„Moldovagaz” încearcă să MINIMIZEZE criza gazelor, după ce Parlamentul a instituit starea de urgență, iar Guvernul a decis să cumpere gaz din surse alternative: „Au existat deja perioade în care presiunea gazului în sistem a fost mult mai scăzută”
2514
Administrația SA „Moldovagaz”, companie al cărei pachet majoritar de acțiuni este deținut de compania rusească „Gazprom”, susține că în istoria R. Moldova au mai fost cazuri când presiunea în rețea a fost mai scăzută decât acum, dar „s-a făcut față situației”. Declarația a fost remisă după ce Parlamentul R. Moldova a instituit vineri stare de urgență, lucru care va permite Guvernului Gavrilița să achiziționeze gaze din surse alternative decât „Gazprom”.
„În pofida faptului că la ziua de astăzi sistemul de transport al gazelor naturale al R. Moldova funcționează la parametrii de presiune apropiați de cei critici, SA „Moldovagaz” continuă să asigure aprovizionarea cu gaze a tuturor consumatorilor din țară.
SA „Moldovagaz” consideră necesar să fie reamintit că în istoria R. Moldova au existat deja perioade în care presiunea gazului în sistem a fost mult mai scăzută decât în prezent. Cu toate acestea, atunci s-a făcut față situației, la fel va fi și acum. Asigurăm consumatorii țării că situația dificilă cu aprovizionarea cu gaze va fi depășită”, se arată în declarația „Moldovagaz”.
Totodată, în declarație se mai menționează că întreprinderile din grupul „Moldovagaz”, inclusiv operatorul sistemului de transport al gazelor, vor lucra în coordonare cu Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, iar pe perioada stării de urgență vor acționa în concordanță cu situația și deciziile Comisiei pentru Situații Excepționale.
Amintim că decizia de a declara stare de urgență pentru 30 de zile în R. Moldova a fost luată după ce presiunea de gaze în rețeaua națională a scăzut la un nivel critic în ultimele 24 de ore. În acest sens, premierul Natalia Gavrilița a menționat că „Moldovagaz” „nu s-a ținut de cuvânt” și nu a asigurat volumul necesar de gaze în această perioadă, deși există un contract prin care R. Moldova plătește 790 de dolari pentru gazele rusești în luna octombrie. Astfel, R. Moldova va cumpăra gaze din surse alternative, pentru a asigura volumul necesar de gaze în rețeaua națională.
12.09.2025
10:45
09.09.2025
16:35
08.08.2025
07:04
23.05.2025
17:20
23.05.2025
16:56
21.01.2025
12:33
20.01.2025
15:14
30.12.2024
10:27
13.12.2024
11:14
27.11.2024
09:30
08.11.2026
22:38
08.11.2026
22:34
08.11.2026
21:54
08.11.2026
19:19
08.11.2026
19:08
08.11.2026
18:44
08.11.2026
17:16
08.11.2026
13:23
08.11.2026
12:46
08.11.2026
12:07
08.11.2026
11:33
08.11.2026
09:23
08.11.2026
08:54
08.11.2026
07:45
08.11.2026
06:35
08.11.2026
06:23
08.11.2026
03:44
08.11.2026
01:46
08.11.2026
01:24
08.11.2026
00:38
08.11.2026
00:27
07.11.2026
22:39
07.11.2026
22:16
07.11.2026
21:52
07.11.2026
21:28
07.11.2026
21:08
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”

















