Program NAȚIONAL de vaccinare în Norvegia. Guvernul le va oferi cetăţenilor ei GRATUIT vaccinul împotriva COVID-19
1452
Norvegia va oferi vaccinul împotriva COVID-19 gratuit cetăţenilor săi, acesta urmând să fie inclus în programul naţional de vaccinare, a anunţat marţi guvernul de la Oslo, potrivit Reuters.
„Dorim ca un număr cât mai mare de oameni posibil să beneficieze de oferta de a primi un vaccin sigur şi eficace. De aceea vaccinarea va fi gratuită", a explicat într-o declaraţie premierul norvegian, Erna Solberg, scrie Agerpres.
"UE a încheiat până în prezent acorduri cu trei producători de vaccinuri diferiţi şi negociază acorduri cu alţi producători. Norvegia (ţara nemembră a UE, n.red.) este acoperită de aceste acorduri prin acordurile de recomercializare încheiate cu Suedia", mai precizează declaraţia. Conform înţelegerii dintre guvernele de la Stockholm şi Oslo, Suedia va achiziţiona mai multe vaccinuri din schema de achiziţie a UE, pe care le va revinde Norvegiei.
Norvegia face parte şi din COVAX, schema globală de distribuţie a vaccinurilor împotriva COVID-19 susţinută de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), din care fac parte 171 de ţări, inclusiv China, dar fără SUA şi Rusia.
Obiectivele programului OMS sunt să ofere un acces echitabil la vaccinurile împotriva COVID-19 deopotrivă pentru statele bogate şi cele sărace, să descurajeze o competiţie între ţări pentru obţinerea unor stocuri proprii cât mai mari de vaccin şi să fie vaccinate cu prioritate categoriile de risc în fiecare ţară.
Iniţiativa COVAX mai este gestionată, împreună cu OMS, de alianţa pentru vaccinuri GAVI şi de Coaliţia pentru Inovaţii de Răspuns Epidemic (Coalition for Epidemic Preparedness Innovations - CEPI). Norvegia este un donator atât pentru GAVI, cât şi pentru CEPI, aceasta din urmă având sediul la Oslo.
26.02.2026
15:27
28
MEC oferă premii de 500.000 de lei și granturi de 25.000 de euro pentru extinderea învățământului dual în școlile profesionale din Republica Moldova
152
Instagram va trimite alerte părinților când adolescenții caută repetat termeni despre suicid sau automutilare
26.02.2026
14:41
208
SUA finanțează cu 130 de milioane de dolari linia electrică Strășeni–Gutinaș pentru a consolida independența energetică a Moldovei
26.02.2026
14:30
256
Parlamentul a votat noile modificări la Codul educației: sprijin pentru elevi și profesori, rețea școlară reorganizată și revenire la note în clasa a IV-a
26.02.2026
14:28
289
ECHITATE după 26 de ani // Parlamentul pune pe picior de egalitate ambele maluri ale Nistrului. Scutirile fiscale aplicate pentru regiunea transnistreană vor fi ELIMINATE: „Să asigurăm echitate la plata impozitelor și competitivitatea produselor”
26.02.2026
14:24
257
Instagram va trimite alerte părinților când adolescenții caută conținut despre suicid și auto-vătămare, măsură criticată de experți că „ar putea face mai mult rău decât bine”
26.02.2026
14:06
300
„Generația ALPHA”, primul serial socio-educativ din Moldova, luptă cu bullyingul și violența în școli
26.02.2026
13:07
363
Rusia lansează cel mai mare atac nocturn cu drone şi rachete asupra Ucrainei, în timp ce Kievul negociază la Geneva cu americanii „pachetul de prosperitate” postbelic
26.02.2026
13:05
299
Șofer din Chișinău, condamnat la 4 ani de închisoare după ce a urcat beat la volan și a provocat un accident grav
26.02.2026
12:28
532
SONDAJ // PAS se menține solid pe PRIMUL loc în preferințele moldovenilor la aproape jumătate de an după alegerile parlamentare. „Aternativa” lui Ceban, Tkaciuk, Chicu și Stoianoglo, DEPĂȘITĂ de formațiunea lui Vasile Costiuc
17
Instagram va trimite alerte părinților când adolescenții caută repetat termeni despre suicid sau automutilare
26.02.2026
14:41
79
SUA finanțează cu 130 de milioane de dolari linia electrică Strășeni–Gutinaș pentru a consolida independența energetică a Moldovei
26.02.2026
14:30
227
