Maia Sandu, Plahotniuc și „oportuniștii care își vând țara pentru interesele proprii”

Semne diacritice

„Oportuniștii care își vând țara pentru interesele proprii” sunt cuvintele de acum doi ani ale Maiei Sandu, rostite de Ziua Independenței, și îl vizau pe Igor Dodon. În numele partidului PAS, ea îl declara „trădător de țară” și cerea ca „procurorul general al Republicii Moldova să iniţieze o anchetă cu privire la acţiunile de subminare a statului de către cetăţeanul Dodon Igor, iar Parlamentul să decidă punerea sub acuzare a acestuia pentru infracţiunea de Trădare de Patrie” (e-democracy.md).

Ar fi cazul ca ea să repete ce a spus atunci, dar acum Maia Sandu nu numai că nu observă că Dodon își „vinde țara”, că „foloseşte finanţare obscură … din off-shoruri, cât şi din Federaţia Rusă”, că „stimulează și promovează separatismul, inclusiv în Autonomia Găgăuză”, ea participă alături de el la „dezoligarhizarea” Republicii Moldova sub ghidajul Moscovei.

Din captivitate în captivitate

E grav, alarmant, nu-i așa? Regula pe care am asimilat-o din școală e că trebuie să ne plasăm întotdeauna de partea revoluției împotriva evoluției sau contrarevoluției, a noului împotriva vechiului și tradiționalului, a progresului împotriva regresului, dar când noul se amestecă cu vechiul, european cu antieuropean, progresul cu regresul, eliberarea cu ocuparea, cinstea cu hoția, adevărul cu minciuna etcetera, nu e atât de simplu să te decizi cu care tabără să mergi. E riscant să te pronunți clar sau să spui ceva neutru, să apelezi la calm, la stăpânire de sine, ca să nu nimerești de partea greșită a baricadei și a istoriei în general.

Nu mai e loc de glumă, de ironie, de atitudine relaxantă, spiritele s-au încins la maximum și orice cuvânt inadecvat poate să provoace desprinderea și sărirea țăndării, orice scânteie poate să aprindă paiele uscate din mijlocul scenei politice: pe de o parte, unii ne eliberează din captivitate, pe de cealaltă parte, alții ne scot din captivitatea în care ne bagă cei care ne eliberează din prima captivitate.

Jocul dublu al Moscovei

Să încercăm, totuși, să vedem, în spatele declarațiilor patetetico-isterice, zornăitoare, alarmante și dezarmante, provocatoare și liniștitoare, ce se întâmplă cu adevărat. O simplă privire scoate la iveală o situație obișnuită, în spiritul nostru tradițional, când doi se bat (sau, dimpotrivă, se ignoră, se urăsc reciproc), iar al treilea câștigă. Cei doi proști, ca să spunem lucrurilor pe nume, sunt PD și ACUM. Al treilea, câștigătorul, este PSRM, un partid patronat și finanțat de Moscova, cu 700-800 de mii de dolari lunar, după cum a recunoscut Dodon.

Profitând de faptul că ACUM și PD nu comunicau între ele, Moscova i-a abordat pe fiecare în parte, cu oferte corespunzătoare așteptărilor acestora. Operațiunea se desfășura mai mult în culise, departe de ochii presei, ca nu cumva jurnaliștii, publicul să descifreze jocul dublu.

Ținta principală era PD, cu care s-a discutat tot timpul pe ascuns, după cum îi place lui Plahotniuc, căruia i se puneau anumite condiții, la care erau adăugate mereu altele noi, trăgându-se de timp, în așa fel încât, atunci când a mai rămas doar o singură zi până la expirarea termenului de trei luni prevăzute de Constituție pentru formarea majorității parlamentare și a Guvernului, să fie înaintată condiția principală: federalizarea Republicii Moldova printr-un acord secret semnat de Dodon și Plahotniuc la Ambasada Rusiei, promițându-i-se liderului PD și o întâlnire cu Putin.

Cu acumiștii se lucra pe căi ocolite, prin politicieni europeni, dar și români, erau ținuți în așteptare, (stand by), aruncându-li-se câte o fărâmă de speranță, reducând din condițiile anunțate inițial până când a rămas una singură: Zinaida Greceanîi – spicheriță, apoi, când Maia Sandu&Andrei Năstase au prins momeala și îi invitau pe socialiști să încheie „înțelegerea temporară”, le-au adăugat pe cele retrase anterior, ca să mai tragă de timp și să-l „lucreze” pe Plahotniuc.

Maturitate sau infantilism?

E grăitor cum i-a momit Kozak pe Maia Sandu și Andrei Năstase să vină la întâlnirea cu el, spunând, ca să-i intrige, tocmai ceea ce le plăcea acestora să audă. Ei apoi se lăudau că cineva din Europa le-ar fi apreciat pasul drept semn de „maturitate politică”. Dacă ești lăudat că ai procedat matur, e momentul să te gândești dacă nu cumva ai fost infantil, naiv.

