Nicolae Negru // Imunitatea Republicii Moldova
6710
Semne diacritice
După generalul Ion Gorgan, fost șef al Statului Major al Armatei Naționale, care transmitea informații secrete unui agent rus sub acoperire diplomatică, expulzat anul trecut, zilele acestea a fost prin în flagrant delict, făcând același lucru ticălos, Ion Creangă, șeful Direcției Juridice din Parlament de-a lungul multor ani, în perioada mai multor guvernări. La scurt timp, a fost reținut și un polițist de frontieră de la Aeroportul Chișinău, pe care Serviciul de Informații și Securitate (SIS) și Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) îl suspectează de relații trădătoare cu același „diplomat” rus declarat persona non grata ieri.
În schimbul serviciilor sale în folosul statului rus, ambii primeau bani. Ion Creangă este un jurist notoriu, cu o avere impresionantă, despre care nu se poate spune că nu era capabil să evalueze riscurile acțiunilor sale. Ceea ce înseamnă că era dispus să dăuneze conștient statului Republica Moldova. În luna aprilie, SIS și PCCOCS au efectuat percheziții la domiciliul și locul de muncă al unui funcționar al MAE, care menținea legătura cu structurile de spionaj rus prin mijloace IT mai sofisticate.
Prin anii '90, Petru Lucinschi avertiza societatea că adoptarea unei legi a lustrației ne-ar lăsa fără intelectualitate. Astfel, el sugera că cea mai mare parte a intelectualilor noștri se afla sau se aflase în relații de colaborare cu KGB. Paradoxal, în loc să-i determine pe politicieni să înceapă cât mai repede procesul de eliminare a agenților KGB din viața politică, din instituțiile de stat, din mass-media, declarația lui Lucinschi a avut un efect contrariu - a pus capăt discuțiilor despre necesitatea lustrației. E ca și cum un bolnav s-ar împăca cu diagnosticul, ar refuza să trateze maladia sa gravă, crezând că tratamentul, intervenția chirurgicală i-ar face mai rău.
Menținerea dependenței față de Rusia s-a dovedit a fi rațiunea de a exista a mai multor politicieni și forțe politice stataliste de la noi, deși, în mod logic, o asemenea politică venea în contradicție cu obiectivele construcției unui stat viabil, suveran și independent. Instituțiile obligate să asigure securitatea statului erau infiltrate de KGB-FSB, judecând după activitatea de azi a unor foști colaboratori ai SIS, Poliției, Ministerului Apărării, Procuraturii Generale, CNA. În unele momente, nu numai cei de la putere, ci și unii lideri ai opoziției și-au deconspirat legătura cu serviciile secrete ruse. Cazul lui Roșca e cel mai la îndemână.
Din astă cauză, putem presupune, timp de treizeci de ani, statul Republica Moldova nu a funcționat ca un stat adevărat, ci ca unul infirm: a bătut pasul pe loc, a lăsat spațiul său informațional la cheremul Moscovei, a sabotat de facto diversificarea surselor energetice și interconectarea cu rețeaua energetică a României, construcția de poduri peste Prut, reformarea justiției etcetera.
Nu cred că Republica Moldova ar fi rezistat, dacă ar fi fost supusă brusc unui test de viabilitate similar celui la care a fost supus statul ucrainean în 2014: test pe care statul vecin l-a picat lamentabil, fiindcă toate instituțiile sale erau infiltrate de agenții Rusiei, inclusiv Președinția în frunte cu Ianukovici, care s-a dovedit a fi un trădător ordinar. Abia atunci ucrainenii s-au apucat să curețe instituțiile statului lor de agenții Moscovei, reușind să-l surprindă neplăcut pe Putin la 24 februarie 2022, când pornise „operația militară specială” împotriva Ucrainei, crezând că în 3-4 zile armata rusă va defila pe Kreșceatik, în centrul Kievului.
Avem motive să credem că numărul celor care cooperează cu serviciile speciale ale Rusiei în Republica Moldova este cu mult mai mare decât ceea ce a scos la iveală SIS până acum, că ni s-a arătat doar vârful aisbergului. De identificarea și neutralizarea lor depinde supraviețuirea de mai departe a statului nostru în acest moment critic, când Rusia a pornit un război hibrid pentru a-l acapara și a-l pune în serviciul intereselor sale. Există însă destule semne că sistemul nostru de securitate nu funcționează adecvat, că banii murdari continuă să pătrundă, alimentând corupția, menținând în funcție rețeaua de alegători plătiți, organizată de Ilan Șor, agenții Moscovei, care complotează împotriva Republicii Moldova, nu sunt trași la răspundere pentru trădare, propaganda și dezinformarea rusă continuă să facă ravagii...
Mai nou, pe ziduri se fac inscripții de tipul „Moarte Sandu”, în limba rusă, pe care nimeni nu se grăbește să le înlăture și să-i prindă pe făptași... Aceasta întărește impresia că autoritățile responsabile fie se află în stare de cvasi-paralizie, fie în complicitate cu serviciile speciale ale Rusiei, că instinctul de supraviețuire și imunitatea statului moldav e la pământ.
