Nicolae Negru // Reunirea sincronă, „Moscovia, moscal, moscălește” (1)

Semne diacritice

Istoria ne cere socoteală: dacă ne-am unit la 27 martie 1918, de ce suntem separați azi, dacă a fost posibil atunci, ce ne împiedică să repetăm, cine sau ce stă în calea reUnirii Republicii Moldova cu România și ce fac guvernele noastre pentru a înlătura piedicile respective?

Legăturile dintre București și Chișinău nu au fost niciodată mai strânse, vizitele reciproce – mai intense, mai eficiente, declarațiile – mai înflăcărate ca acum. Dar sunt ele mai sincere? Timpul va arăta. Ceea ce se știe e că niciodată cel de-al doilea stat românesc nu s-a aflat într-o stare mai critică, mai precară, nevoit să facă față mai multor crize existențiale, pe care nu le-ar depăși fără ajutorul României, a cărei contribuție este apreciată și la Bruxelles, și la Washington, ba chiar și la Moscova - în sens negativ, enervând-o, văzându-și zădărnicite acțiunile de șantaj energetic, de destabilizare prin război hibrid a Republicii Moldova.

Guvernarea Partidului Acțiune și Solidaritate este conștientă de rolul României, îl recunoaște și a răspuns cu gesturi remarcabile – legiferarea „limbii române”, promisiunea de restituire a unui edificiu către Mitropolia Basarabiei - care au deranjat anumite fragmente ale „societății civile”, mai cu seamă în partea ei discret-reflexiv moldovenistă, prorusă. Președinta Maia Sandu a calmat spiritele (pe cele care puteau fi calmate), spunând că relația dintre Republica Moldova și România nu poate fi doar într-un singur sens.

Întregul eșafodaj al relațiilor româno-române de peste apa Prutului se construiește în jurul „aderării Republicii Moldova la UE”, al „regăsirii în spațiul european”. Terminologia Unirii este evitată cu grijă și la București, și, cu atât mai mult, la Chișinău, decât că se vorbește despre „limba, istoria și cultura comune”. Deși obiectivul reUnirii nu se pune și nu se discută, există totuși un plan de creare a „spațiilor comune”, educațional, cultural, informațional, al sănătății, al infrastructurii etc., care, dacă se vor realiza, pot fi considerate drept pași concreți de unificare a ambelor state românești.

România este avocatul cel mai interesat al Republicii Moldova în procesul de integrare europeană, cele mai multe cuvinte de recunoștință pentru obținerea statutului de candidat din partea UE Chișinăul le adresează Bucureștiului; butada șefului diplomației române, Bogdan Aurescu, precum că „Republica Moldova este singurul stat din lume cu doi miniștri de Externe în același timp” este confirmată de omologul său moldav, Nicu Popescu. „Nu există reuniune fără să menționez Republica Moldova”, afirmă Bogdan Aurescu și, din punctul său de vedere, aceasta ar fi o dovadă că „suntem uniți”.

Perspectiva aderării Republicii Moldova la UE e reală, le răspunde premierul Nicolae Ciucă, la Chișinău, celor care își exprimă îndoiala în acest sens, care consideră că reUnirea cu România este singura soluție pentru a ajunge în UE și a ne pune sub protecția NATO. Iar Klaus Iohannis a surprins plăcut toată lumea declarând, la Bruxelles, că „România este nu doar pregătită, este dispusă să sprijine Republica Moldova în orice scenariu”. Faptul în sine indică o schimbare radicală de macaz: Bucureștiul, în înțelegere cu Bruxelles și Washington, nu are de gând să renunțe la Republica Moldova, nu o va lăsa în voia sorții, ca până la 2022. Maia Sandu, la rândul său, a dat de înțeles că Republica Moldova mizează pe acest sprijin și nu va ceda șantajului și încercărilor de destabilizare și răsturnare a ordinii constituționale întreprinse de Rusia.

Așadar, „geamantanul” aderării la UE pare să conțină și un compartiment nedeclarat al reUnirii, căci armonizarea legislației și integrarea în UE este însoțită de crearea unor spații comune pe diferite ramuri și direcții de dezvoltare între România și Republica Moldova. Dar să nu ne autoamăgim: nu e simplă nici intrarea în UE, nici reunificarea cu România. Din punctul de vedere al Moscovei, ea „pierde” Republica Moldova și dacă devine membră a UE, și dacă se reunește cu România. Să nu uităm că Rusia a atacat Ucraina neutră doar pentru că a ucrainenii au dorit să semneze Acordul de asociere cu UE.

Deși președinta Maia Sandu se declară sigură că există șanse pentru aderare către anul 2030, ușa UE ar putea fi blocată de unele state care azi nu își deconspiră adevărata poziție. ReUnirea pare să aibă mai mari șanse, dacă reușim să convingem majoritatea cetățenilor Republicii Moldova. Ce e mai simplu: să discutăm cu cetățenii noștri sau să obținem acordul pentru aderarea la UE din partea unor state care nu nutresc sentimente bune față de Republica Moldova sau România?

Iarăși timpul va arăta. Deocamdată, mai avem de mers și pe primul, și pe al doilea drum. Trebuie să lucrăm, sincronic, pe ambele direcții. Ele se suprapun de fapt, până la un punct. Pregătind „geamantanul” integrării europene, să nu uităm să completăm și compartimentul reUnirii.

La „Moscovia, moscal, moscălește” ne vom referi în partea doua a comentariului, vinerea viitoare.