Mintea britanicilor de pe urmă

Semne diacritice

Rezultatele referendumului pentru ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană i-au surprins neplăcut chiar și pe o parte din cei care au votat pentru. În mod evident, adepții Brexitului nu ce prea grăbesc să profite de victorie și să declanșeze procedura „divorțului” de UE, deși au pledat cu pasiune pentru aceasta. Boris Johnson, fostul primar al Londrei, care și-a mizat cariera politică pe campania anti-UE, a ținut să sublinieze în mesajul său de după referendum că nu e „nicio grabă” în acest sens, că Marea Britanie nu întoarce spatele Europei, că este și va rămâne în continuare parte a Europei. Se pare că nimeni nu a gândit la modul concret scenariul Brexit-ului, lucrul acesta abia umează să fie făcut.

Motivația celora care au votat ca să-și ia „țara înapoi” conține o mare doză de emoții, de speculații populiste legate de anumite aspecte îngrijorătoare, neplăcute, ale realității, atribuite relațiilor cu UE. Aspectele pozitive, binefăcătoare ale apartenenței la spațiul economic, politic, cultural, informațional european, sunt acceptate ca niște daruri ale naturii, pentru care nu e nevoie de efort. (Presa britanică a relatat despre cazul comitatului Cornwall, care, după ce a votat pentru ieșirea din UE, a adresat o cerere oficială guvernului de la Londra să i se asigure în continuare investiții în volumul obținut prin programele UE, de circa 60 de milioane de lire strline anual, pe parcursul ultimilor 10 ani, pentru domeniile educației, internetul de mare viteză etc).

UE este privită azi ca o construcție politico-economică supranațională, birocratizată, ale cărei obiective sunt confuze, idealiste și chiar utopice, impulsul inițial, postbelic, de construire a unei Europe unite, fiind dat uitării, pierdut în negura vremii..

De aici vine și comparația cu URSS, care însă este completamente falsă , căci URSS nu a fost o „uniune benevolă a republicilor-surori”, cum se pretindea, ci o formă a Imperiului Rus, nicidecum o federație, ci un stat unitar, hotărârile Biroului Politic al CC al PCUS fiind lege pe întreg teritoriu al URSS, fără nicio excepție. Gosplanul URSS era instituția care repartiza resursele și stabilea parametrii de dezvoltare a „economiilor naționale” din cadrul republicilor unionale. De facto, în administrarea guvernelor republicilor sovietice se aflau doar industriile locale (meșteșugurile tradiționale) și serviciile comunale, pe când principalele întreprinderi si ramuri industriale, dar și cultura, educația, ocrotirea sănătății, se subordonau direct sau indirect Moscovei.

(Când Putin deduce că în structurile UE concentrația puterii e mai mare decât în structurile URSS, deoarece „numărul deciziilor obligatorii ale Parlamentului European, în raport procentual este mai mare decât numărul de decizii cu caracter obligatoriu pe care le lua Sovietul Suprem al URSS în raport cu republicile sovietice”, el trișează și manipulează. Poate cu excepția ultimei sale componențe, Sovietul Suprem al URSS nu era parlament în adevăratul sens al cuvântului, ci „transpunea în viață” deciziile Biroului Politic ale CC și rezoluțiile congreselor PCUS.)

Brexit-ul este în esență un demers regresiv, nostalgic, narcisist, unii îi spun naționalist, alții imperialist, în contextul unor procese inevitabile de integrare regională și de globalizare, determinate nu numai de revoluția tehnologică, informațională, dar și de scopul comun al supraviețuirii, al efortului de menținere a păcii. Aceasta nu face ca UE să fie în mod automat perfectă, însă ignorarea rațiunii sale de a fi și specularea orgoliilor „suverane”, nu promite nimic bun, duce în impas. O confirmă și exemplele Elveției și Norvegiei, care, nefiind membre formale ale UE, sunt membre de facto, supunându-se reglementărilor stabilite de Bruxelles.

Va deveni Marea Britanie luată înapoi de „brexitiști” mai puternică, mai influentă, decât a fost până acum? Puțin probabil. Astea sunt riscurile și esența negativă a referendumurilor: cetățenii sunt puși să răspundă prin da sau nu la niște chestiuni complexe, pe care nu le pot discerne fără o pregătire oarecare.

Conținutul real al Brexit-ului mai urmează a fi definit și negociat timp de doi ani. Nu este exclusă nici renunțarea și rămânerea în UE. Cât privește consecințele pentru Republica Moldova, ne putem aștepta la o pauză de regândire a UE, care însă nu are cum să fie mai scurtă decât perioada necesară Chișinăului pentru a realiza în deplină măsură Acordul de Asociere cu UE.

Rusia va fi încurajată să persevereze în a-și recâștiga pozițiile pierdute în regiune, iar, în lipsa Marii Britanii, rezistența tandemului franco-german în fața expanisunii ruse s-ar putea să scadă. În această situație, parteneriatul americano-român tot mai consolidat rămâne a fi singurul element de echilibru în spațiul pruto-nistrean. Ideea reunirii cu România va continua să câștige teren, în timp ce Germania și Rusia vor împinge în continuare lucrurile spre recunoașterea de facto a regiunii separatiste, pentru a opri procesul de apropriere dintre România și Republica Moldova.