Moldovenii vor fi întrebați astăzi care este MARCA autohtonă preferată
1873
trm.md Sondajul în rândul consumatorilor referitor la mărcile comerciale participante la consursul „Marca Comercială a anului 2013” demarează astăzi, anunță șefa Direcției Târguri și Expoziții a Camerei de Comerț și Industrie, Marina Petrova.
Cererile pentru participarea la concursul „Marca Comercială a anului 2013” au fost recepționate până la 10 ianuarie curent, iar acum are loc selectarea învingătorului. Astfel, 1 200 de consumatori din toate regiunile țării vor răspunde la întrebarea care este marca autohtonă care merită să obțină marele premiu.
„Pentru a fi cât mai obiectivi și corecți, atunci când are loc stabilirea învingătorilor se ține cont atât de rezultatele sondajului, cât și de evaluarea dată de către experți, conform criteriilor de profesionalism”, a precizat Petrova.
Organizatorii concursului informează că grupul de experți va examina, începând cu 15 ianuarie, dosarele prezentate de participanții la concurs. Ceremonia de decernare a premiilor va avea loc, tradițional, în cadrul expoziției naționale „Fabricat în Moldova”, organizată pe 31 ianuarie. Cea mai importantă distincție este premiul „Mercuriul de Aur”, urmată de medaliile de aur, argint și bronz. Consursul este organizat începând cu 2003 de Camera de Comerț și Industrie.
Peste 80 de companii cu 97 de proiecte s-au înscris anul trecut în cursa pentru marele premiu din cadrul consursului „Marca Comercială a anului 2012”.
03.09.2026
10:44
22.01.2026
14:40
02.09.2025
13:56
21.02.2025
16:15
20.03.2024
15:42
18.03.2024
13:32
24.11.2022
13:44
12.07.2022
18:05
13.06.2022
12:21
04.05.2022
17:56
10.11.2026
04:24
10.11.2026
04:14
10.11.2026
03:42
10.11.2026
03:25
10.11.2026
02:08
10.11.2026
00:38
09.11.2026
22:54
09.11.2026
21:48
09.11.2026
21:29
09.11.2026
19:49
09.11.2026
19:09
09.11.2026
19:09
09.11.2026
18:44
09.11.2026
18:27
09.11.2026
18:15
09.11.2026
17:48
09.11.2026
17:44
09.11.2026
17:37
09.11.2026
17:35
09.11.2026
17:28
09.11.2026
17:12
09.11.2026
16:47
09.11.2026
16:38
09.11.2026
16:20
09.11.2026
16:06
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Revenit de la Moscova, Igor Dodon îi cere Maiei Sandu grațierea Evgheniei Guțul, omul de încredere al lui Ilan Șor
Avocat trimis în judecată: ar fi primit 5 800 de euro și 22 000 de lei pentru influențarea a două dosare


















