Tânăra din R. Moldova care moderează seminare în toată Europa
3750
Implicare civică // Sute de tineri europeni au fost instruiți în cadrul unor traininguri de o tânără din R.Moldova care promovează educația non-formală și modul de viață sănătos
A fost printre cei care au format Coaliția Europeană de Tineret pentru Mediu și Sănătate, a fondat la Cluj Societatea pentru Consum Responsabil și s-a implicat activ în viața civică.
În cinci ani, a reușit să scrie zeci de proiecte internaționale pentru educarea tinerilor și a devenit un trainer apreciat și invitat la seminare în întreaga Europă. Natalia Ciobanu recunoaște că nu are altă bucurie decât să-și vadă rezultatele muncii și să știe că tinerii prezenți la seminare vor merge în țările lor de baștină cu altă mentalitate, cu dorința de a schimba societatea și a trăi în armonie cu natura.
Pe 21 septembrie, platformele naționale ale Coaliției Europene de Tineret pentru Mediu și Sănătate (CETMS) din patru state și-au dat prima întâlnire în orașul Bonn din Germania pentru a-și prezenta rezultatele și a pune la punct agenda pentru viitoarele proiecte. Reprezentanții R. Moldova urmează să dezbată împreună cu tineri din România, Ucraina și Serbia probleme legate de schimbările climatice, apă și sanitație și să propună soluții pentru promovarea unei vieți active în rândul copiilor și tinerilor.
A unit tineri din 24 de țări
Natalia Ciobanu este mândră că s-a reușit organizarea unei prime întâlniri a platformelor naționale a CETMS. Ea a fost printre fondatorii acestei Coaliții de tineret care s-a format în 2012 și din care fac parte actualmente 24 de țări.
Tânăra este membră a Consiliului Consultativ al organizației și are întotdeauna un cuvânt de spus, mai ales atunci când vine vorba de probleme de mediu. „Noi, membrii consiliilor, organizăm des ședințe prin skype, unde punem la punct chestiuni organizatorice. Când dezbatem tot felul de proiecte, ne întâlnim la sediul Organizației Mondiale a Sănătății din Bonn. Pe 21 septembrie, urmează să prezentăm un studiu pe care l-am făcut în școlile din R. Moldova, care vizează igiena”, precizează Natalia.
Doctorat la Istanbul
Tânără este aproape de acest domeniu, deoarece a făcut la Cluj studii de licență și masterat la o facultate de Mediu, a urmat doctoratul la Universitatea Bogazici din Istanbul și acum își face lucrarea de cercetare, studiind schimbările climatice, impactul asupra mediului și modalitățile de adaptare.
„Mă întreb din ce vom trăi, dacă seceta va distruge tot, cum s-a întâmplat în această vară. Prin cercetarea mea vreau să dau niște răspunsuri atât oamenilor, cât și autorităților care trebuie să facă politici în domeniul mediului”, a explicat Natalia. Tânăra a ales universitatea din Istanbul, întrucât profesorii de acolo aplică metodologia pe care a dorit s-o utilizeze ea în cercetare, ceea ce lipsea în universitățile din România.

Din cauza doctoratului, fata a refuzat o propunere de angajare venită de la Organizația Națiunilor Unite. Jobul, în calitate de specialist în mediu, avea să-i ocupe tot timpul și ar fi trebuit să abandoneze studiile.
„Acum nu visez să am o carieră extraordinară, ci să-i fac pe alții fericiți, să-și schimbe mentalitatea și să trăiască într-un mediu sănătos”, argumentează tânăra.
Proiecte proprii, finanțate de Comisia Europeană
În plus, Natalia este implicată activ în scrierea proiectelor internaționale pentru tineret pe care le implementează prin intermediul Societății de Consum Responsabil din Cluj, o organizație neguvernamentală pe care a fondat-o împreună cu alte două persoane.
„Începând cu 2009, scriem cel puțin patru proiecte pe an și le propunem spre finanțare în mare parte Comisiei Europene, prin intermediul programului „Tineret în Acțiune”, actualul program „ERASMUS+”. Mai realizez proiecte și pentru partenerii noștri din Italia, Spania și Cipru, în special traininguri pentru tineri pentru educație non-formală, educație de mediu, democrație”, enumeră Natalia Ciobanu principalele domenii de activitate.
