Mai ușor cu pianul trădării de patrie pe scări

Semne diacritice

Muntele a născut un șoarece, - asta se poate spune despre rezultatele comisiei de anchetă a Parlamentului, care a investigat implicarea Fundaţiei „Open Dialog”, din Polonia, în afacerile interne ale Republicii Moldova. Sigur, faptul că fundația respectivă a fost finanțată de serviciile secrete rusești, inclusiv din miliardul furat din sistemul nostru bancar și din banii murdari spălați în Republica Moldova nu e deloc lipsit de importanță, dar nu deputaților le aparține această descoperire. Colectarea informației relevante pentru securitatea Republicii Moldova ține de misiunea SIS.

Să spunem lucrurilor pe nume: nimănui nu i-ar fi dat prin cap să formeze o asemenea comisie, dacă nu exista posibilitatea de a-i hărțui puțin pe liderii PAS-PPDA, Maia Sandu și Andrei Năstase, cărora „Open Dialog” le-a plătit câte un bilet de avion până la Bruxelles, unde au mers să se plângă pe guvernarea de la Chișinău. Dar cine în Republica Moldova nu a beneficiat de proiectele și suportul financiar al unor fundații din Europa sau SUA? Poate doar Andrian Candu și nașul său.

Totuși, de la un bilet de avion și până la „spionaj” și „trădare de patrie” e o cale lungă. E nevoie nu numai de ceva fantezie, ci și de surplus de energie ca să te ocupi la modul serios de aceasta. E trădare de patrie să povestești despre miliardul furat, despre instituțiile statului care nu au mișcat un deget pentru a preveni frauda, iar acum simulează căutarea vinovaților? E trădare de patrie să vorbești despre invalidarea alegerilor din Chișinău sau extrădarea profesorilor turci în schimbul mobilei pentru cabinetul prezidențial? În cazul acesta, comisia ar fi trebuit să-i ancheteze pe toți cetățenii Republicii Moldova.

Ludmila Kozlovskaya, diriguitoarea FOD, își dă importanță, își atribuie meritul suspendării asistenței macrofinanciare pentru Republica Moldova, dar eforturile ei în acest sens, dacă au și fost, nu valorează nimic fără „efortul” justiției noastre care a pus cruce pe alegerile din Chișinău, în baza unor distribuiri de mesaje pe Facebook. O „performanță” uluitoare prin simplitatea ei nu putea să nu intereseze europarlamentarii. Nu e exclus că unii au fost stimulați pentru acest interes, dar „meritul” e în primul rând al magistraților noștri.

Spectacolul politic numit „audieri” poate fi înțeles până la un punct, ne aflăm, totuși, în campania electorală. Dar există riscul de a „sări peste cal”, a trece peste linia unde începe intimidarea, demonizarea opoziției. Acuzațiile supte din deget la adresa lui Sandu și Năstase se pot întoarce ca un bumerang împotriva guvernării. Și atunci adio „alegeri libere și corecte” și, în consecință, adio macrofinanțare și adio suport bugetar de la UE.

Pe de cealaltă parte, disprețul manifestat de Maia Sandu și Andrei Năstase față de comisia de anchetă nu este european și ar putea fi plătit în viitor. Oricât am blama în public actuala majoritate parlamentară, măcar în sinea noastră trebuie să recunoaștem că, formal, aceasta este legitimă. Presupunerile că cineva din deputați ar fi fost șantajat sau cumpărat sunt „beletristică” și nu anulează prezumpția nevinovăției. Legea nu interzice deputaților să părăsească partidele pe listele cărora au fost aleși și să adere la alte fracțiuni. Un politician din opoziție care se consideră superior celor de la putere ar fi dat dovadă de respect față de instituția Parlamentului și ar fi mers la audieri, ca să le dea o lecție de demnitate membrilor comisiei. Dar și societății. Arțagul și demnitatea sunt lucruri diferite.