O dezoligarhizare cu participarea lui Plahotniuc

Semne diacritice

„O să treacă și asta”, a răspuns împăciuitor Vladimir Țurcan, proaspăt ales președinte al Curții Constituționale, solicitat de jurnaliști să comenteze reacțiile virulente, apelurile de demisie venite din partea reprezentanților blocului „ACUM”, printre care vocea indignată a Maiei Sandu răsuna cel mai tare.

După discursul lui Dodon de la ONU, cine mai crede în sinceritatea „disocierilor” din partea blocului „ACUM”? O să treacă și asta, îi este clar oricărui cetățean mioritic. De data aceasta, nici nu se mai mimează indignarea, dimpotrivă, se duc tratative pentru a forma un guvern cu mai mulți socialiști. De acum încolo vom avea două mesaje geopolitice valabile, unul din partea Guvernului, altul din partea președintelui, ca pe timpul lui Plahotniuc. Cu diferența că atunci mesajele lui Dodon nu contau ca acum. Acum ele contează mai mult decât mesajele „ACUM”, aducând prejudicii mult mai mari intereselor Republicii Moldova.

Ni s-a promis „fără geopolitică”, dar, în realitate, avem geopolitică dublă, alternativă, ambele variante fiind adevărate, deși se exclud reciproc. Dar nu-i bai. La urma urmei, ce contează dacă a fost ocupație sau „eliberare”, război moldo-rus sau „război civil”? Dacă învingeam Rusia, nimănui nu-i trecea prin cap să spună că ne-am bătut cu noi înșine. A cere sau a nu cere retragerea trupelor ruse nu e una și aceeași, dacă Rusia, oricum, nu are de gând să le retragă? În schimb, dacă nu cerem retragerea, poate ne pică ceva de la ruși, nu-i așa? Poate, deși e puțin probabil.

Poate ar fi cazul să nu mai fluturăm nici cu Acordul de asociere, de ce să-l zădărâm inutil pe Putin? Lasă să creadă că suntem un stat-vasal, oricum nu pupăm degrabă cleampa UE. În schimb, avem ușa deschisă și putem intra oricând în Uniunea Eurasiatică. De ce nu am profita? Și dacă se confirmă că Putin vrea să refacă, până în 2024, URSS, vom fi, cum s-ar spune, la locul potrivit, în momentul potrivit. Poate ne va plăcea atât de mult, încât vom uita de „integrarea europeană”.

E adevărat, ucrainenilor ar putea să nu le convină, dar e problema lor. De ce am sacrifica „relațiile multiseculare”, „parteneriatul strategic” cu Rusia de dragul ucrainenilor? În schimb, vom duce la bun sfârșit dezoligarhizarea sabotată tot mai mult. În raportul său de 100 de zile în fotoliul de premier, Maia Sandu a repetat de două ori cuvântul „sabotaj”. Ar trebui să instalăm camere de luat vederi pretutindeni sau să schimbăm populația, ca să reușim. Și mai există un pericol. Dacă viitorul procuror independent va lua în serios declarațiile lui Dodon cu privire la banii pe care îi primește de la Moscova pentru PSRM sau declarațiile lui Șor că i-ar fi transmis 3 milioane de dolari ca să-l voteze pe Nicolae Timofti, alianța ACUM-PSRM va rezista? Sau nu e posibil să existe un procuror chiar atât de independent, căci Dodon a avut de la cine învăța?

Fiindcă veni vorba, ce se va întâmpla dacă Dodon este totuși omul lui Plahotniuc, element al „binomului toxic”, cum afirma Maia Sandu înainte de a ști că va intra în concubinaj politic cu el?

Cine garantează că Dodon a rupt relația cu Plahotniuc și nu acționează în interesul oligarhului fugar, urmărit de comandouri străine? Nici măcar Kozak nu poate garanta aceasta. Dar nu-i bai: vom avea o dezoligarhizare cu participarea lui Plahotniuc. El e versat în proceduri obscure.