NATO începe exerciţiile anuale de descurajare nucleară
743
NATO
NATO îşi începe luni exerciţiile nucleare anuale Steadfast Noon, la care vor participa în următoarele două săptămâni circa 2.000 de militari şi 60 de aeronave din 13 ţări, care vor efectua misiuni de la opt baze aeriene, informează dpa şi Reuters.
Manevrele includ zboruri de instrucţie în vestul Europei, inclusiv cu avioane de vânătoare-bombardament, inclusiv F-35A, care pot transporta arme nucleare americane staţionate în Europa, şi bombardiere cu rază lungă de acţiune B-52; acestora li se vor alătura aeronave de supraveghere şi realimentare, citează Agerpres.
Alianţa a precizat că la exerciţii nu se vor folosi arme reale.
Anul acesta, manevrele vor avea loc la baze aeriene din Belgia şi Olanda, precum şi în spaţiile aeriene ale Regatului Unit şi Danemarcei şi deasupra Mării Nordului.
NATO subliniază că Steadfast Noon reprezintă "o activitate de rutină şi recurentă", nu o reacţie la invazia rusă în Ucraina.
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a declarat că , descurajarea nucleară este un element fundamental al securităţii aliaţilor", iar Steadfast Noon este ,,un test important al descurajării nucleare a alianţei şi trimite un mesaj clar către orice adversar că NATO îşi va proteja şi apăra toţi aliaţii".
Kremlinul a comentat însă că manevrele alimentează tensiunile în contextul "războiului fierbinte" din Ucraina. Purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov, a afirmat că "astfel de exerciţii nu duc la altceva decât la escaladarea în continuare a tensiunilor".
Oficialul de la Moscova a adăugat că nu pot avea loc negocieri cu SUA privind armamentul nuclear - deşi Washingtonul a indicat că este deschis la astfel de tratative - deoarece puterile nucleare occidentale sunt implicate în conflict împotriva Rusiei; de aceea, orice dialog de securitate trebuie să se refere la un domeniu mult mai larg.
Preşedintele american Joe Biden afirmase vineri că Statele Unite sunt gata să discute cu Rusia, China şi Coreea de Nord fără condiţii prealabile, pentru a diminua ameninţarea nucleară.
Peskov a menţionat că preşedintele rus Vladimir Putin s-a pronunţat deja pe acest subiect şi că Rusia consideră astfel de contacte necesare şi imposibil de amânat, însă trebuie luate în considerare ,,toate problemele de securitate ca un întreg, ţinând cont de situaţia actuală".
07.10.2026
15:01
07.10.2026
14:56
07.10.2026
14:48
07.10.2026
14:44
07.10.2026
14:17
07.10.2026
14:01
07.10.2026
13:57
07.10.2026
13:43
07.10.2026
13:40
07.10.2026
13:39
07.10.2026
14:01
07.10.2026
13:57
07.10.2026
13:43
07.10.2026
13:40
07.10.2026
13:39
07.10.2026
13:37
07.10.2026
13:30
07.10.2026
13:11
07.10.2026
13:08
07.10.2026
12:55
07.10.2026
12:39
07.10.2026
12:24
07.10.2026
12:22
07.10.2026
12:10
07.10.2026
12:02
07.10.2026
11:56
07.10.2026
11:45
07.10.2026
11:44
07.10.2026
11:43
07.10.2026
11:00
07.10.2026
10:57
07.10.2026
10:56
07.10.2026
10:19
07.10.2026
10:13
07.10.2026
10:10
07.10.2026
09:54
S.A. „Energocom” REZILIAZĂ contractul de peste 6,3 milioane de lei pe an pentru sediul legat de afaceristul Arcadie Topalo
VIDEO // O dronă rusească s-a prăbușit și a EXPLODAT în raionul Anenii Noi, lângă satul Hârbovăț
Evenimentul anului în business! Miliardari mondiali și lideri de top vin la Chișinău pentru a transforma afacerile din Moldova
Dodon „nu vede” dronele lui Putin ce pun în pericol cetățenii R. Moldova, dar ATACĂ și cere socoteală Armatei Naționale pentru că este prezentă la Ocnița
Fostă judecătoare, condamnată la 8 ani și 3 luni de închisoare pentru escrocherie și fals în declarații















