„El Coordonatore” și americanii

Semne diacritice // Politica, dar mai cu seamă geopolitica, își are legile sale. Și e ridicol să le dăm americanilor lecții în acest sens

Mare dezamăgire, reproșuri grele, lamentații și chiar panică, isterie, pe de o parte, și triumf, patetism, aplauze, strigăte de bucurie, pe de cealaltă parte, în legătură cu „vizita de lucru” a lui Plahotniuc în SUA și întâlnirile pe care le-a avut acolo, inclusiv cu unul din asistenții Secretarului de Stat, pentru afaceri europene și eurasiatice, Victoria Nuland. În mod paradoxal, ambele tabere hiperbolizează semnificația evenimentului, în sens negativ sau pozitiv, ignorând detaliile care dezmint interpretările sentimentale, naive, cu un prea mare strat emotiv. E și o ocazie perfectă pentru unii putiniști camuflați de a lovi în SUA sub masca decepției, a „obiectivității”, a indignării și revoltei sincere.

Nu, Plahotniuc nu a ajuns ocazional, fără știrea autorităților americane, la Washington, întâlnirile sale cu Nuland, Menno Snel (directorul executiv în cadrul FMI) și alte persoane oficiale nu sunt întâmplătoare, nu au avut loc în holul sau pe coridoarele Departamentului de Stat. Dar nici „vizită de lucru” nu ai cum o numi, el a mers acolo la invitația unui ONG, Consiliul Atlantic, „împachetat” sub forma unei „delegații politice”, conduse de vicepremierul Octavian Calmâc, după cum a specificat Ambasada SUA de la Chișinău.

Washingtonul a gândit un scenariu care să nu-i afecteze prea mult imaginea, introducându-l pe ușa din spate, ca să nu-l vadă nimeni, inventând ad-hoc un „badge”, o etichetă, care să justifice atenția ce i se acordă unui personaj controversat – coordonator executiv al Consiliului Alianței de guvernământ din Republica Moldova. „Coordonator executiv” care „pregătește hârtiile și adună materialele” nu e funcția ce ar corespunde unei ambiții supradimensionate, napoleonice, cum e cea a lui Plahotniuc și e greu de crezut că și-a atribuit-o din propria inițiativă.

Oricum, gestul Washingtonului nu ne surprinde total, după ce Nuland a salutat, la București, formarea majorității parlamentare „moșite” de Plahotniuc și a promis sprijinul SUA pentru noua coaliție de guvernământ. Întrebarea e de ce a simțit nevoia să-l cheme pe „păpușar” la Washington, ignorându-l pe Filip sau Candu? Cel mai probabil e că Nuland a avut un mesaj direct de transmis lui Plahotniuc, din cauză că lucrurile nu merg așa cum se dorește în Republica Moldova, și remarcile din ultima vreme ale Ambasadorului SUA, James Pettit, ar confirma acest lucru. (De aceea e o prostie inițiativa de a cere demisia sa, chiar dacă se face în scopuri electorale.)

În treacăt fie spus, judecând după relatările triumfaliste, cu multă laudă de sine, se pare că oligarhul euforizat de aerul Potomacului se ia mai în serios decât s-ar cuveni unui „coordonator executiv”, decât i-ar sugera modul în care a fost „introdus” în cabinetele de la Washington. El se comportă ca un „El Coordonatore”, cum a punctat colega noastră Raisa Lozinschi.

Al doilea mesaj, indirect, e pentru societatea moldovenească: Washingtonul e atent la ceea ce face Plahotniuc și nu consideră că o revoluție e singura soluție de schimbare a lucrurilor în interesul SUA și al Republicii Moldova, în măsura în care aceste interese coincid. Și ele coincid pe deplin. E decizia noastră, nu ne poate interzice nimeni să ne răsculăm și să-i măturăm pe actualii guvernanți, dar Washingtonul nu ne recomandă această cale. De ce? Răspunsul e cât se poate de explicit: fiindcă nu are încredere în cei care ar putea prelua puterea (Dodon, Usatîi și Năstase). Și, din punctul meu de vedere, există temei solid pentru această neîncredere. Cine consideră că poate asigura independența Republicii Moldova fără implicarea SUA (și a României) e liber să nesocotească recomandarea lor. Simplu, fără lamentații de sfârșitul lumii și isterii moralizatoare. Politica, dar mai cu seamă geopolitica, își are legile sale. Și e ridicol să le dăm americanilor lecții în acest sens.