Antipatia şi compromisul

Semne diacritice

Un fost coleg de școală, matematician, europenist convins, nu a participat la mitingul din 3 noiembrie, fiindcă nu îi simpatizează pe organizatori, eufemistic vorbind. Au promis multe, dar fac altceva sau nu fac nimic, crede el. În special, îl deprimă corupţia, pe care o simte pe propria piele, ca om de afaceri. L-au dezamăgit toți liderii, și cei din Coaliția Proeuropeană și din afara ei. Totuși, nu are de gând să boicoteze și viitoarele alegeri parlamentare, este conștient că absența sa i-ar avantaja pe comuniști, iar afacerile nu mergeau mai bine în perioada guvernării lor. El speră că până la alegeri antipatia, iarăși eufemistic vorbind, va ceda în fața rezultatelor concrete pe care le promite Guvernul Leancă.

În ultima vreme, există schimbări pozitive, recunoaște consăteanul, e bine că Filat, Lupu și Hadârcă nu-şi mai spală rufele în public, era dezgustător, e bine că se realizează unele proiecte investiționale, în special cele de reabilitare a drumurilor sunt cele mai vizibile, se anunţă, în sfârşit, o reformă a sistemului de pensii şi poate bătrânii noştri o vor duce măcar un pic mai decent, e bine că rezistăm în fața presiunilor rusești, dar mai este mult până liderii actuali se vor ridica la înălțimea așteptărilor pe care le-au generat. Oricum, numai adoptând standardele UE, putem spera că excesiva povară birocratică, „birul” funcţionăresc insuportabil vor fi luate de pe umerii noştri... Numai atunci „rechinii” corupţiei, „raiderii” sus-puşi vor nimeri în plasa justiţiei. Posibil, printre aceştia se vor găsi chiar unii dintre cei care negociază Acordul de Asociere cu UE, dacă acuzaţiile la adresa lor se vor adeveri, consideră prietenul meu.

Faptul că Milosevic a negociat acordul de pace cu americanii nu i-a asigurat imunitate în faţa Tribunalului Internaţional de la Haga. E un exemplu poate cam „dur”, exagerat, dar foarte instructiv. Totuşi, nu credeam că va fi atât de greu, a mărturisit el. Mă aflu la o răspântie, sunt pus în situaţia de a face nişte compromisuri morale. Problema e că nu văd alte partide mai credibile în afara Parlamentului. Nu, nu e pentru prima oară când trebuie „să-mi calc pe inimă” şi să aleg „răul mai mic”. Dar niciodată nu mi s-a părut lucrul acesta atât de dureros, umilitor, poate de aceea că nimeni nu m-a dezamăgit până acum atât de mult ca acei pentru care am votat în noiembrie 2010. Aceasta înseamnă, cum spunea Octavian Paler, că am avut iluzii foarte mari.

Mitingul de duminică a fost un test greu şi pentru unii jurnalişti. Mă refer, firește, la cei independenţi. O colegă îşi exprima bucuria că funcţia o obliga să stea în redacţie şi nu era nevoită să aleagă între a merge sau a nu merge în PMAN. Din fericire, de data aceasta absenţa ei nu a fost simţită. Data viitoare, însă, ar putea fi decisivă. E și mai grav atunci când antipatia („greaţa”, după cum s-a exprimat un alt coleg) îl împiedică pe jurnalist să-şi facă datoria, împingându-l fie spre un partizanat „naiv”(sondajele arată că astăzi niciun partid nu poate câștiga majoritatea în Parlament, decât PCRM), care poate avea consecințe grave pentru democrație și cursul european al RM, fie spre un „nihilism” total („toți sunt o apă și un pământ”), care nu provoacă decât lehamite, apatie, nevroze, descurajându-i pe politicienii onești, conștiincioși, avantajându-i iarăși pe comuniști. Privind de la o parte, presa de la Bucureşti (cu o excepţie care confirmă regula) a sesizat mai precis decât cea de la Chişinău esenţa, miza adevărată a evenimentului din 3 noiembrie. Propagandiştii absenteismului, dominați de resentimente sau angajați politic, s-au pomenit volens-nolens într-o barcă cu adversarii integrării europene.

Un alt jurnalist, proeuropean, unionist, cu ochii încețoșați de ură, de zel demascator, incapabil să vadă pădurea din cauza copacilor, a numit mitingul de duminică „adunătură”. Nu dau nume, nu este relevant în cazul dat. E dreptul său să folosească epitete și metafore, dar, totuși, cu o măsură oarecare, dictată de normele deontologice. Un text jurnalistic, publicistic, nu este o ficțiune, îi vizează pe oameni concreți. Un poet antic spunea că, de dragul unei metafore, poate să piardă un prieten. Din aceleași rațiuni, unii jurnaliști de la noi sunt gata să-și ofenseze nu numai prietenii, ci și 117 mii de concetățeni.