Fonduri europene suplimentare pentru proiecte comune cu România și țările din Bazinul Mării Negre
1568
Asistența financiară nerambursabilă pentru Programul Interreg NEXT România – Republica Moldova 2021-2027 va crește cu 20 de milioane de euro, potrivit unei decizii aprobate astăzi de Guvernul de la Chișinău.
Astfel, bugetul total al programului ajunge la 97,3 milioane de euro.
Fondurile sunt destinate proiectelor comune ale partenerilor din România și Republica Moldova, implementare în domenii precum sănătatea, educația, turismul, cultura, schimbările climatice, guvernarea și managementul frontierei.
Până acum, R. Moldova a obținut finanțări substanțiale prin acest program, iar un nou apel pentru proiecte este planificat la sfârșitul lunii aprilie 2025.
În aceeași ședință, Guvernul a aprobat suplimentarea cu 20 de milioane de euro a bugetului Programului transnațional Interreg Bazinul Mării Negre 2021-2027, susținut de Uniunea Europeană.
Acest program, acum având un buget total de 85 de milioane de euro, implică opt state inclusiv R. Moldova, sprijinind proiecte de cercetare și inovare, climatizare, prevenirea dezastrelor, protecția naturii și întărirea legăturilor comunitare.
Republica Moldova a câștigat deja finanțări valoroase din acest program: 10 proiecte în valoare de 1,5 milioane de euro în primul apel și 13 proiecte de 3,7 milioane de euro în al doilea apel.
24.09.2026
12:47
24.09.2026
12:46
24.09.2026
12:41
24.09.2026
12:40
24.09.2026
12:29
24.09.2026
12:22
24.09.2026
12:03
24.09.2026
11:53
24.09.2026
11:42
24.09.2026
11:40
24.09.2026
12:41
24.09.2026
12:40
24.09.2026
12:35
24.09.2026
12:29
24.09.2026
12:22
24.09.2026
12:03
24.09.2026
11:53
24.09.2026
11:50
24.09.2026
11:42
24.09.2026
11:40
24.09.2026
11:30
24.09.2026
11:19
24.09.2026
11:10
24.09.2026
11:02
24.09.2026
11:01
24.09.2026
10:42
24.09.2026
10:38
24.09.2026
10:35
24.09.2026
10:20
24.09.2026
09:58
24.09.2026
09:49
24.09.2026
09:42
24.09.2026
09:29
24.09.2026
09:23
24.09.2026
08:38
Dorin Recean îl desființează pe Ion Chicu, „premierul lui Dodon și Plahotniuc, care a vrut să pună pe spatele moldovenilor așa-numita datorie de miliarde a regiunii transnistrene”: „Un fals flagrant lansat pentru a submina R. Moldova”
Vocile Basarabiei CUCERESC New York-ul! Documentarul „Prigoana din Basarabia” arată publicului american tragedia uitată a romilor
Premierul Tofan îl pune la punct pe socialistul Novac, care cere reducerea accizelor la carburanți de la volanul unui Land Cruiser cu un consum de 20 de litri de motorină: „Ar fi un transfer de bani de la săraci la bogați”
Propaganda prorusă, ATAC-FULGER la adresa sprijinului acordat Chișinăului: Falsul despre sistarea finanțărilor românești, DEMONTAT
Republica Moldova, în topul mondial al țărilor cu cea mai mare pondere de teren arabil: 56,8% din suprafață
















