Stiri
Chirtoacă: „După alegeri, PLDM va trebui să facă alianță cu PL ca să guverneze”
Politică
25.07.2013
15:16
1397
1397
Consilierii municipali liberal-democrați s-au luat din nou la harță cu cei din fracțiunea liberală. Totul a pornit de la solicitarea peledemiștilor de a abroga o decizie adoptată la ședința trecută a CMC prin care Partidului Liberal i-a fost dat în locațiune un nou sediu.
„Constatăm continuarea târgurilor grotești dintre PCRM și PL. Observăm că cele două fracțiuni votează solidar nu doar proiecte tehnice, dar și politice”, a declarat consilierul PLDM, Ghenadie Ivașenco, anunțând că fracțiunea PLDM părăsește ședința Consiliului, pe motiv că propunerea lor nu a fost susținută.
În replică, primarul Dorin Chirtoacă le-a cerut liberal-democraților să fie mai temperați pentru că, după alegerile parlamentare, PLDM va trebui oricum să facă alianță cu liberalii pentru a putea guverna.
Totodată, edilul capitalei le-a propus și liberal-democraților un nou sediu în locațiune.
Precizăm că, acum o lună, CMC a aprobat o decizie prin care i-a atribuit PL în locațiune o clădire de 299 de m.p., aflată în centrul capitalei. Pentru noul sediu, liberalii vor plăti anual pentru chirie 109 mii de lei, adică aproximativ câte 30 de lei per metru pătrat pe lună.
„Constatăm continuarea târgurilor grotești dintre PCRM și PL. Observăm că cele două fracțiuni votează solidar nu doar proiecte tehnice, dar și politice”, a declarat consilierul PLDM, Ghenadie Ivașenco, anunțând că fracțiunea PLDM părăsește ședința Consiliului, pe motiv că propunerea lor nu a fost susținută.
În replică, primarul Dorin Chirtoacă le-a cerut liberal-democraților să fie mai temperați pentru că, după alegerile parlamentare, PLDM va trebui oricum să facă alianță cu liberalii pentru a putea guverna.
Totodată, edilul capitalei le-a propus și liberal-democraților un nou sediu în locațiune.
Precizăm că, acum o lună, CMC a aprobat o decizie prin care i-a atribuit PL în locațiune o clădire de 299 de m.p., aflată în centrul capitalei. Pentru noul sediu, liberalii vor plăti anual pentru chirie 109 mii de lei, adică aproximativ câte 30 de lei per metru pătrat pe lună.
Stiri relevante
08.02.2024
11:42
4297
Prorusul Dodon este PEȚIT de PAS, dar deja a bătut palma cu „proeuropeanul” Ion Ceban. MAN și PSRM urmează să aprobe BUGETUL Chișinăului pentru 2024: „Discut personal cu Ceban”
10.01.2023
18:45
3828
O nouă lovitură pentru locuitorii capitalei. Tarifele la APĂ și canalizare urmează să fie MAJORATE mâine. Cât va costa un cub de apă și serviciile de canalizare
02.11.2022
12:29
2626
DOC // Primăria Chișinău și CMC ar intenționa să fenteze ANRE pentru a MAJORA tariful la APĂ și canalizare. Conducerea „Apă-Canal Chișinău” vorbește despre un tarif de peste 22 de lei pentru un metru cub de apă
18.02.2022
12:59
10991
„O parte din consilierii municipali de la PSRM și Platforma „DA” adună bani pentru a plăti biletul de aderare la MAN-ul lui Ceban”. PAS reacționează dur la acuzațiile lui Năstase și enumeră voturile COMUNE ale PPDA-PSRM
24.03.2017
06:30
1390
Tratatul de la Roma, ce a pus bazele UE, a avut numai prima şi ultima pagină tipărite. Restul erau goale
18.11.2016
12:00
1383
Merkel anunţă de faţă cu Obama că acordul comercial cu SUA NU va mai fi semnat
19.10.2016
09:47
1887
Washingtonul TRÂNTEŞTE uşa-n nas Londrei: N-avem ce discuta până nu…
01.09.2015
16:10
3381
Un socialist a renunțat la mandatul de consilier în CMC
09.07.2015
15:47
7778
Demersul socialiștilor, RESPINS. Voturile pentru CMC nu vor fi renumărate
29.06.2015
15:27
8186
Hotărârea instanței de judecată! Voturile pentru CMC vor fi renumărate
15.06.2015
11:01
4739
(DOC) Dodon PIERDE și CMC Chișinău. Forțele proeuropene vor avea MAJORITATEA
08.02.2024
11:42
10.01.2023
18:45
02.11.2022
12:29
18.02.2022
12:59
24.03.2017
06:30
18.11.2016
12:00
19.10.2016
09:47
01.09.2015
