Oligarho-unioniștii, oligarho-europeniștii, oligarho-stataliștii etcetera

Semne diacritice

Da, există unioniști profitori, conjuncturiști, „profesioniști”, și chiar oligarho-unioniști, după cum și europeniștii sunt de toate felurile, unii chiar oploșiți în „rezistență”, după ce au așteptat în van ca actuala guvernare să-i ia în seamă, să le ofere vreun post... Nu îi cunoașteți? Am putea presupune, cu o foarte mică probabilitate să greșim, că nici stataliștii, nici putiniștii nu sunt mai breji, chiar dacă ex-ministrul și istoricul Octavian Țâcu îi preferă pe ultimii, în comparație cu „unioniștii oligarhici”. Ceea ce e o chestie de gust, putinist-antioligarhic fiind un oximoron.

O campanie de nicăieri

De ce dar atâta atenție unioniștilor? De unde s-a iscat campania de demonizare, de discreditare a lor în ultima vreme? De nicăieri, în aparență. Dl Țâcu și-a exprimat dorința ca unioniștii să-și arunce propriile stindarduri și să meargă în alegeri sub steagul antioligarhic al blocului PPDA-PAS-PLDM, care bloc, crede el, va aduna cele mai multe voturi și pe a cărui listă ar putea figura și numele său. Dacă unioniștii vor proceda altfel, vor face jocul lui Plahotniuc, a avertizat politicianul. E cam simplist, dar eficient.

Votăm cu PPDA și PAS doar după ce Andrei Năstase și Maia Sandu vor îmbrățișa oficial ideea Unirii, - i-au răspuns unii unioniști declarați. Din punctul lor de vedere, în chestiunea Unirii, liderii PPDA și PAS se mențin pe poziții duplicitare, confuze, mirosind a statalism și „națiune civică moldovenească”.

O chestie de gust

Supărarea lui Țâcu a fost atât de mare, încât i-a numit pe respectivii indivizi „oligarho-unioniști” și a mai spus că ar prefera să aibă de-a face mai curând cu niște… putiniști „care luptă cu dictatura”. Ei luptă, dar din alte motive: ca în locul lui Plahotniuc să fie Putin. Nu vom discuta însă gusturile deosebite ale dlui Țâcu (unii și-au amintit cu acest prilej și de preferințele sale din perioada AIE 2, când a votat împotriva Istoriei Românilor, optând, ca și un alt istoric pasist, pentru proiectul istoriei „integrate”), ceea ce îi recomandăm e să nu se lase pradă emoțiilor.

E o greșeală să-i numești oligarho-unioniști pe cei care nu vor să te voteze și înaintează niște condiții destul de rezonabile. De ce sunt blamați unioniștii în general pentru comportamentul unor unioniști care vorbesc în numele lor, dezamăgiți, supărați și ei pe Năstase, pe Țâcu? Nu era cazul să se aștepte răspunsul liderilor partidelor unioniste? M-a surprins cu câtă grabă superficială, cu câtă energie justițiară sterilă și falsă s-au angajat în această sarabandă de denigrare a unioniștilor unii pretinși „veterani” ai unionismului, dar și unii colegi de-ai noștri mai tineri, care se declară unioniști de la grădiniță.

O acuzație suptă din deget

De ce unioniștii nu organizează proteste împotriva corupției? E o acuzație suptă din deget, spre deliciul unor tulburi de profesie. Cine nu organizează? PL? Nu cerea Chirtoacă dreptul la microfon în PMAN? PUN? PLR? Să fie aceasta o dovadă a „colaborării” cu Plahotniuc?

Dar poate aduna PUN mai multă lume decât adună PAS și PPDA? De aceea, probabil, liderii PUN preferă să se alăture, împreună cu simpatizanții lor proteselor organizate de cele două partide. Ana Guțu a făcut în spațiul public, nu o singură dată, anunțul că puniștii participă la protestele PAS și PPDA. Ei nu sunt singurii unioniști care ies în stradă. Să nu știe aceasta colegii noștri zvăpăiați?

Și da, o anumită parte din unioniști consideră că protestele antioligarhice sunt dirijate de foștii parteneri ai lui Plahotniuc, care vor să se răzbune pe el, că cea mai sigură metodă de luptă cu corupția e reUnirea, atunci când DNA va trece Prutul. Nu au dreptate? Demonstrați-le, convingeți-i, dar nu săriți cu acuzații ieftine, e cel mai simplu lucru.

