Planul B și greșeala PLDM
4682
Semne diacritice
Situația nu e atât de încâlcită precum pare la prima vedere. Ba chiar e foarte simplă în esență. E suficient ca PD să accepte asumarea unor angajamente cu termene concrete de eliberare a instituțiilor statului de sub controlul politic - și „ghemul” e ca și descâlcit. Însă PD vorbește despre orice, „guvern tehnocrat”, „guvern de uniune națională”, alegeri anticipate (o formă de șantaj), dar se teme ca dracul de tămâie să pomenească despre această primă condiție a PLDM, darămite să-și imagineze că nu va controla Procuratura Generală, CNA, BNM, ANRE și alte instituții ale statului. Plahotniuc luptă pe viață și pe moarte pentru statu-quo, ca să nu schimbe nimic, îndeamnă la refacerea AIE fără condiții, ca și cum nu ar fi votat pentru demisia propriului guvern.
În mod ciudat, în loc să se alieze cu PLDM pentru a pune presiuni asupra PD, Ghimpu și Leancă joacă de partea democraților, evitând să se pronunțe în favoarea „depolitizării” instituțiilor de stat, punând presiune asupra liderilor PLDM, ca ei să se așeze la masa negocierilor „fără condiții”. Și mai ciudat e că Ghimpu, ca și Lupu, nu mai pledează pentru continuarea căutării miliardului dispărut, ei l-au „găsit” deja în întregime la PLDM și vor să convingă de aceasta cetățenii R. Moldova. A rămas ca dl Ghimpu să ceară sistarea investigațiilor companiei „Kroll”. De ce să se cheltuie bani dacă hoțul a fost identificat și arestat? Impresia e că nu doar PD, ci și PL nu își dorește o alianță cu PLDM, căci în loc să facă o mină politicoasă, atunci când le adresează invitația, dl Ghimpu scuipă în direcția liberal-democraților. E cel puțin o lipsă de logică, de coerență, în acțiunile PL.
Planul B al lui Plahotniuc este un guvern „tehnocrat” sau de „uniune națională”, anunțat de Lupu și Candu, plan care le-ar permite liberalilor și deputaților neafiliați din grupul lui Leancă să voteze alături de comuniști pentru salvarea R. Moldova de alegeri anticipate și venirea inevitabilă la putere a marionetelor rusești. Un fel de concubinaj politic, fără declarații și manifestări publice de dragoste. Decât să cedăm „republica” lui Dodon și Usatîi, mai bine votăm cu comuniștii, nu-i așa? Făcând abstracție de funcționalitatea unui asemenea guvern și mai cu seamă de asigurarea cursului european, scenariul respectiv nu va însănătoși, ci va menține agonia organismului statal al R. Moldova, spre satisfacția deplină și în interesul oligarhului unic. Dar, din punct de vedere electoral, ca și alegerile anticipate, va fi și o recunoaștere indirectă a erorii și înfrângerii PD. Orice le-ar spune Lupu, majoritatea cetățenilor înțeleg că istoria AIE nu începe după 29 octombrie 2015.
Pe de altă parte, repetăm, șansa de renaștere a liberal-democraților e mai mare aflându-se la putere, decât în opoziție. Dar nu cu mâinile legate, ca până acum. Din punctul nostru de vedere, ei pot renunța la ultimele două condiții – premier neafiliat politic și demisia lui Andrian Candu, care de altfel derivă din prima, dar nu pot renunța la ceea ce este vital pentru Republica Moldova, separarea oligarhilor de pârghiile statului și banii publici. Și nici partenerii europeni nu vor aceasta. Între riscul de a nu „pupa pragul” parlamentului și principii, PLDM trebuie să-și apere principiile. Va fi poate unul dintre primele partide care va face aceasta. Și cetățenii îi vor aprecia gestul „eroic”.
Ceea ce ni se pare greșit, este pasivitatea, expectativa în care a înghețat PLDM. Liberal-democrații trebuie să preia inițiativa discuțiilor, invitând toate partidele la masa negocierilor, pentru a semna în prealabil un angajament concret de dezoligarhizare, de eliberare din captivitate a statului Republica Moldova. Ca să vedem până la capăt cine și ce hram poartă.
13.08.2025
11:00
1901
Analistul Vladimir Socor, cel care a avut o contribuție SEMNIFICATIVĂ în neadmiterea semnării așa-zisului „Memorandum Kozak”, a MURIT la vârsta de 80 de ani
16.04.2025
14:43
3100
Nicolae Negru, despre vizita-fulger la Chișinău a secretarului general al NATO, Mark Rutte: „A vrut să afle cum se vede APĂRAREA Ucrainei din spatele ei. Mă miră că „pacifiștii” noștri nu au reacționat”
30.12.2024
09:11
66655
Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
27.12.2024
09:10
42132
Nicolae Negru // Maia Sandu, al doilea mandat
23.12.2024
09:14
25301
Nicolae Negru // Perspectiva unui PSDE „aurit”
20.12.2024
09:13
25582
Nicolae Negru // O carte ca eveniment politic
16.12.2024
09:14
26270
Nicolae Negru // Delirul imperial înainte de armistițiu?