La fiecare dintre seminare, participă peste 20 de tineri sau lucrători de tineret din diferite țări, care timp de câteva zile dezvoltă abilităţi şi cunoştinţe deosebite transmise de trainerul lor - Natalia Ciobanu.
Vor să prevină conflictele între popoare
În luna octombrie curent, tânăra va organiza un seminar în Cipru unde va fi dezbătută tematica relațiilor dintre popoare. Tema este actuală, în condițiile în care a început criza refugiaților în toată Europa.
„Tinerii trebuie instruiți cum să devină toleranți și să prevină conflictele interetnice, cum trebuie să se formeze relațiile cu statele din afara UE pentru a nu se ajunge la conflicte”, descrie succint trainerul despre ce le va vorbi tinerilor adunați la seminarul din Cipru.
Moldova se vrea parte la „Erasmus+”
Deși călătorește mult și este mai mereu departe de casă, Natalia Ciobanu reușește să se implice și în viața civică din R. Moldova, gestionând activitatea Platformei Naționale de Mediu și Sănătate. Tânăra așteaptă ca R. Moldova să fie acceptată în programul „Erasmus+”, pentru a putea iniția diverse proiecte care pot fi finanțate de europeni.
„Scopul nostru este să-i facem pe oameni să înțeleagă că efectele asupra mediului se vor face simțite peste 50 de ani și trebuie să fim indulgenți acum față de natura ce ne înconjoară. Pun suflet în munca pe care o fac și nu mă las până nu se schimbă situația din R. Moldova, pentru că suntem departe de Europa la acest capitol”, încheie Natalia Ciobanu.
18.07.2013
17:57
2479
Încă o țară în care cetățenii moldoveni vor putea călători FĂRĂ VIZE
04.02.2026
16:46
12545
FOTO / Gustul de la Orac cucerește Bruxelles-ul: Cozi la brutăria unei moldovence, inspirată de rețetele bunicii
14.01.2026
12:15
16455
În urmă cu 26 de ani PĂRĂSEA R. Moldova cu „o valiză mică și vise mari”, iar acum a REVENIT într-o funcție importantă în Guvern. Cine este noul secretar de stat al MDED, care până acum era angajat al Ministerului Sănătății din Irlanda
09.07.2025
12:11
39964
Veste bună pentru moldovenii aflați în Marea Britanie: Permisele de conducere vor fi recunoscute în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord
13.06.2025
19:26
42440
Maia Sandu în dialog cu diaspora din Germania: întâlniri planificate la Frankfurt, München și Stuttgart
03.06.2025
17:26
23793
Noi zboruri directe din Chișinău spre Grecia: Atena sprijină parcursul european al R. Moldova
03.06.2025
10:22
21344
Moldovenii stabiliți în Grecia își doresc ca și R. Moldova să ajungă în UE pentru a se bucura de condiții de trai mai bune
03.06.2025
09:00
20906
Alertă de călătorie în Federația Rusă: Moscova aplică abuziv măsuri de constrângere în raport cu migranții străini, inclusiv cetățenii R. Moldova
02.06.2025
15:59
21203
Moldovenii care muncesc într-un alt stat din Europa vor avea dreptul la pensii și indemnizații legale: Acordul, semnat la Berna
29.05.2025
12:28
21406
Vinul și tradițiile din R. Moldova, la Expoziția Mondială Osaka 2025, una dintre cele mai mari la nivel internațional
28.05.2025
14:41
21710
O companie aeriană cu sediul la Dubai va opera zboruri din și spre Chișinău. Prețurile încep de la 249 de euro
26.05.2025
17:50
21238
Vinurile moldovenești cuceresc importatorii și jurnaliștii japonezi
07.04.2026
12:25
35
Seminar la Chișinău pentru aplicarea noii Metodologii a studiilor pedologice în laboratoarele publice și private
125
Maia Sandu, vizită oficială în Irlanda înainte ca Dublinul să preia președinția Consiliului UE
07.04.2026