13.08.2025
11:00
2434
Analistul Vladimir Socor, cel care a avut o contribuție SEMNIFICATIVĂ în neadmiterea semnării așa-zisului „Memorandum Kozak”, a MURIT la vârsta de 80 de ani
16.04.2025
14:43
3670
Nicolae Negru, despre vizita-fulger la Chișinău a secretarului general al NATO, Mark Rutte: „A vrut să afle cum se vede APĂRAREA Ucrainei din spatele ei. Mă miră că „pacifiștii” noștri nu au reacționat”
30.12.2024
09:11
92046
Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
27.12.2024
09:10
53118
Nicolae Negru // Maia Sandu, al doilea mandat
23.12.2024
09:14
36115
Nicolae Negru // Perspectiva unui PSDE „aurit”
20.12.2024
09:13
36451
Nicolae Negru // O carte ca eveniment politic
16.12.2024
09:14
37107
Nicolae Negru // Delirul imperial înainte de armistițiu?
13.12.2024
09:14
37403
Nicolae Negru // Transnistria, ca un cartof fierbinte (sau geamantan fără toartă) sau de ce nu era cazul să fie demis Guvernul
09.12.2024
09:12
37857
Nicolae Negru // Și Ilan Șor era pentru Georgescu
06.12.2024
09:13
37556
Nicolae Negru // Să salvăm România!
02.12.2024
09:11
37452
Nicolae Negru // Perspectiva României arată mai bine
29.11.2024
09:05
37460
Nicolae Negru // Bun pentru România, bun și pentru Republica Moldova, și viceversa
18.05.2026
08:24
245
Horoscopul zilei 18.05.2026
18.05.2026
00:08
722
Procesul Elon Musk – OpenAI scoate la iveală marea problemă a încrederii în Sam Altman și în marile laboratoare de inteligență artificială
17.05.2026
20:02
714
Cursa pentru competențe în inteligență artificială zguduie industria auto și rescrie harta joburilor
17.05.2026
19:27
567
40 de elevi din toată țara, premiați la Olimpiada Republicană la Educația fizică de la Chișinău
17.05.2026
18:59
850
Vreme schimbătoare în Republica Moldova, cu ploi și maxime de 20–24°C (18–24 mai 2026)
594
Papa Leon înființează la Vatican o comisie pentru etica inteligenței artificiale și pregătește o enciclică despre impactul noilor tehnologii
687
România poate urca la nivelul Poloniei dacă transformă industria IT prin inovare și produse proprii
17.05.2026
17:26
1063
Scandal de proporții la Eurovision 2026: Juriul TRM a dat doar 3 puncte României și ZERO Ucrainei. Cine sunt cei 7 jurați care au decis votul Moldovei și cum au votat în cazul României și Ucrainei. Reacția oficială a instituției
17.05.2026
08:28
788
Horoscopul zilei 17.05.2026
17.05.2026
08:19
1554
Avertisment de securitate // Planul secret al Kremlinului pentru R. Moldova? „Mai întâi pașapoartele, apoi armata”. Pericolul uriaș care paște Moldova în Transnistria
16.05.2026
23:13
1533
ArXiv va interzice timp de un an accesul cercetătorilor care publică lucrări scrise integral de AI
16.05.2026
22:38
1084
VIDEO // Eurovision 2026: Satoshi luptă pentru TROFEU la Viena. Forța diasporei poate propulsa R. Moldova în topul european
16.05.2026
20:34
993
Ploaie răzleață și temperaturi ușor mai scăzute în Republica Moldova, duminică 17.05.2026
16.05.2026
19:00
1073
Maia Sandu, la Tallinn: Estonia deschide ambasadă la Chișinău și își întărește sprijinul pentru aderarea Moldovei la UE
1646
Cipurile Cerebras, de la un pas de faliment cu pierderi de 8 milioane $ pe lună la o companie de 60 de miliarde $ susținută de OpenAI
16.05.2026
16:45
967
Târg educațional la Orhei și Ungheni: universitățile își prezintă ofertele pentru a convinge absolvenții să studieze în Moldova
1680
Agenți AI scăpați de sub control: iubiri, violență și colaps total în experimentele Emergence AI
16.05.2026
16:06
946
Târg regional al universităților la Ungheni: elevii din șase raioane, încurajați să aleagă studiile în Moldova
16.05.2026
13:46
1016
Republica Moldova, în top la Regeneron ISEF 2026: locul 4 și două premii speciale pentru elevii din Chișinău
16.05.2026
13:29
997
170 de elevi din toată țara, în competiție la Olimpiada Republicană de Educație fizică de la Chișinău
16.05.2026
10:22
1785
DOC // Bilet doar dus pe front: Cum îi transformă noul DECRET al lui Putin pe tinerii transnistreni în „carne de tun”
16.05.2026
08:02
940
Horoscopul zilei 16.05.2026
15.05.2026
22:25
1139
Breșă de securitate la sistemul de check-in Tabiq: peste un milion de pașapoarte și permise auto ale turiștilor, expuse online din cauza unui bucket Amazon configurat greșit
15.05.2026
20:59
1019
Tesla recunoaște două accidente Robotaxi conduse de teleoperatori la viteză redusă în Austin
15.05.2026
20:37
1055
Sâmbătă, 16 mai 2026: mai cald, vânt intens și ploi slabe izolate în Republica Moldova
1097
Caz suspect de hantavirus la Arad, confirmat prin PCR, sub anchetă epidemiologică a INSP
PROGRAM // Începe Reuniunea Teatrelor Naționale Românești: „La Chișinău vor veni TOATE Teatrele Naționale din Republica Moldova și România!”
VIDEO // Un nou atac armat în Sydney. Patru persoane au fost înjunghiate într-o biserică, în timpul slujbei. Momentul, transmis LIVE
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”
1 MDL
1 EUR
20.16
1 USD
17.30
1 RON
3.86
1 RUB
0.24
1 UAH
0.39

Inapoi














