NOROC pentru un fermier din R. Moldova: A cumpărat un TRACTOR DEFECT cu 30 de mii de euro, dar și-a recuperat banii investiți
4119
Un fermier din raionul Hâncești și-a cumpărat, în octombrie curent, un tractor din Chișinău pentru care a plătit peste 602 mii de lei sau circa 30 de mii de euro.
Când a dat să lucreze cu el, a remarcat defecțiuni la sistemul de injecție al tractorului și a depus o reclamație la agentul economic din mun. Chișinău care i l-a vândut, prin care cerea fie să-i înlocuiască tractorul, fie să-i întoarcă banii.
Agentul economic nu l-a luat în seamă pe fermier, fapt care l-a determinat pe ultimul să depună o petiție la Agenția pentru Protecția Consumatorilor și Supravegherea Pieței.
Abia după intervenția inspectorilor de aici, reclamația a fost soluționată pe cale amiabilă, consumatorului fiindu-i returnată suma de 602 330 de lei, atât cât plătise pentru tractorul defect.
Agenția pentru Protecția Consumatorilor și Supravegherea Pieței vă recomandă să solicitați întotdeauna de la vânzător demonstrarea funcționalității produsului, înmânarea instrucțiunilor de exploatare și întreținere în limba română, dar și certificatul de garanție cu un termen minim de 24 de luni garanție, pentru a vă putea recupera banii în caz că sunteți trași pe sfoară.
24.03.2025
12:32
05.09.2020
17:44
18.08.2020
11:57
27.07.2020
17:00
10.07.2020
13:51
10.07.2020
08:30
01.07.2020
12:13
24.06.2020
11:46
23.06.2020
17:30
19.06.2020
16:36
15.11.2026
19:48
15.11.2026
18:56
15.11.2026
18:33
15.11.2026
18:15
15.11.2026
18:09
15.11.2026
17:46
15.11.2026
16:19
15.11.2026
14:20
15.11.2026
12:35
15.11.2026
12:33
15.11.2026
12:17
15.11.2026
11:29
15.11.2026
11:05
15.11.2026
10:51
15.11.2026
09:36
15.11.2026
08:30
15.11.2026
06:01
15.11.2026
04:17
15.11.2026
02:26
14.11.2026
22:20
14.11.2026
22:18
14.11.2026
22:02
14.11.2026
21:27
14.11.2026
19:59
14.11.2026
19:40
14.11.2026
19:35
Igor Dodon anunță în LIMBA RUSĂ că socialiștii BOICOTEAZĂ ședința Parlamentului cu participarea Martei Kos: „Nu vrem să fim figurație”
FOTO // Generația Aldea-Teodorovici merge mai departe. Doinița îi seamănă bucățică ruptă lui Cristofor
FOTO // Portretul nevăzut al Ursulei von der Leyen: Cum a ajuns o mamă a șapte copii să ghideze Europa și să susțină parcursul european al R. Moldova
Demagogie în interesul Kremlinului? Dodon atacă aderarea la UE și acuză guvernarea de „aliniere totală” la sancțiuni, ignorând că Europa achită facturile moldovenilor lăsați în frig de „Gazprom”
INVESTIGAȚIE // Peste 184.000 de euro, risipite din cauza unei erori la Primăria Bălți. Bălțenii ar putea achita nota de plată pentru un proiect european

















