Stiri

Năstase, CRITICAT pentru că a dat buzna pe șantierul fostului cinematograf „Gaudeamus”: „A intrat în primărie cam tot așa cum au intrat bolșevicii în Kremlin, în 1917”

Social 12.06.2018 14:39 Vizualizări1217
Năstase, CRITICAT pentru că a dat buzna pe șantierul fostului cinematograf „Gaudeamus”: „A intrat în primărie cam tot așa cum au intrat bolșevicii în Kremlin, în 1917”

Primarul ales al capitalei, Andrei Năstase, este criticat pentru modul în care a încercat să oprească lucrările de demolare a fostului cinematograf „Gaudeamus”. Acestuia i se reproșează „nu trebuie să dea cu bâta în cap” unor muncitori care nu au nimic în comun „cu războiul său”.

„Da, vechea administrație a capitalei a comis multe ilegalități și este foarte probabil ca și în cazul acestei privatizări să existe anumite semne de întrebare. Totuși, dacă există bănuială rezonabilă, te apuci și cercetezi, civilizat și documentat. În plus, nu poți pretinde că vorbești din perspectiva unui cetățean de rând, după ce ai fost ales primar, asta dacă înțelegi pe deplin rolul pe care ți l-ai asumat. Există mecanisme, multe și legale, care-ți permit să faci lumină, nu dai cu bâta în cap, ca un apucat, unor muncitori care nu au absolut nimic în comun cu războiul tău. Se vede de la o poștă că se joacă un scenariu, cel al victimizării agresive, dacă putem spune așa”, scrie jurnalistul Nicolae Federiuc pe blogul său de pe vox.publika.md.

În fond, ceea ce se întâmplă sub ochii noștri nu este decât o manifestare de bădărănie și marasm, prin care se încearcă să fie întreținută flacăra aprinsă din disperare pe data de 3 iunie, crede autorul materialului. „În acest peisaj slinos, matrapazlâcurile lui Grozavu și a altora ca el nici nu mai par atât de grozave. Pentru că atitudinea și comportamentul contează. Dacă nu pentru toți, cel puțin pentru o parte semnificativă. O cere funcția, care, prin definiție, inspiră o anumită noblețe. Se întorc în mormânt, mai exact, sub fundamentul „cinematografului” Gaudeamus, Carol Schmidt și Alexandru Bernardazzi, când își văd succesorii prin ochii lor de aristocrați. Năstase a intrat în primărie cam tot așa cum au intrat bolșevicii în Kremlin, în 1917, cu ciubotele murdare, și teamă mi-i ca lucrurile să nu evolueze în aceeași direcție. Or, bolșevicii tot aveau aplaudaci care erau convinși că dreptatea e de partea lor, inclusiv atunci când l-au împușcat pe țar, cu toată familia lui”, afirmă Federiuc.

Acesta mai spune că așa-zisul „Gaudeamus” nici măcar nu a fost cinematograf. „Cinematograful „Gaudeamus” nu există în realitate și nici nu sunt sigur că a existat vreodată în adevăratul sens al termenului „cinematograf”. Ceea ce a existat și mai există încă în capetele nostalgice monolingve este „Sorok let”, care e mai mult stație de troleibuz și de „rutieră” decât ceea ce se insinuează. Denumirea „Gaudeamus” e un fel de ambalaj, cât de cât agreabil, pentru o fosilă imobiliară comunistă, construită pe morminte, care pute a urină sovietică, la fel ca multe alte construcții caricaturale din epoca de glorie roșie, îmbibate cu acest miros specific. Așa că invocarea cuvântului „cultură” în toată această vânzoleală de doi bani e mai degrabă o profanare. Haideți să nu oprim demolarea unui simbol expirat din contul demolării a tot ce a mai rămas din etică, respect și bun-simț”, a conchis acesta.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
CA are trei membri noi 10.07.2020 08:30 4603 CA are trei membri noi
Top stiri

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Valeriu Saharneanu // Rezidenții transnistreni: ostatici ori vârf de lance ai Kremlinului?
30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.07 1 USD 17.31 1 RON 3.82 1 RUB 0.20 1 UAH 0.39
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri