Nicolae Negru // Cenzură, autocenzură, divergențe politice, aghitprop redivivus
Semne diacritice
O sindrofie din afara Chișinăului, la care a luat parte nu demult o colegă, a degenerat într-un scandal, într-o ceartă monstruoasă dintre două surori cu simpatii politice opuse. Nimeni nu a reușit să le împace. Mi s-a întâmplat și mie să fiu martor și chiar participant al unor polemici aprinse, cu diferite ocazii festive, mai cu seamă în primii ani de democrație, când abia începeam să învățăm regulile conviețuirii în pluralism și ne angajam, imprudent, în confruntări politice și ideologice cu atât mai aprige și înverșunate, cu cât acestea se suprapuneau peste campaniile electorale de diferite niveluri. Fenomene similare se înregistrează pretutindeni, nu numai în fostele republici sovietice, presa scrie din când în când despre scandaluri, supărări, divorțuri și chiar recurs la violență fizică pe baza divergențelor de ordin politic și electoral.
La întrebarea „În ultimii patru ani, cât de mult au fost afectate relațiile dumneavoastră cu membrii familiei, din cauza diferențelor politice”, pusă de American National Election Study (ANES), în 2021, aproape șase la sută din respondenții americani au răspuns că „mult” sau „foarte mult”. (https://ifstudies.org/blog/are-american-families-really-being-torn-apart-by-politics) Din păcate, la noi nu se fac asemenea sondaje sau poate nu sunt date publicității, dar putem presupune că cifra celor afectați de conflicte politice nu e mai mică.
xxxx
Conflicte generate de viziuni politice și ideologice se produc nu numai în familii, ci și în celule sociale mai mari. Din acest unghi de vedere merită să fie privit și scandalul recent izbucnit la teatrul Luceafărul, din Chișinău, unde s-a montat un spectacol-document despre corupția locală, bazat pe mărturiile și opiniile mai multor cetățeni de-ai noștri. E un fel de aghitprop redivivus, modern, cu impact nu numai estetic, artistic, ci și ideologic, electoral, cu ținte politice concrete.
Fiindcă textul scenariului transgresa uneori liniile de implicare directă sau indirectă în campania electorală prezidențială și a referendumului din toamnă, conținând referiri la reformarea justiției, la procesul de evaluare a judecătorilor și procurorilor, la refugiații ucraineni și, implicit, la războiul ruso-ucrainean, în colectivul teatrului au apărut semințe de dezacord politic firesc cu regizorul-dramaturg David Schwartz, invitat de la București.
A îndrăznit să-și spună deschis punctul de vedere, citind scenariul, Stela Verebceanu, cunoscută scenografă. (Ca să știrbească întrucâtva încărcătura civică a demersului său, simpatizanții lui David Schwartz scot în evidență presupusa rudenie a ei cu Maia Sandu.) Mai mulți actori s-au expus pe marginea cazului în public abia după izbucnirea scandalului, declarându-se ultragiați de viziunile pro-rusești ale regizorului în legătură cu războiul început de Putin în Ucraina și în legătură cu războiul moldo-rus de pe Nistru, în 1992.
David Schwartz recunoaște, în cadrul unui interviu, că textul său inițial a conținut unele afirmații interpretabile din punct de vedere electoral, pe care le-a eliminat ulterior. Era vorba în special de opinia că prin campania vetting-ului s-ar „da la o parte oamenii bine pregătiți din sistem pentru a face loc celor obedienți față de partid”. Fiți de acord că, spusă de o „persoană proeuropeană”, prin intermediul unui spectacol montat de un regizor român, afirmația poate avea un impact electoral serios pentru partidul de guvernământ, e imposibil să reacționezi la ea doar ca la o mostră de „artă pură”. Spre onoarea regizorului, el a încercat să stingă conflictul apărut, dar emoțiile declanșate nu au mai putut fi stăpânite.
Exista și a rămas în text fraza îndreptată spre întreaga clasă politică, dar ricoșează în reputația Maiei Sandu, înscriindu-se perfect în una din tacticile propagandistice cele mai eficiente - inocularea ideii că toți politicienii „sunt o apă și-un pământ”, că cei de azi nu se deosebesc de cei de ieri: „Eu am încredere că actuala președintă nu este coruptă, nu se vede pe ea, însă dacă aș descoperi peste niște ani că de fapt a participat la acte de corupție, asta nu m-ar mai surprinde, pentru că am căpătat un fel de imunitate”.
Din partea unei persoane „proeuropene”, e o speculație nu prea elegantă, trebuie să recunoaștem, mai cu seamă că implică o candidată la președinție demonizată de Rusia. E cel puțin superfluu să concurezi cu Maria Zaharova în acest sens. Se vede că „imunitatea” a venit peste sensibilitate și, dacă nu am ști, din spusele autorului, că persoana respectivă e bine intenționată, am crede că îi poartă pică Maiei Sandu. Așa se declanșează emoțiile.