Parlamentul a votat noile modificări la Codul educației: sprijin pentru elevi și profesori, rețea școlară reorganizată și revenire la note în clasa a IV-a
26.02.2026
14:28
211
ECHITATE după 26 de ani // Parlamentul pune pe picior de egalitate ambele maluri ale Nistrului. Scutirile fiscale aplicate pentru regiunea transnistreană vor fi ELIMINATE: „Să asigurăm echitate la plata impozitelor și competitivitatea produselor”
26.02.2026
14:24
227
Instagram va trimite alerte părinților când adolescenții caută conținut despre suicid și auto-vătămare, măsură criticată de experți că „ar putea face mai mult rău decât bine”
26.02.2026
14:06
278
„Generația ALPHA”, primul serial socio-educativ din Moldova, luptă cu bullyingul și violența în școli
26.02.2026
13:07
355
Rusia lansează cel mai mare atac nocturn cu drone şi rachete asupra Ucrainei, în timp ce Kievul negociază la Geneva cu americanii „pachetul de prosperitate” postbelic
26.02.2026
13:05
291
Șofer din Chișinău, condamnat la 4 ani de închisoare după ce a urcat beat la volan și a provocat un accident grav
26.02.2026
12:28
480
SONDAJ // PAS se menține solid pe PRIMUL loc în preferințele moldovenilor la aproape jumătate de an după alegerile parlamentare. „Aternativa” lui Ceban, Tkaciuk, Chicu și Stoianoglo, DEPĂȘITĂ de formațiunea lui Vasile Costiuc
26.02.2026
11:38
474
Foști polițiști de la IP Ialoveni, condamnați la închisoare pentru corupere pasivă și extorcare de mii de euro
26.02.2026
11:11
438
Zelenski acuză la Fox News că Putin „se joacă” cu Trump ca să amâne negocierile de pace și îl invită pe președintele SUA în Ucraina să vadă războiul la fața locului
26.02.2026
11:04
334
MEC începe formarea și certificarea autorilor de manuale pentru reforma curriculară din 2026
26.02.2026
10:40
381
Darryl Nirenberg își începe oficial mandatul de ambasador al SUA în România
26.02.2026
10:25
408
Bărbat de 67 de ani, condamnat la 20 de ani de închisoare pentru violarea repetată a două fetițe de la vârsta de 8 ani
26.02.2026
10:21
460
Rusia acuză Statele Unite de „provocare agresivă” după incidentul cu şalupa din largul Cubei
26.02.2026
08:00
507
Horoscopul zilei 26.02.2026
26.02.2026
06:39
608
Explozii și atacuri cu rachete asupra mai multor orașe ucrainene, în timp ce la Geneva reîncep discuțiile pentru oprirea războiului
26.02.2026
04:44
592
Salesforce sfidează „Saaspocalypse”: rezultate financiare în creștere, pariu pe agenți AI și dividend majorat
584
Nvidia spulberă scepticismul față de AI și anunță venituri record de 68,1 miliarde de dolari în trimestrul al patrulea
26.02.2026
02:56
596
Anthropic înghite startupul de AI Vercept din Seattle, după ce Meta a racolat deja unul dintre cofondatori
26.02.2026
02:51
573
Startupul indian Gushwork atrage 9 milioane de dolari pentru a ajuta firmele să găsească clienți prin căutare AI pe ChatGPT, Gemini și Perplexity
26.02.2026
01:36
579
Nvidia anunță un nou trimestru record, pe fondul exploziei cererii de putere de calcul pentru AI
25.02.2026
23:58
701
Casa Albă cere giganților AI să plătească pentru scumpirile la energie, după ce aceștia au promis deja că vor acoperi costurile suplimentare
25.02.2026
23:44
664
Agenția americană de securitate cibernetică CISA, paralizată de tăieri de personal și buget sub administrația Trump
25.02.2026
23:12
731
Larry Summers își dă demisia de la Harvard după dezvăluirea legăturilor cu Jeffrey Epstein, înaintea audierii soților Clinton
SUA finanțează cu 130 de milioane de dolari linia electrică Strășeni–Gutinaș pentru a consolida independența energetică a Moldovei
ECHITATE după 26 de ani // Parlamentul pune pe picior de egalitate ambele maluri ale Nistrului. Scutirile fiscale aplicate pentru regiunea transnistreană vor fi ELIMINATE: „Să asigurăm echitate la plata impozitelor și competitivitatea produselor”
„Generația ALPHA”, primul serial socio-educativ din Moldova, luptă cu bullyingul și violența în școli
1 MDL
1 EUR
20.18
1 USD
17.14
1 RON
3.96
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40


Inapoi














