Stiri
Moldova: stat sau teritoriu?
Editorial
21.06.2013
07:00
2220
2220
Președintele Băncii Naționale, Dorin Drăguțanu, a promis luni să ne spună ceva despre situația la BC „Moldova-Agroindbank” (MAIB). Asta după ce s-au mai vândut 10% din acțiuni.
Deja de câteva luni se întâmplă ceva suspect la cea mai mare bancă din țară. Se cumpără activ pachete și pachețele de acțiuni, au loc sute de tranzacții. BERD atrage atenția conducerii țării în mod repetat. Președintele țării convoacă Consiliul de securitate și declară ceva despre grupări criminale care ar sta în spate. Experții în domeniu dau alarma. Și doar cel mai mare bancher al țării doarme liniștit. El așteaptă informații de la CNPF, CNA, PG, alte instituții. Dar Banca Națională (BNM) deja nu e instituție? Care e abilitată cu funcții de supraveghere a sectorului bancar. Iată că nu supraveghează – așteaptă informații. Sau altceva. Nu știm. Știm doar că nu-și face treaba. Exact cum nu și-o fac și celelalte instituții. De ce? Pentru că sunt complici, ar putea fi răspunsul.
În 2011, MAIB a fost deja ținta unui atac raider. Doar că atunci s-a procedat simplu și obraznic. Judecata moldovenească a confirmat o decizie (și o datorie falsă) a arbitrajului rusesc care până la urmă nici nu se știe dacă a existat vreodată. În baza xerocopiei, desigur. Aș vrea să reamintesc că în acel timp dl Drăguțanu tot ne asigura că viața merge înainte și situația din domeniul financiar-bancar nu va fi afectată. E chiar simpatic băiatul! Într-adevăr, care e problema? S-au schimbat doar acționarii, iar băncile funcționează OK. Atunci, scandalul internațional, implicarea ambasadorilor și asumarea răspunderii de către Guvern au reușit să întoarcă proprietarilor acțiunile furate de la MAIB – 27,5%. Apropo, dosarul e la PG, care tace ca partizanul. De asemenea, nu se aude nimic de celelalte trei bănci și o companie de asigurări care au fost atacate. Atunci și legislatorii ne îndemnau să credem că nu sunt atacuri raider, ci simple inconveniențe între acționari.
Acum situația se repetă. Doar că metoda de acaparare a băncii e puțin mai sofisticată. Unele pachete de acțiuni se procură legal la bursă. Altele se preiau prin deciziile ilegale ale falnicilor noștri judecători. Cel puțin așa s-a întâmplat în cazul preluării ilegale a 4,99% din acțiuni care aparțineau companiei olandeze CG „Venture” B.V. Culmea e că datoria de cca 3 mln. euro a fost pretinsă de un SRL moldovenesc abia înregistrat și cu un fond statutar de doar 5 400 de lei. Judecătorul însă n-a avut dubii și doar într-o zi a decis că fondatorul ucrainean al SRL-ului care nici n-a fost prezent la examinarea cauzei (dar poate nici nu există?!) are dreptate. Acțiunile au fost preluate de această firmuliță de unică folosință și imediat transferate altor două firme din Marea Britanie și Letonia. Așa, noii acționari au acumulat cca 30% din acțiuni. Într-o emisiune televizată, un avocat a afirmat că în țară au fost aduși cca 100 mln. dolari (avocatul a vorbit de un miliard de lei) pentru această operațiune. Iar deunăzi – în plin scandal, s-au mai tranzacționat încă 10%. BNM, în loc să stopeze orice tranzacție până la clarificarea situației, iarăși n-a făcut nimic. Acum, mai rămâne o singură șansă ca tranzacțiile să fie declarate ilegale – de a demonstra afilierea participanților la acest atac. Dar cine ar putea s-o facă? Corect, nimeni. CNA și Procuratura Anticorupție au refuzat deja să deschidă dosar penal pe cazul deposedării ilegale a olandezilor, unde lucrurile-s mai mult decât evidente. Iar afilierea e o materie mai fină și chiar nu o va demonstra nimeni. Chit că nici nu vor s-o facă. Astfel, cea mai mare bancă din țară a putut să fie atacată în doar câteva luni. Iar statul n-a făcut efectiv nimic ca s-o apere. Ba chiar mai mult, a fost complicele atacatorilor. Așa ceva se poate întâmpla doar în state slabe, acaparate.
