Nicolae Negru // Relaxați-vă, stimați tovarăși!

Semne diacritice

Când, la sfârșitul lunii septembrie, la București, premierul Marcel Ciolacu și-a exprimat interesul României pentru Portul Internațional Liber Giurgiulești, aflat pe micul segment de mal dunărean ce aparține Republicii Moldova, la confluența Prutului cu Dunărea, cine credeți că s-a alarmat la Chișinău cel mai tare? Exact: cei ce nu pot scăpa de fobiile tinereții comsomoliste, cărora cuvintele „român” și „România” le provoacă alergie și tremurici de natură nervoasă, ideologică. Sensul reacției lor a fost: „nu ne vindem suveranitatea infrastructurală”. Că o bună parte din infrastructura noastră a fost transmisă Rusiei, la ei nu se socotește, desigur.

Ex-președintele Voronin a fost mai vocal decât toți. „Aceasta este o pierdere semnificativă a suveranității țării. Când am construit acest port, am rezolvat problema accesului la mare. Țările duc războaie de secole pentru a-și asigura accesul la mare, iar noi am rezolvat această problemă pe cale pașnică”, s-a lăudat el. Posibil, această tiradă să-i pară cuiva nelipsită de coerență, dar în realitate e un hodoronc-tronc, portul în cauză oricum nu aparține statului nostru, e proprietate privată, prin urmare, vânzarea sa nu are cum afecta suveranitatea Republicii Moldova mai mult decât a afectat-o până acum.

Și faptul ca Portul Internațional Liber Giurgiulești nu se află în proprietate publică a depins de însuși tovarășul Voronin. Republicii Moldova îi aparține doar teritoriul portului - porțiunea de mal dunărean, obținută de la Ucraina, în schimbul unor cedări teritoriale la Palanca (acordul a fost semnat în 1999, până la venirea lui Voronin la putere), acesta nu poate fi vândut, fiindcă teritoriul este inalienabil, conform articolului 3(1) din Constituție. Însă poate fi dat în arendă, ceea ce a și făcut Voronin. În 2004, teritoriul respectiv a fost transmis în arendă, pentru 99 de ani (până în anul 2103), unor companii azere - Azpetrol, Azertrans și Azpetrol Refinery, care s-au angajat să construiască portul. Suma anuală pe care o primește bugetul Republicii Moldova pentru arenda acestui teritoriu e de doar 1 000 (o mie ) de dolari pe an.

Nu are rost să povestim cum PIL Giurgiulești (care e și Zonă Economică Liberă până în 2030) a trecut, mai mult formal, prin diferite mâini, ajungând azi să fie gestionat de compania Danube Logistics, al cărei întreg pachet de acțiuni îl deține Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD). De altfel, de la BERD, cele trei companii azere au luat un împrumut de aproape 30 de milioane de euro ca să înceapă construcția portului. Ce trebuie să se mai știe e că, prin 2008, statul Republica Moldova (reprezentat de întreprinderea Portul Fluvial Ungheni) a construit la marginea de nord a portului, pe o suprafață de vreo 6 hectare (din cele 56 câte are portul acum), trei terminale: de mărfuri, de containere și de pasageri (ultimul nu mai funcționează), denumite astăzi Portul de Stat Giurgiulești, pe care planifică să-l dezvolte Guvernul Recean până în 2028. Nu se pune problema vânzării sale, dar dacă s-ar găsi un cumpărător, local sau străin, care să investească în el, iarăși nu văd cum ar avea de suferit suveranitatea noastră.

Solicitată de Radio Europa Liberă, Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare a răspuns că dorește să găsească și să atragă „un investitor internațional de renume”, având în vedere importanța PIL Giurgiulești „pentru Republica Moldova și regiunea învecinată”. De la importanța acestui port, mai ales în legătură cu viitoarea reconstrucție a Ucrainei, pornește și interesul manifestat de premierul României. BERD nu a luat încă nicio decizie și nici măcar „nu este angajată în discuții exclusive” cu cineva asupra participației în Portul Internațional Liber Giurgiulești. Așa că Voronin suferă fără motiv.

Și chiar dacă se va ajunge ca o parte sau întregul pachet de acțiuni în acest port să fie vândut unei companii românești, rațiunea tranzacției nu va fi politică, ci economică, în beneficiul, nu în dauna Republicii Moldova. România investește deja în Republica Moldova, a început cu proiecte sociale - școli, grădinițe, teatre, muzee etc.- de ce nu ar contribui și la proiecte de infrastructură, folositoare pentru întreaga regiune, pentru Republica Moldova, Ucraina, dar și România?

După 32 de ani, unora le mai joacă festa mentalitatea sovietică a cetății asediate. Relaxați-vă, stimați tovarăși, suntem în secolul 21! Încă nu ați înțeles că, decât Rusia, obsedată de trecutul său imperial, nimeni nu atentează la suveranitatea noastră!?