Și tu, Lukașenko?

Semne diacritice

O nouă fisură, neașteptată, în blocul „lumii ruse”: Aleksandr Lukașenko le-a dezvăluit jurnaliștilor că asupra lui se fac presiuni enorme ca să renunțe la independența și suveranitatea țării sale în folosul Rusiei. Moscova folosește în acest scop diverse mijloace, inclusiv economice. Președintele belarus a convocat în această săptămână o ședință secretă în cadrul căreia au fost discutate măsurile de rezistență în fața intențiilor Rusiei de a „absorbi” Republica Belarus.

Pe parcursul anilor, Lukașenko s-a arătat nu o singură dată deranjat de strânsoarea „îmbrățișării frățești” din partea Rusiei, dar e pentru prima dată când vorbește despre aceasta deschis, alertându-i pe belaruși.

Și tu, Lukașenko? – ar putea spune Putin. Lovitura vine pentru el într-un moment foarte nepotrivit. Sâmbătă, la Kiev, s-a constituit Biserica Ortodoxă Ucraineană, independentă de cea rusă, care urmează să primească în mod oficial, la 6 ianuarie 2019, din partea Patriarhiei Ecumenice, dreptul la autocefalie.

A fost o zi de rezonanță istorică pentru ucraineni, care au demonstrat astfel o vrere incredibilă de solidaritate și unitate națională. Mii de ucraineni s-au adunat în fața Catedralei Sfânta Sofia din Kiev, unde s-a întrunit Sinodul constitutiv, care a ales conducătorul noii Biserici Ortodoxe Ucrainene, mitropolitul Epifanie.

Procesul de rupere a ortodocșilor ucrainenei de Biserica Ortodoxă Rusă a început odată cu proclamarea independenței Ucrainei, dar a trenat până în 2014 și s-a accelerat după ocuparea Crimeii și Donbasului. Nu vom greși dacă vom spune că această creare a BOU e consecința agresiunii rusești, a unui război pe care Biserica Ortodoxă Rusă nu numai că nu l-a condamnat, ci l-a încurajat, l-a argumentat „teoretic”, l-a sprijinit.

Perspectiva desprinderii ortodocșilor ucraineni de BORu a alertat într-atât de mult Kremlinul, încât, în octombrie, chestiunea respectivă s-a discutat la ședința Consiliului de Securitate a Federației Ruse. S-ar putea ca Putin să intre în istorie mai puțin ca „adunător al pământurilor rusești” și mai mult ca gropar al „lumii ruse”. Nerăbdarea, pierderea simțului realității, despre care spunea Merkel, i-au jucat festa. Se pare că el este conștient și se teme de acest stigmat, iar acțiunile lui febrile, grosolane pe direcția Belarusului și Republicii Moldova sunt o încercare de a compensa cu noi victorii „integraționiste” înfrângerile suferite pe direcția ucraineană.

Despre agonia și disperarea Moscovei vorbește și faptul că Putin i-a pus la dispoziția lui Dodon baza de date cu muncitorii moldoveni care au încălcat regimul de ședere în Rusia. Este umilitor pentru o putere atât de mare precum se consideră Rusia să recurgă la asemenea mijloace de „influență”. Aceasta demonstrează o dată în plus cât de mult are nevoie Putin de un succes electoral în Republica Moldova, în timp ce liderii opoziției noastre încearcă să-i convingă pe alegători că factorul geopolitic nu mai prezintă nicio relevanță.