13.12.2024
09:14
26597
Nicolae Negru // Transnistria, ca un cartof fierbinte (sau geamantan fără toartă) sau de ce nu era cazul să fie demis Guvernul
09.12.2024
09:12
27050
Nicolae Negru // Și Ilan Șor era pentru Georgescu
06.12.2024
09:13
26799
Nicolae Negru // Să salvăm România!
02.12.2024
09:11
26719
Nicolae Negru // Perspectiva României arată mai bine
29.11.2024
09:05
26642
Nicolae Negru // Bun pentru România, bun și pentru Republica Moldova, și viceversa
20.12.2025
11:47
342
Ucraina lovește din nou: atac cu drone asupra platformei petroliere rusești din Marea Caspică și a unei nave de patrulare
20.12.2025
08:36
410
Horoscopul zilei 20.12.2025
20.12.2025
06:48
522
Statele Unite lansează o ofensivă intensă împotriva Statului Islamic în Siria, după moartea a trei cetățeni americani
19.12.2025
23:26
587
Ucraina și SUA intensifică negocierile pentru pace, dar problemele teritoriale rămân nerezolvate
19.12.2025
20:34
851
Vremea se răcește brusc pe 20 decembrie 2025
19.12.2025
19:56
637
Ministerul Educației inovează educația timpurie cu noul Cadrul de Referință până în 2025 în Republica Moldova
19.12.2025
19:18
676
Pomul de Crăciun inaugurat la Președinție de Maia Sandu și copiii angajaților: programul vizitelor
19.12.2025
18:49
610
Investițiile impulsionează relansarea economică a Republicii Moldova în 2025
19.12.2025
18:42
694
Putin susține că Ucraina și aliații săi trebuie să ia inițiativa pentru pace; Avertizează asupra consecințelor dacă Rusia nu este respectată în negocieri.
19.12.2025
17:21
1001
Tensiuni la Varșovia: Polonia își exprimă nemulțumirea față de Ucraina, Zelenski răspunde cu avertisment despre Rusia
19.12.2025
16:41
712
Ministerul Educației distribuie 23 de microbuze școlare pentru acces îmbunătățit la educație în diverse raioane
19.12.2025
16:34
583
Cod Galben de Ceață: 19.12.2025 - 20.12.2025
19.12.2025
16:25
650
Producția de lapte din Moldova în creștere semnificativă în prima jumătate a anului 2025
19.12.2025
16:04
819
Un petrolier al "flotei fantomă" ruse, lovit de drone ucrainene în Marea Mediterană, într-o operațiune specială uimitoare a SBU
19.12.2025
14:55
730
BERD investește 150 de milioane de euro în modernizarea drumurilor din Moldova, facilitând legătura cu Uniunea Europeană
19.12.2025
14:06
681
România devine primul membru asociat al Comitetului de Asistență pentru Dezvoltare al OCDE, marcând o evoluție semnificativă în oferirea de sprijin internațional
19.12.2025
13:58
711
Maia Sandu și Președinta BERD, Odile Renaud-Basso, discuții esențiale despre viitorul economic al Republicii Moldova și integrarea europeană
19.12.2025
13:55
697
Vești BUNE pentru șeferii din R. Moldova: Motorina coboară sub pragul de 19 lei/litru, iar benzina tot mai aproape de un nou MINIM în ultimii trei ani
19.12.2025
13:51
873
Putin anunță dorința de a încheia pașnic conflictul din Ucraina, dar acuză Kievul de lipsa deschiderii la dialog
19.12.2025
13:22
791
Kremlinul consideră decizia UE de a nu folosi activele ruseşti pentru Ucraina drept un triumf al rațiunii
19.12.2025
12:37
691
Macron pregătit să reia dialogul cu Putin: Nevoia unei discuții directe pentru soluționarea conflictului în Ucraina
19.12.2025
12:15
698
PERFORMANȚĂ // Vlad Musteață, distins cu titlul de Business CHAMPION la gala Business Review
19.12.2025
12:03
659
Educatori din grădinițe adoptă inovația digitală cu roboțeii KUBO pentru dezvoltarea abilităților copiilor
19.12.2025
11:42
701
Sentință de 4 ani pentru un bărbat implicat în finanțarea ilegală a Partidului Politic „Șansa” și confiscarea a peste 1,4 milioane de lei de către stat
19.12.2025
11:00
700
Escrocherie prin schema „ruda implicată în accident”: patru membri de grup criminal, condamnați la ani grei de închisoare în Ialoveni și Hîncești
Ucraina lovește din nou: atac cu drone asupra platformei petroliere rusești din Marea Caspică și a unei nave de patrulare
Horoscopul zilei 20.12.2025
Statele Unite lansează o ofensivă intensă împotriva Statului Islamic în Siria, după moartea a trei cetățeni americani
Ucraina și SUA intensifică negocierile pentru pace, dar problemele teritoriale rămân nerezolvate
1 MDL
1 EUR
19.80
1 USD
16.89
1 RON
3.89
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40


Inapoi














