17:17:25 21.12.2025
Stiri

Oligarhii moldoveni: bolnavi, „idioți utili” sau dependenți?

Opinii 13.07.2015 12:15 Vizualizări2993
Oligarhii moldoveni: bolnavi, „idioți utili” sau dependenți?

Semne diacritice

Jaful nemaipomenit de la Banca de Economii, Unibank și Banca Socială nu le dă pace experților străini. Spre deosebire de presa locală, presa internațională publică aproape săptămânal puncte de vedere asupra subiectului respectiv. Acestea nu ar trebui neglijate, căci, de afară, se vede uneori mai bine.

În revista americană „Forbes”, varianta online, Frances Coppola, specializată în bănci, finanțe și economie, atrage atenția nu numai asupra proporției „gigantice”, ci și asupra „dimensiunii geopolitice” a fraudei bancare din Republica Moldova, care „părea să urmeze cursul european”.

Banca Națională are de răspuns la niște întrebări, pe care încă nu i le-a pus nimeni, scrie ea în articolul intitulat „Falimentul se arată pentru Moldova” („Bankruptcy looms for Moldova”). Nu este clar de ce BNM, fiind responsabilă de reglementarea și supravegherea băncilor, nu a făcut nimic pentru a stopa risipa de bani de la cele trei bănci, care și-au extins masiv operațiunile de creditare, mult peste limitele propriilor rezerve de capital, fiind ajutate de niște companii din Rusia, care apoi, la un moment dat, și-au retras depozitele. Și, dacă Banca de Economii era insolvabilă din 2007, după cum declară guvernatorul, de ce nu a fost lichidată? – se întreabă autoarea. Iar dacă privatizarea a avut drept scop recapitalizarea BEM, de ce noilor proprietari li s-a permis să-și extindă creditarea atât de masiv, încât a devenit din nou insolvabilă în câteva luni?

Coppola vede în spatele BNM umbra politicului, care a „capturat” reglementarea și supravegherea sectorului bancar. În acest sens, menționează ea, sunt grăitoare comentariile conținute în raportul FMI din decembrie 2014: „Directorii (FMI) au subliniat urgența abordării vulnerabilităților din sectorul bancar, a consolidării cadrului de reglementare a sectorului financiar și executării acestuia. Regretând progresul limitat, ei au accentuat importanța implementării rapide a recomandărilor FSAP (Programul de evaluare a stabilității financiare, realizat în comun de FMI și Banca Mondială). Competențele de reglementare și de supraveghere ale Băncii Naționale ale Moldovei (BNM) și ale Comisiei Naționale pentru Piețele Financiare trebuie restaurate în deplină măsură, iar protecția legală a personalului acestor instituții trebuie întărită. Directorii au recomandat de asemenea consolidarea guvernării în sectorul bancar, inclusiv prin sporirea transparenței proprietarilor beneficiari finali ai băncilor. Ei au îndemnat autoritățile să mențină un nivel înalt de supraveghere a băncilor slabe și vulnerabile, să consolideze siguranța băncilor și cadrul de management al crizei și să rezolve rapid cazul băncilor în care deja s-a intervenit”.

BEM, Unibank și Banca Socială au eșuat după ce companiile ruse și-au retras brusc banii. În același timp, unii politicieni (idioți utili?) au provocat o panică bancară. Din punctul de vedere al autoarei articolului din „Forbes”, sistarea bruscă a finanțării băncilor de către companiile ruse și provocarea concomitentă a panicii nu este o coincidență întâmplătoare, producându-se cu o săptămână înainte de alegerile parlamentare.

Fiind un stat condus de oligarhi, „în Republica Moldova, ca și în Bulgaria, nu există o distincție clară între sectoarele public și privat”. Oamenii de afaceri intră în politică „pentru a-și promova interesele de afaceri: ei câștigă control asupra instituțiilor, cum ar fi băncile centrale și justiția, pentru a-și proteja businessul și acaparează canale media pentru a-și promova afacerile și a-și discredita rivalii”. Ilan Shor nu este o victimă, cum încearcă el să se prezinte, ci unul dintre oligarhi, conchide Coppola.

Menționând că în raportul „Kroll” se evidențiază corect implicarea rușilor, nu numai prin finanțarea băncilor, ci și prin intermediul acționarilor ruși, autoarea crede că nu e de neglijat nici factorul geopolitic. „Doborârea guvernelor proeuropene răspunde ambițiilor Rusiei în regiune”. (De aceea, afirmă ea, lipsirea Republicii Moldova de suport bugetar nu este în interesul UE și ar trebui să revină asupra acestei decizii.)

Dimensiunea geopolitică, la care se referă Coppola, dar și „proporțiile gigantice” ale fraudei ne determină să privim într-o altă lumină rolul oligarhilor care au asigurat „acoperirea politică” pentru această operațiune, care au împiedicat Banca Națională să acționeze conform împuternicirilor sale, au ținut la distanță Procuratura Generală, Centrul Național Anticorupție, SIS, aceste instituții urmărind impasibile cum din BEM se scot banii cu sacii.

Ținând cont de faptul cine controlează politic aceste instituții, putem deduce că oligarhul este de fapt unul singur (spre el arată și ex-ministrul Finanțelor Veaceslav Negruță), ceilalți fiindu-i complici. El nu trebuie invidiat, ci compătimit. Căci dacă a acționat conform planului său, înseamnă că nu este atât de inteligent și sofisticat precum se crede. Trebuie să fii bolnav, cleptoman, sinucigaș, la propriu și la figurat, ca să furi un miliard de dolari dintr-un stat cu un buget public de două miliarde de dolari, dându-te drept altruist, înființând și o fundație, care să finanțeze proiecte culturale și de caritate.

Chiar dacă ții sub control Procuratura Generală, CNA și SIS, există FBI, CIA, SIE, SRI, care te vor identifica, în virtutea „dimensiunii geopolitice” a fraudei, căci ai pus în pericol securitatea unui stat-partener al SUA, ca să nu mai vorbim de interesul României pentru securitatea regională.

Dacă planul său a fost mai modest, în limitele „rezonabilului”, înseamnă că a fost tras pe sfoară, că nu e atât de deștept precum se crede, că e pur și simplu un idiot util, folosit de FSB în scopurile sale de destabilizare și de compromitere a cursului european al Republicii Moldova. Sau că nu este independent în acțiunile sale. Și atunci ar fi cazul să-și presare cenușă pe cap și să se retragă din politică. Dacă i se permite. Aceasta se referă și la oligarhii complici.

Autor: Nicolae Negru
Top stiri
21.12.2025 08:21 629 Horoscopul zilei 21.12.2025
20.12.2025 08:36 911 Horoscopul zilei 20.12.2025

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
Capricorn
Vărsător
Pești
Berbec
Taur
Gemeni
Rac
Leu
Fecioară
Balanță
Scorpion
Săgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 19.80 1 USD 16.89 1 RON 3.89 1 RUB 0.21 1 UAH 0.40
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare în R. Moldova, pentru cine ați vota?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte