Ninsoarea a lăsat FĂRĂ energie electrică peste 200 de localități din R. Moldova: Echipele de intervenție ajung cu greu pentru a remedia problemele
1679
Astăzi-dimineață, după ora 9.00, peste 200 de localități din R. Moldova erau parțial sau total fără energie electrică din cauza ninsorii, care a generat o serie de rupturi de conductori la rețelele electrice.
Potrivit „Gas Natural Fenosa”, este vorba de localităţi din raioanele de centru şi sud ale republicii, precum Criuleni, Străşeni, Orhei, Teleneşti, Călăraşi, Ialoveni, Căuşeni, Ştefan Vodă, Anenii Noi, Hânceşti, Comrat, Cahul, Cimişlia, Leova, Ciadâr-Lunga, Vulcăneşti, Taraclia, Cantemir și, de asemenea, dintr-o suburbie a mun. Chişinău.
În prezent, toate echipele operative ale companiei efectuează lucrări de reparaţie a liniilor electrice aeriene deteriorate şi de realimentare cu energie a localităţilor afectate, dar „Gas Natural Fenosa” atenționează că intemperia a înrăutăţit circulaţia rutieră, care se desfăşoară cu dificultate.
„Acest fapt influenţează în sens negativ deplasările echipelor mobile pe teren, afectând astfel în mod obiectiv durata de remediere a defecţiunilor în reţelele electrice. Pentru deblocarea accesului către drumurile principale, compania este în contact permanent cu Serviciul Situaţii Excepţionale”, se arată într-un comunicat de presă al furnizorului de energie electrică.
Compania face trimitere la avertizarea „Cod galben” de precipitaţii intense şi vânt puternic, emisă de Serviciul Meteorologic de Stat, care se va menţine până în seara zilei de astăzi, 18 ianuarie, și atrage atenţia populaţiei să ocolească acele conductoarele electrice căzute accidental la pământ sau care atârnă de pe piloni şi copaci, să nu atingă conductoarele electrice rupte şi căzute la pământ și să nu interveniţi în instalaţiile electrice, deoarece acestea se pot solda cu electrocutări.
Despre orice incident, informaţi in regim de urgenţă furnizorul de energie electrică prin următoarele canale:
· La telefonul Serviciului 24h - 022-43-11-11.
· Prin intermediul chatului disponibil de pagina noastră web.
· Pe Viber, apelând la numărul 062161111.
· Pe Facebook, accesând pagina: https://www.facebook.com/gasnaturalfenosamoldova
24.03.2025
12:32
05.09.2020
17:44
18.08.2020
11:57
27.07.2020
17:00
10.07.2020
13:51
10.07.2020
08:30
01.07.2020
12:13
24.06.2020
11:46
23.06.2020
17:30
19.06.2020
16:36
15.11.2026
19:48
15.11.2026
18:56
15.11.2026
18:33
15.11.2026
18:15
15.11.2026
18:09
15.11.2026
17:46
15.11.2026
16:19
15.11.2026
14:20
15.11.2026
12:35
15.11.2026
12:33
15.11.2026
12:17
15.11.2026
11:29
15.11.2026
11:05
15.11.2026
10:51
15.11.2026
09:36
15.11.2026
08:30
15.11.2026
06:01
15.11.2026
04:17
15.11.2026
02:26
14.11.2026
22:20
14.11.2026
22:18
14.11.2026
22:02
14.11.2026
21:27
14.11.2026
19:59
14.11.2026
19:40
14.11.2026
19:35
Igor Dodon anunță în LIMBA RUSĂ că socialiștii BOICOTEAZĂ ședința Parlamentului cu participarea Martei Kos: „Nu vrem să fim figurație”
FOTO // Generația Aldea-Teodorovici merge mai departe. Doinița îi seamănă bucățică ruptă lui Cristofor
FOTO // Portretul nevăzut al Ursulei von der Leyen: Cum a ajuns o mamă a șapte copii să ghideze Europa și să susțină parcursul european al R. Moldova
Demagogie în interesul Kremlinului? Dodon atacă aderarea la UE și acuză guvernarea de „aliniere totală” la sancțiuni, ignorând că Europa achită facturile moldovenilor lăsați în frig de „Gazprom”
INVESTIGAȚIE // Peste 184.000 de euro, risipite din cauza unei erori la Primăria Bălți. Bălțenii ar putea achita nota de plată pentru un proiect european

















