Nicolae Negru // Nebunia rusă
5855
Semne diacritice
Patriarhul Kirill, capul Bisericii Ortodoxe Ruse, a făcut niște declarații apocaliptice, care le repetă, la alt nivel paroxistic, pe cele ale ex-președintelui Dmitri Medvedev, rezumându-se la o singură idee: nu vă puneți cu Rusia, fiindcă ea posedă arme nucleare...
„Astăzi există amenințări foarte mari la adresa lumii, a țării noastre și a întregii rase umane, pentru că unii nebuni au ideea că marea putere rusă, care posedă arme puternice, populată de oameni foarte puternici, care din generație în generație au fost întotdeauna motivați spre victorie, care nu s-au predat niciodată în fața niciunui inamic, care au ieșit întotdeauna victorioși, că în condițiile actuale pot fi învinși... Ne rugăm Domnului să îi instruiască pe acești nebuni și să îi ajute să înțeleagă că orice dorință de a distruge Rusia ar însemna sfârșitul lumii", a declarat Kirill, citat de agenția Interfax.
Citind acest text, un extraterestru și-ar face impresia că armatele statelor vecine au atacat Rusia din toate părțile, strâmtorând-o, că armata rusă rezistă vitejește, dar e nevoită să se retragă cedând tot mai mult teritoriu rusesc, lațul se strânge în jurul Moscovei, așa încât Putin stă să apese butonul unui război nuclear.
În realitate, situația e complet diferită: armata rusă este cea care a înconjurat și a invadat Ucraina, a ocupat teritorii ucrainene, iar armata ucraineană, ajutată de statele vecine (cu excepția Belarusului) și multe alte state ale lumii, opune rezistență crâncenă. Și anume împotrivirea ucrainenilor ajutați de alte popoare l-a determinat pe Patriarhul Kirill să facă această declarație deșănțată, elucubrantă, de pe niște culmi ale fariseismului, fățărniciei pe care un preot creștin adevărat nu are cum să ajungă.
Eșecul „operației militare speciale” începute de Putin în Ucraina, perspectiva retragerii armatei ruse pe teritoriul său, părăsind teritoriile ucrainene ocupate, este echivalent pentru Kiril cu înfrângerea și distrugerea Rusiei, poate aduce, consideră el, „sfârșitul lumii”. Că „distrugerea” Rusiei poate înceta în orice clipă, dacă armata rusă se întoarce acasă, aceasta nu-i trece prin cap sau nu vrea să admită.
„Rezistența victimei în fața criminalului, lăsându-l pe Putin cu buza umflată, poate declanșa apocalipsa. Lăsați Rusia să ocupe teritoriile statelor vecine, altfel va fi sfârșitul lumii” – acesta e de fapt mesajul Patriarhului Kirill, el acuzându-i de nebunie pe cei care se opun planurilor expansioniste ale lui Putin, celor care vor să se apere. Nebunul strigă nebunul! Cu o zi mai înainte, ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, îi compara cu Hitler pe cei ce încearcă să-i dea peste mâini lui Putin, asemănând soarta rușilor cu a evreilor din perioada Holocaustului.
În aceste condiții, era de așteptat ca statele vecine cu Rusia, cele care mai pot acționa de sine stătător, să caute căi de a se proteja de nebunia rusă, de a o anticipa. Până și clasa politică din Republica Moldova se vede nevoită să recunoască un adevăr evident: că „neutralitatea” nu ne poate apăra, că e o iluzie, o ficțiune și că trebuie să facem ceva pentru a ne păstra „suveranitatea și independența”. Se discută despre o nouă strategie de apărare și securitate, se întreprind unele acțiuni de consolidare și modernizare a armatei naționale, Maia Sandu a cerut partenerilor occidentali să ne ajute cu sisteme de apărare antiaeriană, ca rachetele rusești să nu zboare peste capetele noastre... Sigur, trompetele ruse, ca Irina Vlah, reacționează imediat, acuzând guvernarea de intenții belicoase, căci dorința secretă a lui Putin e ca tancurile ruse să fie întâmpinate cu flori, nu cu Javelinuri.
Trebuie însă să fim sinceri, nu putem să ne apărăm singuri în fața pericolului rus, oricâte eforturi financiare am face și oricât de mult ar fi dispusă România, Occidentul, să ne ajute să rezistăm. Iată ce a răspuns premierul Finlandei, Sann Marin, întrebată de ce finlandezii au renunțat la neutralitate. „Când Rusia a atacat Ucraina, totul s-a schimbat. …. finlandezii s-au întrebat ce graniță nu ar putea Rusia să treacă? Răspunsul este granița NATO. Și, de aceea, finlandezii au vrut să aderăm la NATO”.
Cam același răspuns ar putea să-l dea suedezii, care au renunțat la peste două sute de ani de neutralitate. Doar frontiera NATO îl mai poate opri pe Putin. NATO e singura umbrelă care ne poate feri de nebunia liderilor ruși. Cei care sunt împotriva NATO, fie sunt naivi, fie sunt falși „stataliști”, așteptând în taină armata rusă.
