NATO își sporește vigilența în Marea Baltică după activitatea suspectă a dronelor în Danemarca
1089
NATO a anunțat sâmbătă intensificarea prezenței sale în Marea Baltică, mobilizând o fregată de apărare aeriană și alte mijloace, ca reacție la incidentele cu drone din Danemarca.
Drone neidentificate au fost observate în vecinătatea instalațiilor militare din Danemarca în timpul nopții, potrivit forțelor armate. Acest lucru s-a întâmplat după mai multe incursiuni ale dronelor în apropierea aeroporturilor și infrastructurii critice din această săptămână. Aeroportul din Copenhaga, cel mai aglomerat din nordul Europei, a fost închis câteva ore luni seara, când drone mari au fost văzute în spațiul său aerian.
Cinci aeroporturi daneze mai mici, atât civile cât și militare, au fost de asemenea închise temporar ulterior. NATO a arătat că "va intensifica și mai mult vigilența cu noi resurse multi-domeniu în regiunea Mării Baltice", conform unui comunicat trimis prin email. Alianța a subliniat că noile resurse vor include "platforme de informații, supraveghere și recunoaștere și cel puțin o fregată de apărare aeriană".
Un purtător de cuvânt al NATO a menționat că nu vor fi comunicate detalii despre țările care oferă resurse suplimentare. Noile resurse vor întări misiunea NATO „Baltic Sentry”, lansată în ianuarie ca răspuns la multiple incidente cu avarii la cablurile electrice, legăturile de telecomunicații și conductele de gaz de pe fundul Mării Baltice.
Țările NATO au desfășurat fregate, avioane de patrulare și drone navale pentru a proteja infrastructura critică. Alianța a lansat totodată în aceasată lună și misiunea „Eastern Sentry”, pentru a întări apărarea flancului estic al Europei, ca răspuns la incursiunile dronelor rusești în spațiul aerian polonez. Marți, Rusia a fost avertizată că „toate mijloacele militare și non-militare necesare” vor fi folosite pentru apărare.
Estonia a declarat că trei avioane rusești MiG-31 i-au încălcat spațiul aerian pentru 12 minute, înainte de a fi escortate de avioanele de vânătoare italiene ale NATO. Rusia a respins acuzația, susținând că avioanele nu au încălcat spațiul aerian al Estoniei și că dronele nu vizau Polonia. Ministrul german de interne, Alexander Dobrindt, a afirmat că amenințarea dronelor este „ridicată” și că Germania va lua măsuri de apărare.
Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a avertizat NATO și Uniunea Europeană că orice agresiune contra Rusiei va fi întâmpinată cu un răspuns ferm.
26.03.2026
00:20
125
Șeful spyware Intellexa, condamnat în Grecia, sugerează implicarea directă a guvernului Mitsotakis în zecile de interceptări telefonice
25.03.2026
23:56
154
Google lansează TurboQuant, algoritmul care comprimă memoria AI de „cel puțin 6x” și stârnește comparații cu Pied Piper din Silicon Valley
25.03.2026
21:11
382
Republica Moldova evaluează la nivel național dezvoltarea timpurie a copiilor cu instrumentul internațional IDELA
25.03.2026
20:31
2371
VIDEO // Lecție de DEMNITATE în Parlament: Liliana Vițu a pus-o la punct pe comunista Diana Caraman, care SFIDEAZĂ Constituția
25.03.2026
20:28
374
Cer mai acoperit și vânt sporit în Republica Moldova, joi, 26 martie 2026
25.03.2026
19:55
409
Bernie Sanders și AOC vor să blocheze marile centre de date până la o reglementare strictă a inteligenței artificiale
25.03.2026
18:13
440
Meta aduce inteligența artificială în Facebook și Instagram pentru a simplifica cumpărăturile și plățile online
25.03.2026
17:54
680
PERICOL // Europa ar putea rămâne fără combustibili de luna viitoare, avertizează directorul uneia dintre cele mai mari companii din lume
25.03.2026
17:43
453
MEC lansează Planul de acțiuni 2026 pentru învățarea și promovarea limbii ucrainene în Republica Moldova
25.03.2026
17:27
458
Guvernul pregătește legea mobilității urbane durabile: primăriile vor elabora planuri proprii pentru transport și parcări
26.03.2026
00:20
1
Șeful spyware Intellexa, condamnat în Grecia, sugerează implicarea directă a guvernului Mitsotakis în zecile de interceptări telefonice
