Ziua Europei, „pe nou” sau „pe vechi”?

Semne diacritice

Sâmbăta trecută, Pirkka Tapiola, șeful delegației UE la Chișinău, i-a încântat pe chișinăuenii adunați în scuarul Europei, vorbind în limba română, dar această manifestare de respect și interes cultural nu poate compensa frustrarea cetățenilor moldoveni proeuropeni legată de desincronizarea cu restul Europei, care marchează ziua de constituire a UE cu o săptămână înainte, pe 9 mai. Nu fără implicarea UE, care se teme să rănească sensibilitatea Rusiei, noi amânăm sărbătorirea Zilei Europei cu o săptămână (ucrainenii – la fel).

Încercările precedente ale primarului liberal Dorin Chirtoacă de a sărbători Ziua Europei împreună cu europenii au eșuat, fiindcă europenii au dorit să evite o confruntare între cetățenii proeuropeni și cei atașați ritualurilor sovietice de 9 mai, care sărbătoresc în această zi, împreună cu Rusia, „victoria în războiul pentru apărarea Patriei”.

Primii, care pun semnul egalității între Hitler și Stalin, se simt împinși în mod nedrept, forțat, pentru a menaja Rusia, pe pista unei victorii interpretabile, false, care nu ne-a adus libertate, ci ocupație, teroare, foamete, deportări, deznaționalizare și rusificare. Persistă în ritualurile sovietice de 9 mai, preluate, fie inconștient, fie în scopuri electorale, de unii politicieni care se pretind proeuropeni și o notă trădătoare în raport cu România, după cum a observat foarte bine colegul nostru Petru Bogatu.

În loc să deplângem morții în cel de-al Doilea Război Mondial, să celebrăm pacea și unitatea dintre popoare, așa cum se face în Europa, celebrăm de fapt pactul Molotov-Ribbentrop, ocupația sovietică, acordăm onoruri Armatei Sovietice și unor generali criminali, glorificăm Imperiul Rus, participăm la o psihoză militaristă, revanșardă, expansionistă, dirijată de Moscova, amplificată din an în an până la proporții grotești.

Belarușii, kazahii, kârgâzii, ca să nu mai vorbim de georgieni, ucraineni și alte popoare cu demnitate, își elaborează propriile scenarii și simboluri de 9 mai. Rușii înșiși, cei mai lucizi, se simt jenați de modul în care Rusia își celebrează „victoria asupra fascismului”, de spiritele deloc nobile, deloc pașnice, pe care le provoacă în această zi Kremlinul, evită să participe la acțiunile pe care le numesc „pobedobesie” – dezmăț, nebunie a spiritului pseudovictorios.

De facto, cel de-al Doilea Război Mondial în Europa s-a încheiat pe 8 mai, în urma unui act de capitulare a Germaniei, semnat la Reims, Franța, cu o zi mai înainte. Dar fiindcă Stalin a dorit ca ceremonia capitulării să aibă loc Berlin, procedura, planificată pentru 8 mai, s-a întins până după miezul nopții, semnăturile fiind puse, antedatat, la ora 1 de noapte, 9 mai.

Datorită unui jurnalist, Edward Kennedy, de la Associated Press, care a încălcat interdicția de a nu transmite știrea despre capitulare până nu va fi făcut un anunț oficial, lumea a aflat despre sfârșitul războiului cu o zi înainte, pe 8 mai, bucurându-se astfel de o zi de pace în plus (pentru care faptă AP l-a dat afară). „Sovinformbiro-ul însă nu își putea permite asemenea „gafe” și oamenii sovietici au trăit o zi de război în plus.

De aici diferența de o zi între victoria europenilor și victoria URSS asupra Germaniei naziste, diferență care astăzi le creează probleme nu numai politicienilor noștri proeuropeni, ci și diplomaților occidentali, acreditați în Republica Moldova.

Lucrurile s-au complicat mai cu seamă după ce Parlamentul European a consfințit, în octombrie 2008, sărbătorirea Zilei Europei pe 9 mai, recunoscând drept idee fondatoare a UE declarația din 9 mai 1950 a lui Robert Schuman, ministrul francez de Externe, care a invitat statele europene să-și unească industriile cărbunelui și oțelului, pentru a a face ca „orice război între Franța și Germania să devină nu numai de neconceput, ci și imposibil din punct de vedere material”.

Desincronizarea din 1945 între URSS și aliații ei, SUA, Marea Britanie, Franța, „reverberează” astăzi în societatea moldovenească (și ucraineană, georgiană, armeană etc.), care dorește să marcheze și sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial în Europa, și ziua când s-a făcut primul pas spre o Europă unită, în care un nou război să fie de neconceput și imposibil din punct de vedere material.

Dacă, în virtutea inerției sau tradiției, nu ne putem sincroniza cu Europa în privința primului eveniment, mă refer la încheierea războiului, de ce nu l-am putea comemora concomitent cu cel de-al doilea, Ziua Europei, e vreo contradicție între ele, între ziua când s-a instaurat pacea în Europa și s-a pornit construcția unei Europe comune? Nu este, deloc.

Cel de-al doilea eveniment îl completează pe primul în mod logic și fericit, demonstrează că europenii au tras învățăminte, au însușit înspăimântătoarea, inumana lecție a istoriei. Deplângerea morților și imnurile de pace, unitate și solidaritate umană nu sunt acțiuni incompatibile, ci aflate în armonie. Sincronizarea acestora poate să supere doar niște minți bolnave. Un 9 mai „pe nou” ar fi o dovadă că ne-am deșteptat și noi, că am asimilat lecția tragică a trecutului.