16:10
09.07.2015
15:47
29.06.2015
15:27
15.06.2015
11:01
Top stiri
12.11.2026
21:57
148
Maia Sandu, discuții cu liderii europeni la Dublin despre securitate și aderarea la UE
12.11.2026
20:51
273
Opt morți după prăbușirea unui bloc la New York; 250 de pompieri caută supraviețuitori
12.11.2026
20:43
314
Alexei Buzu a prezentat la Interreg 2026 prioritățile Republicii Moldova
12.11.2026
19:54
396
Putin își menține cererile și propune o misiune umanitară la Kostiantînivka
12.11.2026
19:49
330
Jensen Huang demisionează de la conducerea Nvidia; Colette Kress asigură interimatul
12.11.2026
19:45
383
Jensen Huang, vizionarul Nvidia, doborât de propriile decizii și de viața personală
12.11.2026
19:38
368
Zelenski cere Europei un rol direct în negocierile de pace privind Ucraina
12.11.2026
18:47
479
Datoria publică mondială: Moldova are 9 miliarde de dolari și ocupă locul 136
12.11.2026
18:43
385
Comisia paritară reia discuțiile despre reforma administrației locale și finanțarea investițiilor
12.11.2026
18:31
398
Moldova, pe locul 77 în clasamentul democrației: doar 16% dintre țări au democrații depline
12.11.2026
18:22
395
Opt morți și 17 răniți după prăbușirea unui bloc de trei etaje la New York
12.11.2026
17:41
408
Programul de reformă a administrației publice pentru 2027–2030, discutat într-un atelier
12.11.2026
17:34
435
De la vedeta AI la demisie: Jensen Huang, în centrul dezvăluirilor despre două relații
12.11.2026
17:30
430
Mai multe persoane, împușcate într-o sală de sport din apropierea Casei Albe
12.11.2026
17:13
407
Claudiu Năsui și ambasadorul SUA la Chișinău au discutat despre cooperarea economică
12.11.2026
16:56
510
Macron cere o viziune clară înaintea negocierilor cu Rusia; Merz spune că prioritar este ca Putin să ajungă la masa discuțiilor
12.11.2026
16:50
474
Moldova își pregătește aplicarea normelor UE privind libera circulație a mărfurilor
12.11.2026
16:34
468
Meta dezactivează conturile de socializare ale lui Russell Brand
12.11.2026
15:54
414
Reguli noi pentru echipajele navelor sub pavilionul Republicii Moldova
12.11.2026
15:32
416
Claudiu Năsui a discutat cu ambasadorul SUA despre aprofundarea relațiilor economice
12.11.2026
15:30
486
Navele de pasageri vor fi verificate periodic, iar plecarea poate fi interzisă dacă există deficiențe
12.11.2026
15:23
429
MEC extinde măsurile pentru incluziunea educațională a copiilor romi
12.11.2026
15:00
489
Zelenski anunță noi limitări ale Starshield în Ucraina, după restricțiile din octombrie
12.11.2026
14:50
646
ULTIMA ORĂ, VIDEO // Reținere pentru SPIONAJ: O persoană colecta informații pentru serviciile speciale ale Rusiei și structurile de la Tiraspol
12.11.2026
14:42
484
Procuratura Anticorupție și Institutul Basel discută despre recuperarea bunurilor infracționale
12.11.2026
14:37
478
Valeriu Chiveri și ambasadorul SUA au discutat despre reintegrarea țării
12.11.2026
21:57
12.11.2026
20:51
12.11.2026
20:43
12.11.2026
19:54
12.11.2026
19:49
12.11.2026
19:45
12.11.2026
19:38
12.11.2026
18:47
12.11.2026
18:43
12.11.2026
18:31
12.11.2026
18:22
12.11.2026
17:41
12.11.2026
17:34
12.11.2026
17:30
12.11.2026
17:13
12.11.2026
16:56
12.11.2026
16:50
12.11.2026
16:34
12.11.2026
15:54
12.11.2026
15:32
12.11.2026
15:30
12.11.2026
15:23
12.11.2026
15:00
12.11.2026
14:50
12.11.2026
14:42
12.11.2026
14:37
Actualitate
Parteneri
Stiri
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Fost șef al SBU: Unirea R. Moldova cu România e decizia Chișinăului. Cum pot Kievul și Bucureștiul să contracareze dronele rusești
FOTO // Zboruri de la Chișinău spre Istanbul, de la 39 de euro. Compania Polaris a inaugurat PRIMA sa cursă și anunță alte ZECE destinații
Black Friday la HiSky // Până la 50% REDUCERE la bilete de avion, pentru toate destinațiile companiei
Punct de vedere NAȚIONAL
Curs valutar
Sondaj
Prietenii noștri
















