Răcnetul carpatin al lui Dodon, viitoarea dilemă a lui Sandu și Năstase

Semne diacritice

De Ziua Limbii Române, ceremonia depunerii de flori la monumentul lui Ștefan cel Mare nu i-a mai adunat, ca de obicei, pe membrii conducerii de vârf a Republicii Moldova, Candu și Filip separându-se de Dodon. Ce s-a întâmplat de la 27 până la 31 august, ce i-a supărat pe membrii „triumviratului”?

Motivul supărării e Dodon însuși. El nu are simțul ridicolului (iar oamenii care nu au simțul ridicolului sunt cei mai ridicoli, spunea cineva), răcnește, se strofolește, se rățoiește, vrea să pară tătucul sever, căruia nu-i scapă nimic și care îi pune pe toți la respect, dar răcnetul lui carpatin nu sperie măcar un șoricel din Parlament sau Guvern, căci semipreședintele (al unei jumătăți din cetățenii moldoveni) nu ține cont de separarea puterilor în stat. Printre cei pe care îi muștruluiește și le dă lecții publice de bună purtare se nimeresc și Candu cu Filip.

După ce s-a tot revoltat că Rogozin a fost declarat persona non grata fără știrea președintelui de cogeamite „țară”, după ce s-a grozăvit că va convoca Consiliul Suprem de Securitate în această chestiune și le va trage mâța pe spinare celor de la Guvern, Dodon s-a văzut nevoit să se retragă cu coada între vine, „amânând” ședința respectivă a CSS, deoarece Candu și Filip au decis să nu participe, considerând cazul Rogozin consumat.

Și ca să pară și mai ridicol, Dodon i-a avertizat pe Candu și Filip că-i va exclude din componența CSS, dacă vor mai boicota ședințele sale. Numai cei care nu l-au înțeles nu au râs de Dodon. Fără spicher, fără premier, fără miniștrii PD, CCS va deveni o structură deșartă, irelevantă, socialistă ca formă, stupidă ca conținut.

Cudat e că Dodon nu convoacă ședința CSS în legătură cu intenția guvernării de a propune pe ordinea de zi a Adunării Generale a ONU chestiunea retragerii trupelor ruse de pe teritoriul Republicii Moldova. Semipreședintele, după cum se recunoaște el însuși, a încercat să minimalizeze, să reducă la o simplă acțiune de publicitate surprinzătorul demers al Guvernului moldav.

Moscova însă crede altfel. Pe 25 august, MID-ul l-a invitat pe Ambasadorul R. Moldova, Andrei Neguța, pentru „a-i atrage atenția” asupra inițiativei „provocatoare a Chișinăului”. De ce ar fi „provocatoare” o inițiativă legitimă? Mai cu seamă că Moscova însăși, nesilită de nimeni, s-a angajat, în 1999, la summitul OSCE de la Istanbul, să-și retragă trupele și munițiile de pe teritoriul Republicii Moldova, fără a lega aceast angajament de găsirea unei soluții politice pentru conflictul de pe Nistru.

Rusia se asemănă cu un individ turmentat care a ieșit cu Kalașnikov în stradă și se miră, chiar se revoltă de ce lumea se sperie și fuge în toate părțile. Iar când îi dai de înțeles că ar fi bine să lase mitraliera din mână, se supără și mai tare.

Motivul furiei Kremlinului în cazul nostru nu e greu de ghicit. În contextul Crimeii, sunt șanse mari ca Adunarea Generală să susțină plângerea Chișinăului, cazul Crimeii poate înclina balanța dezbaterilor în defavoarea Rusiei. (La Adunarea Generală a ONU din 27 martie 2014, după anexarea Crimeii, Rusia a avut de partea sa doar 10 țări, printre care Armenia, Belarus și Coreea de Nord, 100 au votat împotriva recunoașterii referendumului și schimbării statutului Crimeii și s-au abținut 58.) Argumentul că Rusia poate folosi trupele sale de pe Nistru împotriva Republicii Moldova, după cum le-a folosit pe cele din Crimeea împotriva Ucrainei, nu e ușor de respins.

O recomandare în favoarea Republicii Moldova va desființa mitul Rusiei „pacificatoare” și va complica mult scopul legitimării bazei militare ruse pe Nistru, transformarea Republicii Moldova într-un cap de pod al lumii ruse, după cum își dorește cu ardoare Moscova. (Era cât pe ce să reușească în 2003, cu memorandumul Kozak, dar Voronin a bătut, în ultima clipă, în retragere.)

Contează nu atât dacă lumea crede sau nu despre misiunea „pacificatoare” a Rusiei, cât faptul că acceptă jocul ei. Până acum Chișinăul l-a acceptat în mare parte, cererile sale de retragere a trupelor ruse fiind din ce în ce mai rare, mecanice, care nu obligau Moscova la nimic. Dar cu declarația Parlamentului Republicii Moldova, apoi cu nota Guvernului în legătură cu aniversarea a 25 de ani de, iar acum cu inițiativa de la ONU, Chișinăul sparge balonul pe care scria „misiune pacificatoare de succes a Federației Ruse pe Nistru”. (Ironia sorții e că schimbarea de atitudine la Chișinău se produce pe timpul guvernării PD, de la care ne-am fi așteptat cel mai puțin să vină cu asemenea inițiative.)

Ca răspuns, Moscova încearcă să creeze o confuzie, sugerând că acțiunea Chișinăului la ONU ar fi îndreptată împotriva „pacificatorilor” militari ruși, că astfel Guvernul moldovean s-ar pregăti de război împotriva separatiștilor de la Tiraspol. Uriașa mașină propagandistică rusă lucrează de zor pentru a le băga cetățenilor în cap această idee, așa încât MAIE s-a văzut nevoit să-i precizeze Ambasadorului Rusiei, Farit Muhametșin, că Chișinăul nu are de gând să ridice la Adunărea Generală a ONU problema misiunii de pacificare.

Dar, deși Chișinăul nu intenționează să conteste legitimitatea „pacificatorilor” ruși (pentru aceasta ar trebui să denunțe mai întâi acordul moldo-rus de încetare a focului, ceea ce ar da apă la moara Moscovei), discuția rolului adevărat al militarilor ruși va fi greu de evitat în timpul dezbaterilor din cadrul Adunării Generale a ONU și nu este exclusă adoptarea unei recomandări privitor la transformarea misiunii de pacificare din una militară în una civilă. Astfel, Moscova va trebui să suporte o dublă înfrângere pe plan diplomatic. Și atunci miza lui Putin pe Dodon, „succesul” Rusiei în alegerile prezidențiale din Repulica Moldova vor apărea într-o lumină ridicolă. Deși e puțin probabil că Putin va suferi electoral din această cauză, amorul său propriu va avea de suferit cu certitudine și aceasta îl motivează mai mult decât viitoarele alegeri prezidențiale.

Ca să evite o înfrângere răsunătoare, Moscova nu are decât două soluții: să determine Chișinăul să dea înapoi sau să schimbe până în decembrie guvernarea Republicii Moldova. În acest scop, vor fi puse în funcție toate „pârghiile” pe care le are la dispoziție, Dodon, Tiraspolul, Comratul, Taraclia fiind printre acestea. Nu întâmplător, nitam-nisam, Dodon ne-a prorocit o „toamnă fierbinte”. Nu este exclus nici scenariul unei provocări pe Nistru. Și Sandu, și Năstase, care au anunțat și ei proteste în masă, se pot pomeni în fața dilemei de a apăra guvernarea „proeuropeană” în fața diversiunii ruse. Sau nu?