Poate un candidat imoral să devină un președinte moral?

Semne diacritice

Putem spune și noi, parafrazându-l pe Winston Smith, eroul principal al celebrului roman 1984, de George Orwell (prima traducere în românește aparținând lui Igor Nagacevschi), că știm cum, dar nu știm de ce l-a făcut Plahotniuc președinte pe Dodon. Ce sens avea să declare că va sprijini „un candidat proeuropean”, ca să procedeze exact invers, să lucreze în alegeri pentru liderul socialist, un ins cu biografie profesională și politică dubioasă, imoral, pe care Marian Lupu l-a numit un „om periculos”?

Și nu pare să fi exagerat. Dodon s-a manifestat ca un posedat în această campanie electorală, dispus să calce orice limite morale pentru a-și atinge scopul. Nimănui, decât lui i-a venit prin minte ideea să-i atribuie Maiei Sandu 400 de sinucideri false printre adolescenții care au picat BAC-ul. Istoria, la fel de falsă cu cei 30 000 de imigranți sirieni, cărora s-ar fi înțeles cu Merkel să le deschidă ușa liderul PAS, pare aproape hazlie și nevinovată comparativ cu acuzația monstruoasă că ea ar fi luat viața celor 400 de tineri prin instalarea camerelor de luat vederi la examenele de BAC. Dodon i-a adresat contracandidatei sale personal, direct, în cadrul unor dezbateri TV, această minciună nerușinată, aberantă, de o cruzime înspăimântătoare.

Ca să devină președinte, el nu s-a sinchisit să facă paradă, la televizor, de capacitatea sa de reproducere, de parcă era vorba de alegerea unui taur sătesc, nu a unui șef de stat. Și ieșirea la rampă a episcopului Marchel de Bălți care a anatemizat-o pe Maia Sandu pentru faptul că nu s-a cuplat până acum cu vreun bărbat reproducător a făcut parte din același scenariu de speculare a unor instincte primitive, scris de consilieri și aprobat de Dodon. De altfel, presa internațională a comentat cu uimire acest caz grotesc, considerându-l drept reflecția unei atitudini atavice față de femeie.

Dar nu a fost singurul atavism manifestat de candidatul socialist. De dragul Președinției, el a repus în circulație sperietoarea fantomatică a „jandarmului român”, fabricată de propaganda sovietică, a justificat nu numai ocuparea Crimeii și vărsările de sânge din Donbas, ci și ocuparea unei părți a teritoriului Republicii Moldovei, acuzându-i de declanșarea războiului de pe Nistru pe victimele acestui război. El promite în mod trădător Moscovei să federalizeze Republica Moldova.

Niște proteste de după anunțarea rezultatelor preliminare ale alegerilor prezidențiale din 13 noiembrie l-au smintit într-atât, încât i-a amenințat pe tinerii revoltați că va porni asupra lor pe cei peste 800 de mii de alegători care l-ar fi ales pe el să le fie președinte. „Nu vă jucați cu focul” – striga Dodon, fluturând spectrul unui război civil cu o ușurință similară celei cu care tovarășa sa de partid, Zinaida Greceanîi, îi avertiza pe părinții liceenilor protestatari, în aprilie 2009, că va trage în copiii lor cu mitraliera.

Acum Dodon se proclamă cu nonșalanță un președinte al tuturor. Poate un candidat imoral să fie un președinte moral, al tuturor? Greu de crezut. Declarațiile sale postelectorale demonstrează contrariul, că va fi un președinte răzbunător, înțepenit în frustrările, resentimentele, obsesiile sale politice și ideologice, în slugărnicia sa față de Putin. În mod vizibil, scopul său nu e să fie un factor de echilibru, ci de dezechilibru. Un exemplu concludent sunt amenințările de demitere a ministrului Apărării, Anatol Șalaru, cel care deranjează foarte tare Moscova, pentru că întreprinde pași reali de consolidare a apărării în cooperare cu NATO, pentru că vorbește despre necesitatea evacuării trupelor rusești de pe teritoriul Republicii Moldova. Fără semnătura premierului (care la rândul său depinde de relația lui Ghimpu cu Șalaru, a lui Ghimpu cu Plahotniuc), un președinte nu are cum demite un ministru, el nu îl poate destitui pe ministrul Apărării nici în calitatea de comandant suprem al forțelor armate (o încercare similară a lui Mircea Snegur de a-l înlătura din funcție pe ministrul Apărării Pavel Creangă a suferit eșec, fiind anulată de Curtea Constituțională), dar amenințările de acest fel pot genera false așteptări și provoca acțiuni destabilizatoare în cadrul armatei. Acesta să fie scopul președintelui ales?

Legitimitatea următorului președinte va fi viciată și de faptul că o parte din cetățenii Republicii Moldova nu a avut posibilitatea să voteze. Legile adoptate de guvernarea actuală, dar și cele de până la ea, nu le-au asigurat tuturor cetățenilor Republicii Moldova acest drept prevăzut de Constituție. Din întâmplare, lacunele în cauză din codul electoral au ieșit la iveală abia acum. Cum va proceda Curtea Constituțională? Va cere eliminarea lacunelor respective (votul electronic ar putea fi soluția optimă) și organizarea de noi alegeri sau îl va valida pe Dodon președinte? Există și temeiuri rezonabile de a considera că voturile transnistrenilor pentru liderul PSRM nu a fost liber și secret, trădând implicarea Rusiei. Se vor împăca magistrații CC cu acest fenomen anticonstituțional, care s-a manifesta și pe alte căi, prin intermediul Bisericii Ortodoxe Ruse? Va depinde probabil iarăși de planurile „coordonatorului general”. Răspunsul la întrebarea de ce îl preferă el pe coruptul și trădătorul Dodon președinte ar putea fi similar celui pe care l-a primit Winston Smith: puterea de dragul puterii, cu orice preț.