13.08.2025
11:00
2457
Analistul Vladimir Socor, cel care a avut o contribuție SEMNIFICATIVĂ în neadmiterea semnării așa-zisului „Memorandum Kozak”, a MURIT la vârsta de 80 de ani
16.04.2025
14:43
3690
Nicolae Negru, despre vizita-fulger la Chișinău a secretarului general al NATO, Mark Rutte: „A vrut să afle cum se vede APĂRAREA Ucrainei din spatele ei. Mă miră că „pacifiștii” noștri nu au reacționat”
30.12.2024
09:11
93246
Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
27.12.2024
09:10
53658
Nicolae Negru // Maia Sandu, al doilea mandat
23.12.2024
09:14
36648
Nicolae Negru // Perspectiva unui PSDE „aurit”
20.12.2024
09:13
36991
Nicolae Negru // O carte ca eveniment politic
16.12.2024
09:14
37641
Nicolae Negru // Delirul imperial înainte de armistițiu?
13.12.2024
09:14
37927
Nicolae Negru // Transnistria, ca un cartof fierbinte (sau geamantan fără toartă) sau de ce nu era cazul să fie demis Guvernul
09.12.2024
09:12
38389
Nicolae Negru // Și Ilan Șor era pentru Georgescu
06.12.2024
09:13
38089
Nicolae Negru // Să salvăm România!
02.12.2024
09:11
37977
Nicolae Negru // Perspectiva României arată mai bine
29.11.2024
09:05
37994
Nicolae Negru // Bun pentru România, bun și pentru Republica Moldova, și viceversa
24.05.2026
18:50
618
Vreme schimbătoare, dar plăcută în Republica Moldova, în perioada 25–31 mai 2026
24.05.2026
16:20
639
Mii de absolvenți de liceu, îndemnați la Chișinău Arena să aleagă studiile în Moldova și cariera pedagogică
24.05.2026
14:10
756
Clasamentul celor mai puternice pașapoarte din lume în 2026: Singapore domină topul, iar România și Bulgaria depășesc Statele Unite în libertatea de călătorie
24.05.2026
08:12
711
Horoscopul zilei 24.05.2026
1006
Africa CDC anunță risc de extindere a epidemiei de Ebola în 10 țări africane
23.05.2026
21:08
867
Vremea de duminică, 24 mai 2026, în Republica Moldova: cer mai liniștit, fără ploi
23.05.2026
20:53
1069
Simona Halep și Juan Martín del Potro, alături de premierul Munteanu la inaugurarea Centrului Național de Tenis din Chișinău
23.05.2026
17:53
1377
Procurorul general Machidon, despre scandalul celor 75.000 de euro găsiți în beciul casei părinților decedați: „Se încearcă lovirea în Procuratură, dar voi face totul ca instituția să capete respectul societății”
23.05.2026
16:00
1010
Experți din patru țări, reuniți la Chișinău pentru a discuta cum poate educația transforma școala și viitorul copiilor
23.05.2026
15:27
1010
Premierul Munteanu, în satele devastate de viituri din Călărași: o victimă, pagube mari și promisiuni de sprijin pentru localnici
23.05.2026
15:12
871
70 de elevi din toată țara, în competiție la Olimpiada Republicană interdisciplinară la Științe
23.05.2026
14:27
896
134 de tineri pasionați de finanțe concurează la Olimpiada Republicană la Economie de la ASEM
23.05.2026
11:07
1024
Startupul berlinez Peec AI sparge pragul de 10 milioane $ ARR și devine exemplu al noului val de creștere axat pe venituri în tech european
23.05.2026
08:30
930
Horoscopul zilei 23.05.2026
23.05.2026
07:59
1521
ULTIMA ORĂ // Misiune contracronometru în raionul Călărași: Mașini luate de ape și o persoană dispărută. Bilanțul inundațiilor din 22 mai
22.05.2026
20:48
1015
Vremea în Republica Moldova pentru sâmbătă, 23 mai 2026: mai răcoroasă, cu averse locale
1130
MSD îl numește pe Conor Dempsey director general pentru România și Republica Moldova, cu mandat de a consolida rolul companiei în oncologie, vaccinuri și prevenție HPV
1253
Alexandru Rogobete cere partidelor să formeze rapid un nou Guvern pentru a opri pierderile provocate de criza politică
1179
Misiune pentru identificarea hantavirusului în Ţara de Foc: 150 de rozătoare capturate, dar fără principalul vector al tulpinii Anzi
1202
Maia Sandu intensifică discuțiile cu liderii europeni pentru accelerarea negocierilor de aderare la UE
22.05.2026
16:28
988
Modernizarea universităților din Republica Moldova, în centrul dezbaterilor la Săptămâna Educației
22.05.2026
14:41
1235
REFORMA APL // Peste 600 de localități din R. Moldova au votat pentru unirea primăriilor. Guvernul pune la bătaie zeci de milioane de lei pentru comunitățile amalgamate
22.05.2026
14:39
1179
Osmochescu discută cu autoritățile de concurență din Moldova și România pașii de aliniere la regulile UE și integrarea în piața europeană
1216
Ebola se extinde în Congo și Uganda, dar INSP menține riscul de infectare în Europa la un nivel foarte scăzut
22.05.2026
13:21
1020
Cod galben de instabilitate atmosferică, 22.05.2026, orele 14-23
PROGRAM // Începe Reuniunea Teatrelor Naționale Românești: „La Chișinău vor veni TOATE Teatrele Naționale din Republica Moldova și România!”
VIDEO // Un nou atac armat în Sydney. Patru persoane au fost înjunghiate într-o biserică, în timpul slujbei. Momentul, transmis LIVE
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”
1 MDL
1 EUR
20.17
1 USD
17.39
1 RON
3.84
1 RUB
0.24
1 UAH
0.39


Inapoi