În concluzie, există temei să spunem că regizorul-dramaturg nu a fost suficient de atent să mențină o echidistanță necesară, să nu implice trupa teatrului în lupta electorală ce se dă în Republica Moldova pe viață și pe moarte, în contextul unui război hibrid ce-l duce Rusia împotriva Maiei Sandu și a guvernării actuale, în contextul unei bătălii geopolitice continentale la fel de dure, așa încât afectează sensul obișnuit al sintagmei „libertatea de exprimare” (chiar zilele trecute, UE a interzis difuzarea a trei publicații rusești).
Putem fi de acord cu ministrul Culturii, Sergiu Prodan: guvernării nu-i surâde deloc acest scandal. Citind textul publicat, nu găsim motive de cenzură, textul în ultima sa variantă nu vizează puterea din punct de vedere electoral, cu excepția momentului la care ne-am referit mai sus. Unii s-au grăbit să-i atribuie cenzura Maiei Sandu, spunând că ea s-ar fi temut de acest spectacol, fiindcă a eșuat în lupta cu corupția.
Nu este adevărat, Comisia Europeană spune altceva. Sau nu contează ce spune ea? Sigur, PAS nu a reușit pe cât a promis, pe cât a ridicat, din lipsă de experiență, ștacheta așteptărilor, dar totuși s-au făcut pași importanți în acest sens: a fost judecat, în sfârșit, după șase ani de amânări în a doua instanță, Ilan Șor, continuă procesul de verificare a judecătorilor și procurorilor, căci ei, nu președinta, vor trebui să dea verdictele pentru „rechinii” corupției. Se merge încet, pas cu pas, într-o direcție corectă. Nimeni nu a ajuns până aici cu reforma justiției. Dar scenariul spectacolului, deși bazat pe „opinii”, nu reflectă o asemenea opinie, ridicând întrebarea veridicității, a reprezentativității sale. E o carență, care, fiți de acord, e greu de explicat și provoacă emoții. Iar ușurința cu care s-a lovit în Maia Sandu denotă un zel propriu și idioților utili, și celor angajați. Moral, estetic, spectacolul nu are de câștigat nimic din aceasta, decât că dă satisfacție unor resentimente și tulbură apele destul de tulburi.
Cei care îi dau Maiei Sandu lecții de pluralism și libertate de exprimare invocă cu gravitate un misterios telefon al consilierei pe probleme de cultură, Angela Brașoveanu, către directorul artistic al teatrului, Slava Sambriș. Ultimul a replicat însă – și de ce nu l-am crede? – că a fost o discuție amicală, fără sugestii de cenzură. Cenzura putea să vină și din altă parte. În text se vorbește, printre altele, și despre privatizările dubioase de la teatrul „Luceafărul”, în spatele cărora s-ar afla un politician foarte influent acum câțiva ani. Sunt vizați și oameni de afaceri care pot interveni și influența decizii politice.
În același interviu, regizorul-dramaturg, împăciuitor, dar și nedumerit că a fost, în cele din urmă, cenzurat, cu toate că a ținut cont, judecând după text, de aproape toate observațiile Stelei Verebceanu, se referă, surprinzător, fără să fi fost întrebat, și la războiul din Ucraina, ceea ce, iarăși, ar părea să reflecte niște dispute imaginare cu actorii. Poziția sa e „una hotărât pacifistă, care condamnă crimele în masă care au loc, dar în același timp una, să zicem, materialistă, care încearcă să înțeleagă resorturile și cauzele adânci și complexe ale acestui război”. „Însă în niciun caz, absolut în niciun caz, nu cred în legitimitatea agresiunii Rusiei și nu vreau să argumentez sau să susțin în vreun fel nici războiul pe care îl duce această țară în Ucraina, nici provocările și propaganda pe care le desfășoară în Republica Moldova”, se jură David Schwartz. Ar fi fost interesant, totuși, să auzim despre „cauzele adânci și complexe” ale acestui război, dar el evită să ne ofere această ocazie.
Oricum, interdicția spectacolului ar fi justificată, din punctul nostru de vedere, doar dacă se adeverea că regizorul este într-adevăr un putinist camuflat, care nu condamnă războiul din Ucraina, nu cere retragerea armatei ruse, ci pledează pentru „pace” prin capitularea ucrainenilor. Așa cum în Occident au fost invitați să plece din instituțiile de cultură artiștii care au susținut războiul lui Putin, nici în Republica Moldova ei nu au dreptul să apară în fața spectatorilor. E o cenzură legală, admisă de Constituția noastră ce interzice propagarea războiului și a urii. În celelalte situații, spectacolul trebuie inclus în repertoriu și jucat cât mai repede. Numai astfel ne poate convinge directorul artistic că spectacolul nu a fost interzis.
Veste bună pentru români, inclusiv pentru cei din R. Moldova: Austria anunţă că este de acord cu aderarea deplină a Bulgariei şi României la Schengen
Postul vamal Leușeni, modernizat cu sprijinul UE: Drum de acces a fost reabilitat, pavilioane pe sensul de intrare în republică - construite, iar clădirea administrativă - reparată
Pașapoarte sau permise de conducere false, chipurile emise de state UE, la preț de 3 200 de lei fiecare: Patru bărbați din R. Moldova riscă până la șapte ani de pușcărie