Ghimpu nu a compromis unionismul în 2016

Unii pun, post-factum, în cârca PL compromiterea unionismului în 2016, pentru participarea la guvernare, alături de PD. Am auzit zilele trecute o asemenea opinie din partea unui comentator politic, care nu poate să nu înțeleagă că refuzul de atunci al PL ar fi declanșat, cel puțin teoretic, alegeri anticipate și exista, foarte real, pericolul venirii la putere a socialiștilor și nașiștilor.

Ghimpu are păcate, fără îndoială, dar nu e acesta, cu siguranță. Să nu uităm totuși că nu numai Bucureștiul și Washingtonul, ci și Bruxelles-ul nu era încântat de alegeri anticipate. Și fără ajutorul financiar al României, Guvernul lui Pavel Filip nu rezista. Ignorarea cu obstinație a factorului geopolitic în funcție de simpatii și antipatii, de interesele personale ale cuiva este mai mult decât o prostie, e o diversiune.

Cine de fapt face jocul lui Plahotniuc?

Nu e corect să li se spună formațiunilor unioniste: voi nu contați sau contați mai puțin, retrăgeți-vă în favoarea noastră. În alegerile din Municipiul Chișinău ei au adunat sub zece la sută din voturi. Ele nu contează? Dl Țâcu le propune, vorbind în termeni sportivi, să renunțe la olimpiadă, care se organizează din patru în patru ani, în numele unei solidarități antioligarhice forțate, care îi ajută pe Țâcu și camarazii săi să devină deputați sau miniștri.

Sigur, în circumscripțiile uninominale unioniștii nu au cum să nu participe la identificarea candidaților care să fie susținuți de toată opoziția de dreapta, dar un partid moare dacă nu participă la lupta electorală cu drapelul său. Solidaritatea adevărată presupune respectarea tuturor intereselor, nu doar ale PPDA-PAS-PLDM. Dacă dl Țâcu dorește cu adevărat să învingă oligarhia, trebuie să pledeze pentru compromisuri din ambele părți, nu unilaterale, doar din partea partidelor unioniste.

Acestea sunt regulile democratice ale jocului, nu-i așa? Isteria pro domo, sub camuflajul luptei nobile, a dlui Țâcu și a unora dintre colegii săi, arată, în esență, cam neelegant: nu sunteți unioniști adevărați, dacă nu votați pentru noi. Democrația se construiește cu mijloace democratice, nu prin „șmecherii”. Și dacă pepedaiștii și pasiștii vor rămâne cu obstinație pe actualele poziții monopoliste, ei nu vor face jocul lui Plahotniuc, nu îi vom numi oligarho-europeniști sau stataliști?

De ce sunt țistuiți unioniștii

Motive de a-i țistui pe unioniști, a-i marginaliza s-au găsit mereu până acum. Ba să nu-i speriem pe unii, ba să nu-i supărăm pe alții, ba să nu-i mobilizăm pe ceilalți. Subita campanie antiunionistă nu pare întâmplătoare nici de data aceasta. Și lupta cu oligarhia nu e singurul pretext posibil. Unioniștii sunt buturuga din calea proiectului etno-civico-moldovenist, care îl continuă, în alte condiții, pe cel sovietic și care poate fi strecurat societății sub camuflajul luptei antioligarhice.

S-ar putea ca demonizarea și demoralizarea să fie o stratagemă gândită de cineva, pentru a nu le permite nici de data aceasta unioniștilor, în număr tot mai mare, să se coaguleze ca o forță politică cu potențial parlamentar considerabil, folosindu-i în schimb pentru a spori succesul electoral al unor formațiuni „antioligarhice”, stataliste de circumstanță. Printr-o împușcătură subtilă se țintesc doi „iepuri”.

Oligarhia va fi înfrântă, nu putem fi siguri că în aceste alegeri (mai curând nu), va depinde însă de alegători, nu de faptul dacă unioniștii îl susțin sau nu pe Năstase. E o pistă falsă. Unii unioniști îl vor susține, alții nu, dar nu pentru că îl preferă pe Plahotniuc. E mârșav să le atribui așa ceva. Conjuncturiștii nu au nici culoare politică, nici etnică. De aceea le-aș recomanda unor colegi jurnaliști-activiști, mai ales dacă sunt finanțați prin intermediul schreoderiștilor, prietenilor germani ai lui Putin, o oarecare prudență estetică, dacă nu etică, să nu se grăbească a împroșca cu deziluzii amare în foștii lor prieteni unioniști.