Nicolae Negru // Victimizarea lui Dodon

Semne diacritice

În afară de tovarășii de partid, în apărarea ex-președintelui Dodon au sărit și unii experți pe care nu i-am suspecta că ar fi tainici simpatizanți ai „liderului de onoare” al PSRM. Dacă ar fi să se procedeze în logica lor, activitatea Procuraturii ar trebui suspendată pentru o perioadă oarecare și continuată numai după ce instituția de supraveghere și aplicare a legilor își va recâștiga încrederea cetățenilor.

Deși nu pun la îndoială că Dodon este o persoană coruptă și merită anchetat, experții respectivi consideră că atâta timp cât Procuratura Generală nu se bucură de încrederea cetățenilor, acțiunea procurorilor în cazul dat ar fi prematură, motivată de interesul lor personal și ar face mai mult rău decât bine, căci va fi interpretată în societate ca o comandă din partea Maiei Sandu, compromițând astfel o acțiune necesară.

O asemenea logică are defectul că e de o singură folosință, i se aplică doar lui Dodon. De ce nu i s-ar aplica și lui Plahotniuc, Șor, Platon, Filat, Andronachi, Sârbu, Reșetnikov, Ivanov etcetera? De ce avem încredere în Procuratură când pune sechestru pe activele lui Plahotniuc sau Filat, de exemplu, și de ce încrederea dispare când procurorii efectuează percheziția la un alt politician cu venituri obscure, nedeclarate, care duce o viață luxoasă.

Dacă nu putem închide temporar Procuratura, nu ne rămâne decât să o lăsăm să-și facă datoria. Dacă Dodon e curat ca lacrima, el nu are de ce să se teamă, iar protestele oricum nu ajută. Dar dacă nu e curat? Atunci protestele tovarășilor săi de partid sunt ca paiul de care se agață cel care nu știe să înoate. Imaginile cu Plahotniuc transmițându-i bani lui Dodon ca să plătească „salariile” reduc la zero încercarea de a-l prezenta pe liderul socialist drept victimă a rivalității geopolitice, a „autoritarismului” instaurat de Maia Sandu, e o dovadă că tovarășii socialiști nu au deloc simțul ridicolului. Sau poate ei sunt cei care au primit bani din „kuliok” și se tem că vor fi siliți să-i întoarcă?

Voronin care, acum un an și ceva, se revolta că „discipolul” său nu este „luat de guler și dus unde trebuie”, pentru că a acceptat o pungă cu bani de la Plahotniuc, acum iese și declară, ascunzându-și privirea, că un fost „președinte ales de popor nu poate fi scos din casă cu mascași și plasat în izolatorul de detenție”, că aceasta ar fi „o comandă politică”? Dar oare nu sunt „toți cetățenii” Republicii Moldova „egali în fața legii”?

Cine l-a pus pe Voronin să se umilească într-un asemenea hal, după ce nu îl recunoștea pe Dodon președinte ales legitim, îl numea trădător, inclusiv trădător de patrie? La Kremlin tocmai trei înalți funcționari s-au arătat îngrijorați de soarta politicianului prorus, chiar dacă tot ei recunosc că aceasta e o afacere internă a Republicii Moldova. După ce Putin își otrăvește potențialii rivali politici, e bizar să auzi că Rusia moare de grija unui lider politic străin, pe care, de altfel, îl plătește pentru slugărnicia manifestată față de Putin.

Dodon nu se comporta ca un președinte, ci ca un „ștuțer”(„ștuț”) putinist, iar acum, aflat în solda unui om de afaceri rus, ar trebui să aibă bunul-simț de a nu se implica în politică. Dar de unde simț?

Unii comentatori bine intenționați toarnă și ei gaz peste focul „dosarului politic”, aprins de socialiști, întrebându-se cu aerul cel mai misterios „de ce tocmai acum”? Concluzia lor e că, lăsat la libertate, Dodon ar putea, ajutat de FSB, să destabilizeze Republica Moldova. Posibil da, posibil nu. Dacă aceasta ar fi motivația adevărată și în spatele arestării lui Dodon stă interesul politic, nu era mai rațional să i se arate dosarul și să i se recomande să stea calm (eventual, să bea ceai)? Teoria conspirației politice conține un alt defect: arma șantajului ar fi fost mai eficientă decât implicarea justiției pe care nu o controlezi.

Dodon amenință de mai demult că va organiza proteste, dacă va fi anchetat, iar ieri, după ce a aflat că va trebui să stea în arest la domiciliu timp de 30 de zile, s-a dat victimă a SUA și s-a lăudat că se va răzbuna pe Maia Sandu. În calitate de „deținut politic”, el e mult mai motivat să-i cheme pe cetățeni la „revoluție”, decât în cazul în care știa că procurorii nu vor da curs dosarului său, dacă va fi „cuminte”.

Ciudat e că avocații benevoli ai lui Dodon nu acceptă simplul fapt că abia acum, după decizia Curții de Apel, procurorii au putut relua urmărirea penală clasată de procurorul general suspendat Alexandru Stoianoglo. Faptul respectiv este ignorat pentru că nu ar mai ține victimizarea șefului PSRM și Moscova nu ar avea motive de „îngrijorare” și de „apărare” a politicienilor proruși?