Scopul final al acestei operațiuni speciale este de a instala controlul, adică de a monopoliza sectorul bancar. Pentru că cine controlează trei-patru bănci mari, va controla practic tot în această țară. Și economia, și politica. De justiție nici nu vreau să zic – ea pur și simplu nu există.
Fiindcă țara nu mai este stat, ci doar un teritoriu, controlat de clanuri oligarhice, aceasta va fi secătuită până la capăt. Iar când oligarhii vor vedea că au secat-o definitiv și nu mai au ce fura aici, își vor scoate miliardele prin credite acordate de băncile lor off-shore-urilor lor și vor pleca pentru totdeauna în țările calde. Abia după asta Moldova va avea o șansă de a deveni stat.
P.S. Natalia Vrabie și-a prezentat, ieri, demisia din funcția de președinte al Comitetului de conducere al BC „Moldova-Agroindbank”.

Stiri relevante
06.09.2013
09:44
4063
Editorial // Rogozin, polița logică pentru indeciziile cronice
06.09.2013
08:40
3612
Editorial // BEM și fata popii
05.09.2013
09:32
3984
Editorial // Despre porci și țări, și oameni
03.09.2013
12:01
3445
Editorial // Meteorologul Rogozin
30.08.2013
10:34
3419
Editorial // De-a Cuvintele...
30.08.2013
10:02
1872
Editorial // LIMBA NOASTRĂ cea Română, Moldovenească, De stat, Alta (subliniați varianta corectă)
27.08.2013
14:21
1533
Editorial // De-a Independența...
27.08.2013
11:18
1819
Editorial // MAMA MĂ-SII DE PARADIGMĂ
23.08.2013
09:17
1659
Editorial // Tu vrei două? Două mere?! Și să le mănânci la școală?!?
22.08.2013
11:44
1599
E UȘOR A SCRIE VERSURI…
19.08.2013
08:49
1388
Editorial // To be(i), or not to be(i)?
16.08.2013
10:26
1555
Editorial // Nopți albe contra zile negre
06.09.2013
09:44
06.09.2013
08:40
05.09.2013
09:32
03.09.2013
12:01
30.08.2013
10:34
30.08.2013
10:02
27.08.2013
14:21
27.08.2013
11:18
23.08.2013
09:17
22.08.2013
11:44
19.08.2013
08:49
16.08.2013
10:26
Top stiri
15.09.2026
12:57
192
MEC, MAI și Poliția lansează „STOP-DROG”, aplicația prin care pot fi sesizate anonim situațiile de risc
15.09.2026
12:28
237
Reglementarea inteligenței artificiale se împotmolește în Congres, pe fondul opoziției lui Trump
15.09.2026
12:19
293
Harry și Meghan și-au retras copiii de la școala britanică după doar două zile, din motive de securitate
15.09.2026
12:15
279
EXERCIȚII MILITARE // Rezerviștii Armatei Naționale, chemați din nou la instruire. Aceștia se vor antrena pe tehnică și armament nou
15.09.2026
12:13
221
Ministru britanic: Guvernul trebuie să țină cont de avertismentele dezvoltatorilor de IA
15.09.2026
12:06
286
Fregată rusă, acuzată că a lansat două rachete de semnalizare spre un elicopter danez. Ambasadorul Rusiei, convocat la MAE al Danemarcei
15.09.2026
12:06
382
ULTIMA ORĂ // Interceptări în DOSARUL numerelor de înmatriculare neutre: „Discuția începe de la 100 000 de lei”. Cum funcționa schema de la ASP și Vamă
15.09.2026
11:49
298
O femeie de 82 de ani a ajuns în comă după ce ar fi fost împunsă de un berbec. A fost transportată cu elicopterul SMURD
15.09.2026
11:31
386
RECORD // Prag psihologic depășit: Motorina comercializată în R. Moldova sare pentru PRIMA dată de 35 de lei/litru din cauza tensiunilor globale. Ce se întâmplă cu STOCURILE
15.09.2026
11:23
465
