Stiri
Tânărul în vârstă de 18 ani care se afla la volanul unei motociclete a vrut să depăşească un „Mercedes Sprinter", iar la depăşire a virat brusc pe stânga şi s-a lovit de uşa microbuzului. Din inerţie, motociclistul a fost aruncat şi strivit sub roţile „Mercedes"-ului. Tânărul a decedat pe loc.
Victima este fiul primarului din satul Şipoteni, raionul Hânceşti.
Potrivit Inspectoratului Naţional de Patrulare, accidentul a avut loc pe traseul Chişinău-Leuşeni, la kilometrul 91, în apropiere de oraşul Hânceşti, şi s-a produs în jurul orei 13.00.
Amintim că, vineri seara, a amai avut loc un accident în care a decedat la Orhei un alt motociclist. Un tânăr în vârstă de 24 de ani, care avea şi un pasager de 22 de ani, nu s-a isprăvit la o curbă din satul Dâşcova din raionul Orhei şi a pierdut controlul vehiculului lovind bordura. Şoferul care circula cu viteză sporită nu avea cascheta de protecţie, s-a lovit puternic la cap şi a decedat pe loc.
Motociclistul decedat în apropiere de Hânceşti a fost strivit sub roţile unui „Mercedes" pe care a vrut să-l depăşească
Social
04.08.2013
14:30
1449
1449
Victima este fiul primarului din satul Şipoteni, raionul Hânceşti.
Potrivit Inspectoratului Naţional de Patrulare, accidentul a avut loc pe traseul Chişinău-Leuşeni, la kilometrul 91, în apropiere de oraşul Hânceşti, şi s-a produs în jurul orei 13.00.
Amintim că, vineri seara, a amai avut loc un accident în care a decedat la Orhei un alt motociclist. Un tânăr în vârstă de 24 de ani, care avea şi un pasager de 22 de ani, nu s-a isprăvit la o curbă din satul Dâşcova din raionul Orhei şi a pierdut controlul vehiculului lovind bordura. Şoferul care circula cu viteză sporită nu avea cascheta de protecţie, s-a lovit puternic la cap şi a decedat pe loc.
Stiri relevante
27.03.2024
15:12
2293
ANCHETĂ // Doi polițiști ai IP Nisporeni au fost DEMIȘI, iar alții trei - sancționați, pentru că au încercat să MUȘAMALIZEZE accidentul provocat de primarul de Boldurești, soldat cu moartea unui adolescent de 14 ani
03.10.2019
08:59
5362
VIDEO // Imaginile care clarifică cine se face VINOVAT de accidentul rutier de la Buiucani. Consecințele puteau fi DRAMATICE. Troleibuzul a împiedicat producerea unui adevărat CARNAGIU
22.01.2019
20:01
3797
Gest nesăbuit al reginei, la numai o zi după accidentul provocat de soțul ei
06.12.2018
18:02
4484
S-a sinucis în ziua în care a divorțat
12.11.2018
18:04
3340
TRAGEDIE // Abia se căsătoriseră și au murit la câteva ore de la nunta de basm!
01.11.2018
10:19
5001
Român, martorul unui accident CUMPLIT în Franța: „Nu îmi venea să cred ce am trăit”
24.10.2018
19:02
7253
O femeie PARALIZATĂ își vedea soțul cum se FURIȘA în garaj în fiecare noapte. Până la urmă nu a mai rezistat și…
24.10.2018
08:02
3224
VIDEO // Accident la metroul din Roma: 20 de fani ai ŢSKA Moscova răniţi
01.07.2018
09:30
3723
VIDEO // „Am dat live ca să-l oprească poliția”. Mărturia bărbatului care a transmis pe Facebook accidentul în care i-a murit soția
28.05.2018
20:03
2439
O femeie în vârstă de 90 de ani a intrat cu mașina în mulțime – un mort și trei răniți
27.03.2024
15:12
03.10.2019
08:59
22.01.2019
20:01
06.12.2018
18:02
12.11.2018
18:04
01.11.2018
10:19
24.10.2018
19:02
24.10.2018
08:02
01.07.2018
09:30
28.05.2018
20:03
Top stiri
11.11.2026
19:06
23
Premierul Vasile Tofan, la COP31: energia regenerabilă se apropie de 30% din electricitatea Moldovei
11.11.2026
18:45
228
Kushner și Witkoff se întâlnesc cu Putin și Zelenski după negocierile de la Abu Dhabi
11.11.2026
