Nicolae Negru // Cine ține legată barca statalității moldave de Titanicul rus?

Semne diacritice

Rezoluția de joi a Parlamentului European, votată de șase grupuri parlamentare (din șapte), demonstrează că șansele Republicii Moldova de a obține statutul de candidat și de a începe negocierile de aderare la UE sunt destul de reale. Până la finele lunii iunie, Comisia Europeană urmează să analizeze răspunsurile autorităților noastre la chestionarele trimise de ea și să stabilească în ce măsură instituțiile, economia, legislația statului moldav corespund criteriilor de la Copenhaga, pentru a putea deveni membru al comunității europene. Aflat miercuri la Chișinău, Charles Michel, președintele Consiliului European, a promis că va examina cât mai repede posibil (nu opt - nouă luni, ca de obicei) raportului Comisiei Europene și îl va propune discuției în cadrul Consiliului European, lăsând astfel să se înțeleagă că susține demersul Republicii Moldova.

Se vede tot mai clar că războiul din Ucraina a schimbat optica liderilor occidentali, ei au realizat în sfârșit că, ținând statele Parteneriatului Estic în afara zidului comunitar, din rațiuni geopolitice, le sacrifica de fapt pe altarul revanșismului imperial rus, le condamna la „eliberare”. Însă fereastra de oportunitate spre UE s-ar putea să se închidă repede odată cu încheierea războiului, de aceea autoritățile noastre ar trebui să se grăbească, să bată fierul cât e cald, ca să nu rateze această șansă nesperată, ce părea imposibilă până nu demult.

Aderarea la UE ar putea deveni un prim proiect național de reformare și modernizare a Republicii Molodva, oferindu-i în sfârșit o necesară stabilitate strategică, dacă ar întruni consensul principalelor forțe politice. Pentru aceasta partidele prorusești, PSRM și PCRM, în primul rând, ar trebui să îmbrățișeze „statalitatea” cu adevărat, în fapte, nu în vorbe, să înceteze a mai reprezenta interesele Rusiei. E posibil așa ceva?

Dacă a fost posibil în trecut, de ce nu s-ar putea repeta în viitor? La 24 martie 2005, Parlamentul nou ales al Republicii Moldova a adoptat în unanimitate, chiar în prima ședință, „Declaraţia cu privire la parteneriatul politic pentru realizarea obiectivelor integrării europene”. Majoritatea parlamentară, 56 de mandate, o deținea Partidul Comuniștilor. Printre aceștia se aflau și viitorii lideri ai Partidului Socialiștilor, Igor Dodon și Zinaida Greceanîi. „Noi pornim de la faptul că dezvoltarea de mai departe a Republicii Moldova nu poate fi asigurată decât prinpromovarea consecventă şi ireversibilă a cursului strategic spre integrarea europeană...”, se spunea în declarație. Ceea ce înseamnă că viitorii „socialiști” înțelegeau că Republica Moldova nu are viitor, decât în familia europeană, alături de România, nu alături de Rusia.

Despre integrarea europeană ca obiectiv strategic a vorbit la 7 aprilie 2005, în discursul său inaugural, Vladimir Voronin, reales în funcția de președinte al Republicii Moldova. Integrarea europeană și realizarea Planului de Acțiuni UE - RM au fost incluse ca priorități în programul de activitate a noului Guvern Vasile Tarlev, iar Ministerului Afacerilor Externe i s-a adăugat, prin decret prezidențial, în titulatură, „și al Integrării Europene”.

Azi Blocul socialiștilor și comuniștilor din Parlament pune piedici cursului european, pe care atunci îl declarau strategic. Ce a intervenit între timp, de ce Dodon, Greceanîi au schimbat azi macazul și se pronunță împotriva cererii de aderare la UE, invocând condiția referendumului și a „consensului național durabil”? De ce a fost posibil consensul atunci și nu e posibil acum? Nu cumva una din cauze sunt banii - milionul de euro pe care Dodon îl primea lunar de la Moscova, după cum i s-a confesat lui Plahotniuc? Prea strânsă, prea dubioasă este relația liderilor socialiști, inclusiv a celor de la Comrat, cu Moscova, ca să credem că e și dezinteresată, sinceră. E normal ca un politician aflat în solda FSB, un schroderaș local, să controleze cel mai mare partid de opoziție și o parte din spațiul mediatic al Republicii Moldova, iar Procuratura, SIS și alte instituții să se uite ca la teatru?

După invazia mișelească a Ucrainei, cu scopul recuperării teritoriilor „Rusiei istorice”, după masacrele din Bucea, Gostomel, Mariupol, Kramatorsk și alte orașe ucrainene, a lega destinul Republicii Moldova de destinul Rusiei, pretextând „neutralitatea”, este iresponsabil, e o trădare evidentă. Ca să nu mai vorbim despre creștinism și ortodoxie, despre morala elementaară. E cum ai ține legată barca statalității de un Titanic. Demult e timpul ca liderii socialiști să fie „tratați” de dependența lor față de Rusia. Iar pentru aceasta e suficient să fie pusă în aplicare legea care interzice finanțarea partidelor politice din străinătate.