Schemă ilegală la ASP și Vamă: Peste 100 de vehicule înmatriculate fraudulos cu plăcuțe neutre și un prejudiciu de 23 de MILIOANE de lei statului
15.09.2026
10:55
298
Peste 42.000 de persoane se opun construirii unui complex de centre de date Microsoft lângă Leeds
15.09.2026
10:48
338
88% dintre decesele din Republica Moldova sunt cauzate de boli netransmisibile. În septembrie se desfășoară campania națională de prevenire
15.09.2026
10:37
356
Conferința Națională de Pediatrie de la Poiana Brașov va reuni peste 550 de participanți în 2026
15.09.2026
10:22
391
Donald Trump Jr. confirmă că omul de afaceri rus Umar Kremlev a finanțat festivitățile de după nunta sa
15.09.2026
10:12
306
Peste 3 500 de persoane vor participa la Săptămâna Europeană a Sportului, în perioada 19-27 septembrie
15.09.2026
09:54
324
Un nou centru de cercetare din Sheffield promovează dezvoltarea responsabilă a inteligenței artificiale
15.09.2026
09:09
514
Procurorul general demisionar al Ucrainei, Ruslan Kravcenko, și soția sa ar fi fugit din țară după scandalul de corupție
15.09.2026
09:07
367
Trei cazuri de transportare nedeclarată a bijuteriilor, monedelor și figurinelor din argint, documentate la Aeroportul Chișinău
15.09.2026
08:32
501
Prima cameră cu inteligență artificială din Regatul Unit, instalată pentru a depista întoarcerile periculoase în U
15.09.2026
07:28
582
Trump califică temerile privind siguranța inteligenței artificiale drept o „farsă” și respinge noi măsuri de protecție
15.09.2026
06:50
570
Kim Jong Un promite sprijin neclintit pentru Rusia și numește războiul Moscovei „sacru”
15.09.2026
06:45
589
Avioanele NATO au doborât o dronă intrată în spațiul aerian al Lituaniei; Polonia își securizează spațiul aerian
15.09.2026
05:00
541
Inteligența artificială: cum funcționează, unde este folosită și de ce ridică îngrijorări
15.09.2026
01:30
601
UE propune reguli noi pentru social media: copiii sub 15 ani ar putea avea acces doar cu implicarea părinților
15.09.2026
00:27
752
Un britanic și-a drogat și violat soția timp de peste 20 de ani. Alți 12 bărbați sunt acuzați că au agresat-o sexual
15.09.2026
12:57
15.09.2026
12:28
15.09.2026
12:19
15.09.2026
12:15
15.09.2026
12:13
15.09.2026
12:06
15.09.2026
12:06
15.09.2026
11:49
15.09.2026
11:31
15.09.2026
11:23
15.09.2026
10:55
15.09.2026
10:48
15.09.2026
10:37
15.09.2026
10:22
15.09.2026
10:12
15.09.2026
09:54
15.09.2026
09:09
15.09.2026
09:07
15.09.2026
08:32
15.09.2026
07:28
15.09.2026
06:50
15.09.2026
06:45
15.09.2026
05:00
15.09.2026
01:30
15.09.2026
00:27
Actualitate
Parteneri
Stiri
ULTIMA ORĂ // O dronă Shahed a survolat R. Moldova spre Chișinău și Ungheni. Spațiul aerian, restricționat de urgență pentru câteva minute
Atac intenționat al Rusiei pe teritoriul nostru. Drona rusească prăbușită la Râșcani ar fi avut misiunea de a DISTRUGE avionul lui Zelenski în R. Moldova
ULTIMA ORĂ // O nouă dronă căzută în R. Moldova a provocat un INCENDIU la Rîșcani. Patru focare de foc într-un lan de floarea-soarelui!
Ex-funcționar al administrației de la Tiraspol, DESFIINȚEAZĂ retorica Kremlinului și respinge „protecția” Moscovei în stânga Nistrului: „Protecția voastră înseamnă orașe și sute de sate șterse de pe fața pământului"
Horoscopul zilei 08.09.2026
Punct de vedere NAȚIONAL
Curs valutar
Sondaj
Prietenii noștri