Nicolae Negru // O obsesie colectivă sau o manipulare?

Semne diacritice

Intenționasem să scriu în comentariul de azi despre constituirea Comunității Politice Europene, al cărui summit a avut loc joi la Praga, cu participarea a 44 de șefi de state și guverne, inclusiv președinta Maia Sandu, dar, în ultimul moment, un coleg mi-a atras atenția asupra unui text al unui alt coleg-jurnalist, dedicat rolului Maiei Sandu în procesul negocierilor de anul trecut dintre Republica Moldova și Rusia asupra furnizării gazelor naturale. Nu pot să-l trec cu vederea, fiindcă reflectă o obsesie cvasicolectivă care pare să fie „întreținută”, stimulată artificial, ridicând noi semne de întrebare asupra autonomiei intelectuale a cetățenilor noștri.

La sfârșitul acestei luni, se împlinește un an de când „Moldovagaz” a încheiat un nou contract cu „Gazprom”, dar nu încetează, ci, paradoxal, se intensifică polemica începută în acea perioadă: dacă a făcut bine sau nu Maia Sandu că nu a mers personal la Moscova să discute cu Putin chestiunea gazelor. Nu a existat aproape nicio zi pe parcurs ca președintei să nu i se reproșeze că gazele s-au scumpit din vina ei, fiindcă a refuzat să se implice personal, să ceară de la Putin gaze mai ieftine pentru cetățenii Republicii Moldova.

Nici măcar agresiunea neprovocată a Rusiei, bombardarea și distrugerea totală a multor orașe ucrainene, nici moartea a mii de oameni, inclusiv copii, femei, bătrâni, nici milioanele de refugiați ucraineni nu le-au dat de gândit putiniștior noștri, nu i-au clintit din ideea pe care și-au fixat toate capacitățile analitice. Convingerea că singurul motiv pentru care „Gazprom” a majorat tariful la gazele furnizate Republicii Moldova e „mândria” exagerată a Maiei Sandu este egalată în rândurile lor doar de convingerea că Putin nu a avut altă ieșire, decât să înceapă „operația militară specială”, că „Zelenski e vinovat” pentru faptul că Ucraina e strangulată de Rusia.

Pare incredibilă o asemenea „consecvență” îndelungată, dar e și explicabilă în condițiile în care televiziunile finanțate în mod obscur, cu proprietari proruși, au avut grijă ca cetățenii noștri să nu uite cumva că de scumpirea gazelor și criza energetică se face vinovată Maia Sandu, care l-a ignorat pe Putin, nu Putin care folosește „Gazprom”-ul ca bâtă geopolitică și a pornit un război „fratricid” .

Ne putem imagina că pe dictatorul-vedetă, nebăgat în seamă, l-a supărat tare gestul Maiei Sandu, așa încât slugile putiniste nu-i pot ierta nici până azi afrontul. Șor, care caută să ia locul lui Dodon în inima lui Putin, speculează ideea respectivă, el personal și mercenarii săi, protestatarii care înnoptează în corturile din fața Parlamentului și Președinției.

Există însă printre criticii Maiei Sandu și persoane pe care nu le-am putea suspecta de vreo tainică afecțiune pentru președintele rus, dar care nu acceptă nici ei explicațiile președintei noastre pentru refuzul de a merge personal la Moscova să negocieze prețul gazelor. Deși nu pare angajat politic, colegului despre care vă vorbeam la început nu-i dă pace, ca și lui Șor, și lui Dodon, gândul că Maia Sandu nu i s-a închinat „țarului”. Din punctul lui de vedere, e vorba de prostie, nu de demnitate, căci plătind mai mult pentru gaze contribuim mai mult la războiul din Ucraina, iar dacă Maia Sandu îl onora pe Putin, obțineam un preț mai mic și contribuiam mai puțin la potențialul militar al Rusiei (nefiind indiscutabil, consideră el, faptul că Chișinăului i s-ar fi cerut concesii politice).

Excitat de acest paradox, împotmolit în sofistică, autorul înfierează la modul serios comportamentul inadecvat, din punctul său de vedere, al Maiei Sandu. Oricum, chiar dacă întâmplătoare, sincronizarea cu mesajele lui Șor (Dinu Țurcanu, Radu Bușilă) în realitatea politică și geopolitică de azi e totuși jenantă. Ucenicia de cândva la Roșca să-i fi lăsat niște sechele de raționament colegului nostru, ca și locotenenților lui Șor?

Sigur, se poate vorbi despre conținutul contractului cvasisecret dintre „Moldovagaz” și „Gazprom”, despre consecințele posibile ale acestuia asupra Republicii Moldova și, se pare, există probleme în acest sens (am scris și noi despre aceasta). Dar ce relevanță pentru criza gazelor de azi are chestiunea legată de modul cum l-a tratat, acum un an, Maia Sandu pe Putin? Privită în context geopolitic european actual, în condițiile războiului continental, neoimperial, pe care îl duce Rusia, obsesia respectivă nu pare decât o încercare de a schimba în mod ticălos accentele, de a-l exonera, de a-l răzbuna pe Putin și a o pedepsi pe Maia Sandu pentru gestul ei demn.