Nicolae Negru // Miracolul independenței sau ce sărbătorim pe 27 august

Semne diacritice

Observ cu mirare câte patimi negative a stârnit recent Ziua Independenței, câte pietre (sau ouă clocite, dacă vreți) se aruncă, la figurat vorbind, spre scena festivă, împodobită cu prilejul acestei sărbători. Spre deosebire de alți ani, când contestatarii Independenței erau în cea mai mare parte niște nostalgici incurabili sau meseriași ai nostalgiei după URSS, avocați ardenți ai direcției eurasiatice, anul acesta li se alătură și adepții activi ai integrări europene, și unioniștii convinși. Ceea ce e bizar, consternant.

Fizionomia Zilei Independenței este murdărită și deformată pe nedrept. Da, statul Republica Moldova este unul eșuat, capturat, care nu își îndeplinește cum se cuvine funcțiile necesare, care nu apără bunul public de prădători, nu își protejează cetățenii de abuzul, fărădelegea deșănțată, de discriminarea și umilința permanentă, dar de ce ar fi independența de vină?

27 august este ziua în care am ieșit din imensul lagăr de concentrare, numit „Gulag”, din „închisoarea popoarelor”, puțin înainte de a se prăbuși „imperiul răului”, și poate fi înțeles regretul celora care s-au simțit bine în URSS, care plâng pe ruine și îi consideră dispariția ca fiind „cea mai mare catastrofă a secolului XX”. Dar ce ar deplânge, în loc să sărbătorească, proeuropenii și unioniștii faptul că ne-am declarat independenți de URSS, că am cerut atunci Moscovei „să înceapă negocieri cu Guvernul Republicii Moldova privind încetarea stării ilegale de ocupație a acesteia și să retragă trupele sovietice de pe teritoriul național al Republicii Moldova”?

Declarația de Independență adoptată de parlament la 27 august 1991 a dus la căderea cortinei de fier de pe linia Prutului, nu interzice ci, dimpotrivă, face posibilă, pune fundamentul reunirii cu România, relevând într-o formă clară caracterul românesc, apartenența Republicii Moldova la spațiul de până la înțelegerea secretă dintre Stalin și Hitler, la 23 august 1939, cunoscută ca „Pactul Molotov-Ribbentrop”. Ziua de 27 august 1991 marchează independența, despărțirea de Rusia, nu și de România. De aceea, Voronin a încercat să falsifice sensul acestui eveniment, rebotezând „Ziua Independenței” în „Ziua Republicii”.

Cu apa murdară să nu aruncăm din albie și copilul. Faptul că oligarhii, funcționarii au profitat și profită de pe urma acestui stat în defavoarea celorlalți cetățeni vorbește despre „calitatea” statului, dar nu despre calitatea zilei sale de naștere. Nașterea este un eveniment în sine, la care ne raportăm în funcție de idealuri, de vocația noastră. Dacă vocația noastră e de sclavi, de „pioni”, de paznici ai închisorii nu avem cum ne bucura de 27 august. Dacă idealul nostru e dreptatea, inclusiv istorică, dezvoltarea liberă, viața demnă, cuvântul neîngrădit, în ziua de 27 august 1991 s-a deschis poarta închisorii și noi am obținut șansa de a ne realiza visele. Dacă nu era Ziua Independenței, nu am fi putut nici visa, nici vorbi despre reUnire sau chiar Europa.

Ne asemănăm prizonierului care ieșind in închisoare și constatând că nu-i merge prea bine, că nu are nicio meserie „civilă”, că nimeni nu se grăbește să-i dea de lucru, blestemă ziua eliberării sale. Libertatea e o valoare în sine și faptul că nu o prețuim, că nu am putut profita de ea, ține doar de „specificul” nostru, de capacitatea noastră de discernământ, de liderii pe care i-am ales.

Chiar dacă Republica Moldova nu e azi nici independentă, nici suverană în deplină măsură, faptul că circulăm liber, că ne putem exprima opinia, chiar în condițiile critice în care se află mass-media, că putem protesta împotriva puterii oligarhice, a nedreptăților și abuzurilor, a fraudelor care se comit să nu valoreze nimic?

Cauza problemelor, nenorocirilor noastre de azi, repet, nu este independența, ci noi înșine, felul nostru de a fi, capacitatea de a gândi, de a ne autoorganiza. Nu prețuim independența și pentru că aceasta mai mult ni s-a dat, ne-a căzut mană cerească, decât am luptat pentru ea. Colosul URSS părea veșnic, căderea sa a surprins până și instituțiile futurologice din SUA. La efortul care s-a depus, independența din 27 august 1991 a fost mai curând un miracol. Trebuie să ne cultivăm urgent capacitatea de a distinge, de a aprecia un miracol, lipsa acesteia e dăunătoare, e de compătimit. Măcar în miracole să nu dăm cu piciorul, fraților!