Fiindcă Plahotniuc a refuzat, în ultima zi, să semneze federalizarea Republicii Moldova, înțelegându-se cu Dodon să meargă la alegeri anticipate, Moscova a zis nu alegeri anticipate, ci alianță cu ACUM. Și ACUM s-a lăsat folosit cu plăcere pentru a-l pedepsi pe Plahotniuc, deși acesta a procedat corect. Demnitatea le-a lipsit acumiștilor cu desăvârșire. Vineri-seară, ei nu au rămas din întâmplare în Parlament să-i aștepte pe socialiști până la miezul nopții. Maia Sandu strălucea de bucurie, ea știa că socialiștii vor veni. O fi primit telefon de la Dodon sau poate de la Daul sau Kozak?

În afară de satisfacția răzbunării, Rusia a câștigat plasând în echipa guvernamentală a Maiei Sandu doi miniștri socialiști. Îngrijorează faptul că apărarea și securitatea Republicii Moldova au fost date pe mâna Moscovei. Ura acumiștilor față de Plahotniuc ar putea să ne coste scump. Totul abia începe.

În pat cu Dodon și Kozak

Văzând că a fost dus de nas, Plahotniuc a pus în circulație niște filmulețe care umbresc luna de miere a cuplului Sandu-Dodon. E greu să crezi că ea va lupta cu corupția, aflându-se în pat cu un corupt și trădător și cu patronul acestuia, Kozak. Și oricât ar băga capul în nisip, va veni momentul să se confrunte cu această realitate. Soluția justă, repet, ar fi o anchetă obiectivă și, dacă se confirmă că Dodon a primit bani de la Putin, PSRM să fie scos în afara legii, să fie anulate alegerile din 24 februarie și organizate alegeri repetate. Trebuie investigată și implicarea Rusiei, cum se face prin alte părți. Maia Sandu și Andrei Năstase ar putea depune mărturii, fiind în temă.

Și-a coordonat Moscova acțiunile cu UE și SUA, cum spune Kozak și cum au anticipat unii analiști? Imixtiunea directă, atât de evidentă, grosolană, în afacerile interne ale Republicii Moldova, cu vizite săptămânale ale lui Dodon la Kremlin, cu o „excursie” bizară a întregii fracțiuni de deputați socialiști la Moscova este deocamdată ignorată la Bruxelles și Washington. Și la București. Sau diversiunile Rusiei în SUA, în Europa, în Balcani (Muntenegru, de exemplu) sunt un lucru rău, iar în Republica Moldova - bun? Să aibă dreptate Vladimir Socor, Dan Dungaciu că ușa UE s-a închis pentru noi, că ni se rezervă rolul de „cordon sanitar”?

Sacrificarea inutilă a curcanilor

Dar înseamnă aceasta că Moscova trebuie să aibă acces nestingherit în bucătăria noastră politică în calitate de „bucătar-șef”? Dacă e așa, rolul Maiei Sandu și colegilor săi nu e de invidiat, e cam umilitor, iar jubilațiile unor deputați, curcănismul lor este… de râsul curcilor. „Curățare, curățare și iar curățare” – e partea cea mai clară a programului expus de Maia Sandu până acum. E cam puțin, cam simpluț, dar explicabil pentru o marionetă răzbunătoare. Totuși, inflexiunile de „oțel” s-ar cuveni înlocuite cu cele de „aramă”, ca să corespundă realității. Mai domol, mai domol, fraților. Umflatul în pene e fatal, dacă nu expiri.

Cât privește Plahotniuc, el a demonstrat o dată în plus, am mai spus și cu ocazia alegerilor anticipate din municipiul Chișinău, că reputația lui de strateg este mult prea exagerată, e un mit în care a început să creadă el însuși. Afacerile și politica sunt totuși lucruri diferite, el nu are fler și calitățile necesare pentru lider politic. Episodul de ieri, barbar, dezgustător, cu aruncatul curcanilor, ne-a convins definitiv. Retrăgându-se, și-ar face un serviciu sieși, dar și Republicii Moldova, care mai are doar un singur drum: reunirea cu România.

PS: O fi greșit Curtea Constituțională, dar deciziile ei sunt fără drept de apel și trebuie executate, dacă vrem să ne aflăm în câmpul democrației. Cândva, magistrații CCM calculaseră că majoritatea din 101 deputați o constituie 52 de deputați, pe când matematica spune 51. Și Parlamentul s-a conformat, până magistrații și-au corectat ei înșiși greșeala. Așa e logic într-un stat de drept. Și prin alte părți Curțile iau decizii vădit partizane, chiar și în SUA, dar nu-i dă nimănui prin cap să nu le respecte. Dacă magistrații au stabilit că 3 luni = 90 de zile, așa să fie! Nu erau suficiente 90 de zile pentru o alianță ACUM-PSRM? Dacă ai întârziat la tren, ai întârziat, nu-l întorci în gară, declarându-te mare mahăr. Dura lex… Sau dacă CCM strică scenariul „dezoligarhizării” pus la cale de Moscova împreună cu Bruxelles și Washington, călcăm Constituția și aprindem focul revoluției? Cine va plăti oalele? Nu cumva „bobocii”?...