R. Moldova: Morții nimănui

Abandonați de familie și societate, unii copii nu au parte de slujbe religioase sau de pomeni, fiind conduși pe ultimul drum de către gropari și angajații Casei municipale pentru copii

Forfotă mare în cimitire în aceste zile. Echipate cu tot utilajul necesar, rudele celor răposați vin să facă ordine la locul de veci al celor apropiați, să dea cu vopsea crucile, să sădească flori și să aprindă o lumânare. La ei, însă, nu va veni nimeni de Paștele Blajinilor.

Jucăriile din cimitir

Liniștea este stăpână peste colțișorul cimitirului din orășelul Codru, suburbie a capitalei, acolo unde își au locul de veci copiii născuți cu patologii grave și abandonați de către cei care le-au dat viață. 43 de cruci stau una lângă alta. Aici au fost îngropați, rând pe rând, 43 de copilași. Abandonați la naștere, abandonați și după ce au plecat la ceruri. Imediat ce pășești după poarta cimitirului, nu este greu să-ți dai seama că aici se odihnesc cei care nici nu au apucat să înțeleagă că trăiesc, să se joace ca toți copiii, să aibă lângă ei mamă și tată. Jucăriile care le sunt puse acum pe morminte ori atârnă de cruci sunt singurele care îi veghează. Unii dintre acești copilași fie au murit la câteva luni de la naștere, fie au trăit doar câțiva ani.

Le-au întors spatele chiar și după moarte

Unii dintre cei îngropați aici s-au născut sănătoși, dar s-au îmbolnăvit din neglijența părinților, alții s-au născut bolnavi și au fost abandonați. Unii au și părinți care o duc bine-mersi, dar le-au întors spatele odată ce au aflat că suferă de o boală incurabilă. Singurii care trec acum pe la cimitir sunt angajații Casei municipale pentru copii. „Mă doare inima pentru fiecare dintre ei. Le știu istoria de viață, cine le sunt părinții și ce boală au avut. Unii dintre aceștia au respirat în ochii mei pentru ultima dată. Împreună cu fetele mele (asistentele medicale de la instituție – n.r.) avem grijă de aceste morminte ca de cele ale rudelor noastre. Când ne-om trece și noi… Domnul știe cine le va îngriji mormintele”, zice directoarea instituției, Maria Jechiu.

Directoarea își aduce aminte că, acum câțiva ani, autoritățile orășelului Codru voiau să interzică înhumarea copilașilor aici „din lipsă de spațiu”. „Mă trimiteau să-i înhumez la Cimitirul „Sfântul Lazăr”, de rând cu toți. Zic, nu, băieți… Dacă aceștia nu au avut un loc pe pământ, măcar de câteva gropi nu vă zgârciți. Eu vreau ca ei să nu fie despărțiți, iar mormintele lor să fie îngrijire, nu să stea în buruieni și să calce toți pe ele. Și așa au avut o soartă grea. Acum problema s-a rezolvat, ne-au oferit câțiva metri în cimitir, chiar la intrare, unde îi putem îngropa de rând cu toți creștinii”, susține Maria Jechiu.

Pun mână de la mână să îngroape copiii

Deși nu au parte de slujbe religioase, de pomeni și sunt conduși pe ultimul drum de către gropari și angajații instituției, cei din urmă depun eforturi ca micuții să ajungă pe lumea cealaltă îmbrăcați și aranjați în sicrie așa cum ar fi făcut mama acestora, dacă i-ar fi luat acasă. „Știți, de multe ori nici nu avem bani cu ce-i înmormânta, pentru că sicriul costă bani, crucea la fel, și atunci noi, angajații Centrului, suntem nevoiți să punem mână de la mână și să-i îngropăm așa cum se cuvine la moldoveni. Au fost și cazuri când am sunat părinții ori buneii să-i anunț că le-a decedat copilul și când m-au luat la rost, nu eram bucuroasă…”, își amintește Maria Jechiu.

Vizitatorul din SUA

Un mormânt din acest cimitir a fost, totuși, vizitat de un apropiat. „Am avut un caz când unul dintre gemenii abandonați, dar sănătos, fiind înfiat de către o familie din Statele Unite ale Americii, s-a întors peste câțiva ani ca să-și viziteze fratele bolnav. I-am spus că acesta a decedat între timp și l-am condus la cimitir să-i arătăm unde este înmormântat. A plââââns și a aprins o lumânare. Am vrut să i-o arăt și pe mama, care locuiește în apropierea instituției, dar aceasta nu a vrut. A spus că nu este pregătită să-și vadă copilul”, ne mai spune directoarea.

Astăzi, doi copii de la Casa municipală pentru copii din Chişinău, unde cresc peste 45 de suflețele abandonate, jumătate dintre care suferă de maladii incurabile, sunt în stare gravă. Micuții riscă oricând să lărgească cimitirul „nimănui”, dacă asistentele nu i-ar veghea zi și noapte. În schimbul mamei, acestea sunt cele care au grijă ca acești doi micuți, unul dintre care are numai nouă luni, să poată respira.

Totuși, unii copilași de aici se pot bucura de vizitele părinților. Deși le este greu, aceștia vin să-și vadă micuții bolnavi de câteva ori pe zi, contribuie și ei cu ce pot, iar de sărbători îi iau chiar și acasă. Alte mame, însă, deși sunt rugate să stea cu copiii lor bolnavi, când observă că nu sunt urmărite ori noaptea, fug din instituție.

„Uitații” din toate cimitirele

Anual, în cimitirele din R. Moldova sunt îngropați sute de oameni despre care se știa doar că au avut o soartă grea. „De când sunt primar, am îngropat deja șase morți. Toate cheltuielile le-am suportat eu personal. De unde, dacă în bugetul primăriei nu sunt prevăzuți acești bani, iar ca să facem rectificări la buget durează. Și atunci, n-am să stau cu mortul pe laiță. Nu mă plâng, sănătate să fie, că pomană trebuie să facem cât trăim pe acest pământ. Mai dau uneori ajutor și sătenii și îi înmormântăm creștinește, așa cum se cuvine”, a declarat pentru Ziarul NAȚIONAL primarul satului Alcedar din raionul Șoldănești, Victor Șveț.

Și dacă la țară sătenii dau cine și cât poate și înmormântează necăjiții, la oraș, de cele mai dese ori, nici nu se cunoaște cine este persoana decedată.

„Anul trecut, numai noi am trimis spre a fi înhumate în Cimitirul „Sfântul Lazăr” din Chișinău 100 de cadavre. Potrivit regulamentului, un cadavru poate să stea la noi șapte zile, iar dacă în acest răstimp nu se ivesc rudele, acesta poate fi înhumat, bineînțeles, cu acordul oamenilor legii. Au fost însă și cazuri când au stat la noi și doi ani”, susține vicedirectorul Centrului de Medicină Legală, Andrei Pădure.

Spălați, îmbrăcați, puși în sicriu și transportați spre cimitir și înmormântați sunt și bătrânii singuratici de la Azilul republican pentru invalizi și pensionari din Chișinău.

„Este tot ce ne putem permite. Cel mai mult mă doare sufletul când unii dintre copii ori rudele celor decedați au posibilitatea să vină și să ia cadavrul acasă ca să-l înmormânteze așa cum se cuvine, dar nu o fac. Vin la înmormântare, le pun pe piept două garoafe și se duc. Ne doare sufletul când vedem asta”, ne spune directorul azilului, Gheorghe Gherștega.