25.03.2026
23:56
32
Google lansează TurboQuant, algoritmul care comprimă memoria AI de „cel puțin 6x” și stârnește comparații cu Pied Piper din Silicon Valley
25.03.2026
21:11
366
Republica Moldova evaluează la nivel național dezvoltarea timpurie a copiilor cu instrumentul internațional IDELA
25.03.2026
20:31
2305
VIDEO // Lecție de DEMNITATE în Parlament: Liliana Vițu a pus-o la punct pe comunista Diana Caraman, care SFIDEAZĂ Constituția
25.03.2026
20:28
360
Cer mai acoperit și vânt sporit în Republica Moldova, joi, 26 martie 2026
25.03.2026
19:55
394
Bernie Sanders și AOC vor să blocheze marile centre de date până la o reglementare strictă a inteligenței artificiale
25.03.2026
18:13
426
Meta aduce inteligența artificială în Facebook și Instagram pentru a simplifica cumpărăturile și plățile online
25.03.2026
17:54
670
PERICOL // Europa ar putea rămâne fără combustibili de luna viitoare, avertizează directorul uneia dintre cele mai mari companii din lume
25.03.2026
17:43
444
MEC lansează Planul de acțiuni 2026 pentru învățarea și promovarea limbii ucrainene în Republica Moldova
25.03.2026
17:27
450
Guvernul pregătește legea mobilității urbane durabile: primăriile vor elabora planuri proprii pentru transport și parcări
485
Franța sprijină modernizarea agriculturii moldovenești prin proiecte de irigare și expertiză tehnică
25.03.2026
17:21
473
Startupul Arbor Energy primește o comandă de miliarde pentru turbine de inspirație rachetă destinate centrelor de date și industriei
25.03.2026
14:29
618
Guvernul introduce integritatea academică drept criteriu obligatoriu în evaluarea tuturor instituțiilor de învățământ din Republica Moldova
25.03.2026
14:25
902
R. Moldova REZISTĂ. Autoritățile au identificat SOLUȚII pentru ca cetățenii să nu stea pe întuneric din cauza armatei Rusiei
25.03.2026
13:36
516
Guvernul introduce noi restricții și investiții de urgență pentru protejarea sistemului energetic și reducerea consumului în timpul stării de urgență
25.03.2026
12:17
582
Maia Sandu, vizită oficială în Slovacia pentru sprijin european și noi acorduri economice
25.03.2026
11:45
995
AUDIO, FOTO // „Munte de bani” la nordul R. Moldova: peste 120.000 de euro ridicați de procurori după destructurarea unei caracatițe a mitei în transporturi
25.03.2026
11:44
557
Campania „Fii PRO! Alege să fii profesor!” promovează cariera didactică la Universitatea „Alecu Russo” din Bălți, cu indemnizații de până la 200.000 de lei pentru tinerii profesori
25.03.2026
11:36
1560
VIDEO // Plahotniuc a început să VORBEASCĂ, după ce procurorii au solicitat să fie condamnat la 25 de ani de ÎNCHISOARE
25.03.2026
10:26
618
Maia Sandu, la Ungheni: dialog național despre siguranța copiilor online, sprijin pentru afaceri locale și proiectul Podul de Flori
25.03.2026
09:38
647
Tată și fiu din Ucraina, condamnați la închisoare pentru escrocherie de peste 1 milion de lei după ce s-au dat drept polițiști în Bălți
25.03.2026
08:00
652
Horoscopul zilei 25.03.2026
25.03.2026
06:11
684
Startupul fondat de un fost Thiel Fellow lansează Guardian, drona americană care promite să înlocuiască elicopterele de poliție
25.03.2026
02:42
752
OpenAI închide aplicația Sora, rețeaua socială de deepfake-uri care a stârnit controverse și un acord eșuat cu Disney
24.03.2026
23:23
748
Spotify introduce „Artist Profile Protection” pentru a bloca piesele AI atribuite greșit artiștilor
Șeful spyware Intellexa, condamnat în Grecia, sugerează implicarea directă a guvernului Mitsotakis în zecile de interceptări telefonice
Google lansează TurboQuant, algoritmul care comprimă memoria AI de „cel puțin 6x” și stârnește comparații cu Pied Piper din Silicon Valley
Republica Moldova evaluează la nivel național dezvoltarea timpurie a copiilor cu instrumentul internațional IDELA
Cer mai acoperit și vânt sporit în Republica Moldova, joi, 26 martie 2026
1 MDL
1 EUR
20.23
1 USD
17.44
1 RON
3.97
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40


Inapoi














