Republicii” pentru sprijinul acordat Moldovei și parcursului său european
10.03.2026
13:05
447
Valeriu Chiveri și Oana Țoiu discută la București soluții pentru reglementarea pașnică a conflictului transnistrean și consolidarea cooperării moldo-române
10.03.2026
17:51
283
Maia Sandu, vizită oficială la Vilnius: sprijin lituanian pentru integrarea europeană a Moldovei și consolidarea parteneriatului bilateral
10.03.2026
17:50
225
Maia Sandu, DISTINCȚIE europeană de top. Șefa statului și Zelenski printre primii laureați ai Ordinului European de Merit
10.03.2026
17:44
575
ULTIMA ORĂ // Donald Trump trimite AVIOANE și soldați aproape de R. Moldova. Președintele României convoacă CSAT pentru o decizie
10.03.2026
16:44
325
MEC finanțează instruirea gratuită a profesorilor de limba găgăuză din UTA Găgăuzia printr-un nou program de formare continuă
10.03.2026
16:24
344
Republica Moldova caută investiții și parteneriate agroalimentare cu Statul Qatar
10.03.2026
15:31
343
Un fost inginer SpaceX lansează Lux Aeterna, startup care vrea să transforme sateliții în platforme reutilizabile ce se întorc pe Pământ cu încărcătura intactă
10.03.2026
15:29
343
Startupul Hyperscale Power vrea să revoluționeze transformatoarele vechi de 140 de ani cu tehnologia solid-state pentru centrele de date AI
10.03.2026
14:03
609
SONDAJ // Partidele proruse din R. Moldova, loiale lui Putin, în KNOCKOUT. PAS și-ar asigura MAJORITATEA parlamentară în cazul unor alegeri anticipate. Ce formațiuni ar mai accede în Parlament
10.03.2026
13:37
414
Maia Sandu îi conferă lui Gitanas Nausėda „Ordinul Republicii” pentru sprijinul acordat Moldovei și parcursului său european
10.03.2026
13:05
440
Valeriu Chiveri și Oana Țoiu discută la București soluții pentru reglementarea pașnică a conflictului transnistrean și consolidarea cooperării moldo-române
10.03.2026
12:47
379
Antrenamente digitale la matematică pentru elevii de clasa a IV-a, înaintea testării naționale
10.03.2026
11:56
462
„Punte moleculară” creată de cercetătorii chinezi face terapia CAR-T mai eficientă împotriva leucemiei
10.03.2026
11:06
476
11 ani de închisoare pentru un bărbat de 71 de ani care și-a ucis amicul de pahar la Anenii Noi, după o beție în casa victimei
10.03.2026
10:52
407
Platforma ajutauncoleg.md, nou sprijin al viitorilor absolvenți de clasa a IX-a la matematica de examen
10.03.2026
09:29
503
Tânăr de 21 de ani, condamnat la 12 ani de închisoare pentru violarea unei minore de 13 ani
10.03.2026
09:20
524
Vesta cu greutăți, noul aliat surprinzător în lupta cu kilogramele și efectul yo-yo
10.03.2026
08:47
613
Cum îți poți proteja creierul de demență: rolul hobby-urilor și al învățării pe tot parcursul vieții
10.03.2026
08:41
538
Horoscopul zilei 10.03.2026
10.03.2026
07:46
542
Yann LeCun strânge 1,03 miliarde de dolari pentru AMI Labs, startupul francez care pariază pe „world models” în inteligența artificială
10.03.2026
07:12
1023
Anunț de ultimă oră făcut de Trump: Cred că războiul din Iran este aproape de FINAL. Dacă fac ceva greșit, acela va fi sfârșitul Iranului și nu veți mai auzi niciodată acest nume"
10.03.2026
06:46
731
Care sunt statele de pe hartă care pot să oprească lumea în loc în cazul unui conflict. Cât de mare este puterea pe care o conferă accesul la strâmtori și canale navigabile
10.03.2026
06:32
638
ANALIZĂ // Cum se influențează unul pe celălalt războaiele din Ucraina și Iran. Expert: „Căderea Teheranului ar fi o lovitură fatală pentru Rusia”
10.03.2026
04:53
723
Trusă americană de hacking pentru iPhone, ajunsă la spionii ruși și hackeri chinezi după scurgeri de la contractorul militar L3Harris
10.03.2026
01:49
628
SUA dau undă verde taxiurilor aeriene electrice: program FAA de testare în 26 de state pentru noile aeronave eVTOL
10.03.2026
00:02
613
Angajați OpenAI și Google sar în apărarea Anthropic în procesul contra Pentagonului privind „riscul pentru lanțul de aprovizionare”
Maia Sandu, vizită oficială la Vilnius: sprijin lituanian pentru integrarea europeană a Moldovei și consolidarea parteneriatului bilateral
Maia Sandu, DISTINCȚIE europeană de top. Șefa statului și Zelenski printre primii laureați ai Ordinului European de Merit
Republica Moldova caută investiții și parteneriate agroalimentare cu Statul Qatar
Valeriu Chiveri și Oana Țoiu discută la București soluții pentru reglementarea pașnică a conflictului transnistrean și consolidarea cooperării moldo-române
1 MDL
1 EUR
20.08
1 USD
17.37
1 RON
3.94
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40




Inapoi














