Unele paradoxuri și enigme electorale

Semne diacritice

Iurie Leancă ne promite de pe panouri că ne va ghida spre Vest, dacă îl alegem președinte, dar din Vestul, reprezentat de Merkel, Tusk, Juncker și Daul, i se spune a doua oară să se dea la o parte, să renunțe de data aceasta, căci nu el, ci Maia Sandu e „schimbarea de care are nevoie Republica Moldova”. Leancă refuză cu îndărătnicie, în mod sfidător, să facă pe placul liderilor UE și ai Partidului Popular European, deși, paradoxal, are șanse mai mari să rămână în politică retrăgându-se din cursa prezidențială, decât rămânând în ea.

Iarăși paradoxal, manifestând „independență” față de Occident, el întărește suspiciunile că nu ar fi un politician independent, că rolul său în campania electorală este unul secundar, de a rupe cât mai multe voturi în detrimentul candidatului antioligaric și în folosul lui Marian Lupu. Intenția liderului PPEM de a candida cu prețul reputației sale ar putea fi și consecința unei inadecvări la realitate, a unei desprinderi de pământ și plutirii cu capul în nori, ceea ce nu e un fenomen rar printre politicenii cu stagiu, darămite printre începători.

În folosul acestei ipoteze vorbește faptul că el, ca și Ghimpu, se supără pe alegătorii care pun întrebări incomode, care nu sunt la curent cu realizările din perioada când Leancă a lucrat ca „simplu” prim-ministru. Însă consecințele vor fi aceleași, fie că el va candida, fiindcă e dependent de Plahotniuc, fie că din cauza că a pierdut simțul realității. Din păcate, nici echipa sa, compusă din oameni școliți, dar fără multă experiență politică, nu pare să sesizeze pericolul care îl paște pe liderul partidului și, implicit, proiectul PPEM. Șansele popular-europenilor de a intra în Parlament la alegerile din 2018 se vor micșora vizibil, dacă Leancă nu va face dovada independenței sale abandonând cursa prezidențială. Ei riscă să provoace mânia și răzbunarea „zeului” electoral, refuzându-i un sacrificiu decent, care i se cuvine.

Și PD primește semnale de natură electorală din Occident, prin intermediul FMI, care până acum nu a convocat ședința Consiliului Director în chestiunea unui acord de împrumut în sumă de 180 milioane de dolari pentru Republica Moldova. Andrian Candu spunea, în cadrul unei emisiuni la Moldova 1, că FMI va debloca finanțarea pentru Republica Moldova până la finele lunii octombrie. Însă Reuters a difuzat, joia trecută, cu referire la surse din Guvernul moldav, o știre potrivit căreia decizia respectivă a Consiliului Director al FMI a fost amânată până pe după alegerile prezidențiale.

Premierul Pavel Filip și ministrul finanțelor Octavian Armașu, dar și reprezentanta FMI la Chișinău, Armine Khachatryan, au negat că ar fi vorba despre o amânare, precizând că Guvernul n-a reușit încă să îndeplinească toate condițiile stabilite anterior cu FMI. Însă faptu-i fapt: e puțin probabil ca până la data alegerilor, 30 octombrie, PD să se poată lăuda cu deblocarea finanțării externe. Și ar fi naiv să credem că FMI sau Guvernul Filip vor recunoaște că în spatele amânării se ascund motive electorale.

E posibil ca Occidentul (Washingtonul) să fi decis să apese „pârghia” FMI pentru a tempera apetitul electoral al „coordonatorului executiv”: să nu depășească limitele decenței în promovarea candidatului PD, Marian Lupu, a cărui „popularitate” a început de la un timp să crească mai repede decât reușesc să o fixeze și să o ajusteze la alți indicatori unele case de sondaje. Dacă ținem cont că la alegerile parlamentare PD a obținut „doar” 15,8 % din voturi, iar alegătorii noștri votează de obicei imaginea liderului de partid, cum ar putea Marian Lupu să obțină mai mult în 2016? De unde i-ar veni voturile suplimentare? De la cei entuziasmați de furtul miliardului? Fără îndoială, „zeul” electoral așteaptă un sacrificiu și din partea PD: să nu abuzeze de resursele administrative (de exemplu, să nu-i dezinformeze pe alegători că grădinițele reparate din banii României ar fi meritul lui Lupu), de monopolul mediatic, să nu falsifice alegerile prezidențiale.

xxxx

Dacă de dragul solidarității antioligarhice Andrei Năstase era dispus să arunce batista pe țambalul integrării europene, iată că „partenerul” său Renato Usatâi, dat în căutare de Procuratura Generală a Republicii Moldova, pentru că ar fi fost implicat în acțiuni criminale, legate de tentativa de omor al bancherului Ghennadi Gorbunțov, anunță, de la Moscova, că de fapt nu oligarhia și „coordonatorul executiv” este ținta sa electorală predilectă, ci „obcomul de la Washington”, de aceea în turul doi al alegerilor partidul său nu se va înhăma la carul electoral al Maiei Sandu, ci al lui Dodon, pe care chiar el l-a „demascat” ca fiind omul lui Plahotniuc. Astfel relația „romantică” dintre platforma DA și „Partidul Nostru”se încheie în mod rușinos, căci nu era bazată nici pe adevăr, nici pe demnitate.

Mai curând însă decizia pe cine să sprijine în turul doi nu a luat-o Usatâi, ci „obcomul de la Moscova”. Oricum, într-o ciudată coincidență de interese, Dodon (ca om al lui Plahotniuc și al Moscovei) și putiniștii au „suferit” cel mai mult după decizia lui Năstase de a abandona cursa electorală, reducând în jumătate șansele lui Lupu de a ieși în turul doi, și dinspre PSRM vin cele mai murdare atacuri la adresa Maiei Sandu, deși în mod logic socialiștii ar trebui să lovească în candidatul guvernării.

Și PD moare de grija surselor de finanțare ale PAS, intervenind cu plângeri la CEC, dar ignorând faptul dovedit de jurnaliștii de la Rise Moldova că PSRM primește bani din Rusia prin companii înregistrate în Bahamas. De ce CEC nu-l elimină pe Dodon din lista candidaților la președinție, cum l-a eliminat pe Usatâi în alegerile parlamentare? – se întreabă Petru Bogatu la Prime. Probabil, din același motiv care nu i-a împiedicat pe membrii Curții Constituționale să ne „dăruiască” alegerea președintelui prin vot direct.