18:39
225
Moldova are o speranță de viață estimată la 71,6 ani în 2026 și ocupă locul 166
11.11.2026
18:15
260
Moscova ia în calcul pacte de neagresiune cu state membre individuale ale NATO
11.11.2026
17:17
291
Investigații ecografice mai aproape de pacienții din Căușeni, Orhei și Soroca
11.11.2026
17:02
382
36 de familii din Chișinău beneficiază de locuințe mai eficiente energetic prin FEERM
11.11.2026
16:49
347
Sala Bibliotecii Parlamentului va fi numită în onoarea lui Vasile Stroescu
11.11.2026
16:17
355
Moldova și BERD discută accelerarea proiectelor de infrastructură și energie
11.11.2026
15:38
471
Rusia și Ucraina au convenit la Abu Dhabi asupra unui schimb amplu de prizonieri
11.11.2026
15:22
446
Consiliul de etică al MEC: profesorii care reclamă agresiuni trebuie protejați și sprijiniți
11.11.2026
15:08
445
Vasile Tofan și vicepreședintele Turciei au discutat despre comerț și dezvoltarea Găgăuziei
11.11.2026
14:50
414
Scandal la o mega-bibliotecă din India, după acuzații privind cărți generate cu inteligență artificială
11.11.2026
14:03
530
Negocierile mediate de SUA între Ucraina și Rusia s-au reluat la Abu Dhabi, anunță Umerov
11.11.2026
13:26
606
Experimentul SECRET al Kremlinului: Cum încearcă un apropiat al lui Putin să oprească îmbătrânirea președintelui rus cu ajutorul primatelor
11.11.2026
13:23
457
Forumul DRUMBUN 2026 aduce în prim-plan soluții pentru drumuri mai bune
11.11.2026
13:09
454
Cum este folosit Grand Theft Auto pentru a face drumurile mai sigure
11.11.2026
13:02
436
MEC caută 12 mentori formatori pentru ediția a II-a a „Acceleratorului Digital”
11.11.2026
12:46
444
Patru tineri, reținuți după destructurarea unei rețele de trafic de droguri
11.11.2026
12:22
739
Ministrul peruan îi cere lui Lavrov, la Moscova, informații despre 500 de peruani înrolați în armata rusă
11.11.2026
12:09
542
Horoscopul zilei 11.11.2026
11.11.2026
11:12
708
Zelenski salută schimbarea de abordare a SUA la Abu Dhabi și cere garanții de securitate
11.11.2026
10:48
553
Incendiu la portul Ust-Luga după un atac ucrainean cu drone; 146 de aparate, „neutralizate” în regiunea Leningrad
11.11.2026
10:16
542
Maia Sandu participă la Dublin la summitul Comunității Politice Europene
11.11.2026
10:05
572
Ilan Șor, trimis în judecată pentru finanțarea ilegală a partidului ALDE cu 452.700 de dolari. PRECIZĂRILE Arinei Spătaru
11.11.2026
08:19
613
Centru de date uriaș, propus în centura verde a Londrei: este locul potrivit?
11.11.2026
07:58
643
Rusia anunță că a doborât 92 de drone deasupra regiunii Leningrad
11.11.2026
19:06
11.11.2026
18:45
11.11.2026
18:39
11.11.2026
18:15
11.11.2026
17:17
11.11.2026
17:02
11.11.2026
16:49
11.11.2026
16:17
11.11.2026
15:38
11.11.2026
15:22
11.11.2026
15:08
11.11.2026
14:50
11.11.2026
14:03
11.11.2026
13:26
11.11.2026
13:23
11.11.2026
13:09
11.11.2026
13:02
11.11.2026
12:46
11.11.2026
12:22
11.11.2026
12:09
11.11.2026
11:12
11.11.2026
10:48
11.11.2026
10:16
11.11.2026
10:05
11.11.2026
08:19
11.11.2026
07:58
Actualitate
Parteneri
Stiri
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Fost șef al SBU: Unirea R. Moldova cu România e decizia Chișinăului. Cum pot Kievul și Bucureștiul să contracareze dronele rusești
FOTO // Zboruri de la Chișinău spre Istanbul, de la 39 de euro. Compania Polaris a inaugurat PRIMA sa cursă și anunță alte ZECE destinații
Misiunea experților europeni s-a încheiat: Moldova aliniază sănătatea digitală la standardele UE
Punct de vedere NAȚIONAL
Curs valutar
Sondaj
Prietenii noștri

















