Nicolae Negru // Corupția geopolitică

Semne diacritice

A trecut aproape neobservat apelul de a modifica „faimosul” articol 13 din Constituție.

Consiliul Uniunii Scriitorilor, Direcția Institutului de Filologie Română ,,B.P.Hasdeu” și Direcția Institutului de Istorie le reamintesc președintelui Republicii Moldova, Maia Sandu, și președintelui Parlamentului Republicii Moldova, Igor Grosu, că „în 1994 și 1996, Prezidiul și Adunarea Generală a Academiei de Științe a luat o decizie unanimă care stabilește că denumirea corectă a limbii literare și limbii vorbite în Republica Moldova este limba română”, că „în favoarea acestui adevăr științific s-au pronunțat romaniștii din întreaga lume, marele lingvist cu renume mondial, originar din Mihăileni, Bălți, Eugeniu Coșeriu, Raymund Piotrowski și alți savanți din Rusia”, că denumirea corectă a fost stipulată în Declarația de Independență, iar Curtea Constituțională a recunoscut-o ulterior ca „fiind prioritară celei incorecte din Constituție”.

„Formularea neadecvată din articolul 13 continuă să fie un prilej pentru diferite speculații politice, stârnind reacții adverse în sistemul de învățământ, în mediile științifice, în sfera culturii, absurditatea ei discreditând imaginea republicii pe plan internațional”, susțin semnatarii apelului, iar modificarea articolului în cauză „va contribui și la readucerea normalității în toate domeniile”, cred ei.

Acestui demers i s-a alăturat și Academia de Științe a Republicii Moldova. Dar imediat s-au auzit voci revoltate, insinuante, s-au iscat persoane care au pus la îndoială și actualitatea, și bunele intenții ale inițiatorilor, acuzându-i de diversiune, că ar urmări scopul să împiedice efortul Maiei Sandu de curățare a instituțiilor statului de corupți. În ce mod vor împiedica? Rămâne să ghicim.

Din punctul nostru de vedere, problema denumirii limbii e în primul rând una de corupție. De corupție politică. Numai prin corupere deputații „agrarieni” care votaseră limba română în Declarația de Independență, acum 30 de ani, s-au „răzgândit” să o voteze în Constituție. De aici de fapt începe marea corupție geopolitică în noul stat suveran și independent Republica Moldova. Cine i-a corupt pe deputați (unii dintre ei se declară azi unioniști), nu cumva cei care au incendiat la 7 aprilie 2009 Declarația de Independență și finanțează unele partide pe căi obscure?

Să nu fim naivi, „curățarea” structurilor de stat, lupta cu corupția va dura, e un proces complex, pe când modificarea articolului 13 e un act singular, care nu încurcă epurărilor, cerând un efort minim: un proiect de lege constituțională (se va găsi un deputat pentru a-l scrie?), avizul Curții Constituționale, 6 luni de așteptare și (prezumând că deputații majoritari vor vota in corpore) niște voturi din afara fracțiunii PAS. Poate se vor alia deputații cu cetățenie română din PSRM? Dacă totuși nu se vor găsi cele 68 de voturi necesare pentru amendarea Constituției, vom afla cel puțin câți deputați au demnitatea și libertatea de a recunoaște adevărul stabilit de Academie. Adică nu sunt corupți.

Denumirea limbii e și o problemă geopolitică fundamentală a statului nostru, o consecință încă neînlăturată a pactului dintre Stalin și Hitler, de la a cărui semnare se împlinesc 82 de ani. Dacă se încearcă acum, Moscova se va alarma și-i va pune în mișcare pe dodoni, transnistreni și, nu în ultimul rând, pe găgăuzi… Știm, știm, prioritatea noii guvernări, ca și ale celor precedente, de altfel, e „să avem ce pune pe limbă”, denumirea acesteia fiind mai puțin importantă. Din același motiv, Plahotniuc, care era dispus să fixeze în Legea Supremă sintagma „integrarea europeană", a refuzat să umble la articolul 13. „Burta” o invocau și deputații „agrarieni” în 1994, când au adoptat Constituția. Dar ceva nu merge de atunci, poate a venit timpul să mai schimbăm prioritățile, în spiritul Declarației de Independență, pe care o vom sărbători, cu paradă militară, pe 27 august?