11:39
179
Cabinet modern de limba bulgară inaugurat la liceul „Valentin Moșkov” din Ceadîr-Lunga, cu sprijinul Bulgariei
07.04.2026
11:21
188
Tentativă de viol asupra unei bătrâne de 85 de ani: agresorul de 42 de ani, condamnat la 11 ani de închisoare în nordul țării
07.04.2026
10:35
283
Mamă de 23 de ani din Fălești, trimisă în judecată pentru violențe repetate asupra fiului de 3 ani
325
Școală din Yorkshire își corectează examenele simulate cu inteligență artificială, pentru feedback mai rapid și mai obiectiv
07.04.2026
08:34
373
Horoscopul zilei 07.04.2026
482
Autoritatea pentru protecția datelor din Marea Britanie cere părinților să-i învețe pe copii intimitatea online la fel ca siguranța rutieră
06.04.2026
22:43
538
Google lansează discret pe iOS aplicația de dictare AI offline-first „Eloquent”, rival pentru Wispr și SuperWhisper
06.04.2026
21:10
751
Răcire bruscă și ploi de primăvară în Republica Moldova, marți 07.04.2026
06.04.2026
20:23
734
Coreea de Nord a păcălit maintainer-ul Axios și a injectat cod malițios într-unul dintre cele mai folosite proiecte open source de pe internet
06.04.2026
19:57
593
OpenAI vrea să rescrie economia AI: taxe pe roboți, fond public de avere și săptămână de lucru de patru zile
06.04.2026
17:43
643
MEC își inspiră reforma digitală a educației din modelul Chinei, cu accent pe inteligența artificială în școli
06.04.2026
17:40
626
Mese rotunde regionale pentru dezvoltarea Cadrului Național al Calificărilor și alinierea lui la standardele europene
06.04.2026
17:23
654
Grecia va sprijini Republica Moldova cu asistență tehnică pentru reforme și parcursul european
06.04.2026
16:30
866
Performanță ISTORICĂ pentru R. Moldova: Ratingul Moody’s crește la B2, în ciuda atacurilor hibride ale Rusiei. Ce înseamnă acest rating pentru cetățeni
06.04.2026
16:02
703
Rapoartele pretestării republicane la matematică și limba română arată rate modeste de promovare în școlile cu predare în limbile minorităților naționale
06.04.2026
15:04
637
Program național de formare și certificare a autorilor de manuale școlare, lansat de MEC pentru îmbunătățirea calității manualelor
06.04.2026
12:58
661
Laptopuri moderne pentru educația multilingvă: grădinița nr. 1 și Liceul „Valentin Moșkov” din Ceadîr-Lunga, dotate prin donația INTERSOS Moldova
06.04.2026
10:33
737
Fermierii din Republica Moldova, ghidați de consilieri și mentori pentru a dezvolta ferme inovative și mai profitabile
06.04.2026
10:21
897
Hoți care spărgeau cu pietre ușile magazinelor din Chișinău, condamnați la ani grei de închisoare pentru furturi și trafic de droguri
06.04.2026
09:42
762
56 de elevi, premiați la Olimpiada Republicană de limba engleză și limba spaniolă în Chișinău
06.04.2026
08:29
753
Horoscopul zilei 06.04.2026
05.04.2026
19:05
1182
Vreme schimbătoare în Republica Moldova, 6–12 aprilie 2026
1088
Iran, deconectat record de 37 de zile de la internet: cea mai lungă întrerupere națională din lume
05.04.2026
07:55
1190
Horoscopul zilei 05.04.2026
Seminar la Chișinău pentru aplicarea noii Metodologii a studiilor pedologice în laboratoarele publice și private
Cabinet modern de limba bulgară inaugurat la liceul „Valentin Moșkov” din Ceadîr-Lunga, cu sprijinul Bulgariei
Tentativă de viol asupra unei bătrâne de 85 de ani: agresorul de 42 de ani, condamnat la 11 ani de închisoare în nordul țării
1 MDL
1 EUR
20.25
1 USD
17.53
1 RON
3.97
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40

Inapoi














