DOC, Modificarea Constituției // Judecători „pe viață”: Termenul inițial de numire a magistraților pentru cinci ani ar putea fi EXCLUS, iar numărul membrilor CSM - MAJORAT
3580
Termenul inițial de cinci ani pentru numirea judecătorilor, prevăzut la art. 116 din Constituție, ar putea fi exclus, iar magistrații vor fi numiți în funcție până la atingerea plafonului de vârstă, de către președintele Republicii Moldova, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii (CSM).
Propunerea se conține într-un proiect de modificare a Constituției, propus spre discuții publice de către Ministerul Justiției.
De asemenea, proiectul propune completarea Constituției Republicii Moldova cu prevederea referitoare la dreptul președintelui Republicii Moldova de a respinge doar o singură dată candidatura propusă de CSM.
O altă modificare ține de modul de numire și selectare a judecătorilor Curții Supreme de Justiție – aceștia vor fi numiți în funcție similar judecătorilor din curțile de apel și judecătorii, adică de către președintele R. Moldova la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii. Această modificare va reduce influența factorilor politici asupra procedurii de numire a judecătorilor, susțin autorii proiectului. În acest sens, se propune excluderea cerinței deținerii „vechimii în funcția de judecător de cel puțin 10 ani” de către președintele, vicepreședinții și judecătorii Curții Supreme de Justiție, fapt care va permite obținerea calității de judecător la CSJ și a persoanelor cu o vechime într-o altă funcție decât cea de judecător.
Judecătorii în privința cărora, la data intrării în vigoare a prezentei legi nu a expirat termenul inițial de cinci ani de numire în funcție de judecător, se consideră numiți până la atingerea plafonului de vârstă prin efectul legii, fără a fi necesară emiterea unui decret care să confirme acest statut.
Aceeași inițiativă prevede faptul că judecătorii vor putea beneficia doar de imunitate funcțională și anume imunitate în caz de urmărirea penală numai pentru acțiunile sau inacțiunile efectuate în exercitarea funcțiilor lor. Coruperea pasivă, traficul de influență, luarea de mită, precum și infracțiunile similare nu pot fi considerate ca acte săvârșite în exercitarea legală a funcțiilor sale.
O altă intervenție se referă la componența CSM. Actualmente, CSM este alcătuit din judecători și profesori titulari, aleși pe o durată de 4 ani și 3 membri de drept. În contextul recomandărilor Comisiei de la Veneția din Opinia din 19 martie 2018, se propune substituirea termenului de „profesori titulari” cu termenul „persoane care se bucură de o înaltă reputație profesională și morală, cu experiență în domeniul dreptului care nu activează în cadrul organelor puterii legislative, executive sau judecătorești și nu sunt afiliate politic”, deoarece acest termen include în sine profesorii titulari, dar în același timp oferă posibilitate de a alege în componența CSM și reprezentanți ai altor profesii juridice, prezența cărora ar fi binevenită în cadrul CSM, cum ar fi de exemplu specialiștii în domeniul promovării și respectării drepturilor omului, în domeniul managementului etc.
Totodată, se propune reglementarea expresă a faptului că „cel puțin jumătate din membrii CSM trebuie să fie judecători”, dar și majorarea mandatului membrilor CSM de la 4 ani la 6 ani. Interdicția, care există pe moment doar pentru membrii din rândul profesorilor de drept titulari de a deține două mandate consecutiv, a fost extinsă pentru toți membrii CSM, care nu vor putea deține două mandate.
Proiectul Legii pentru modificarea Constituției în partea ce ține de reforma sistemului judecătoresc nu reprezintă o noutate, deoarece un proiect similar a fost înregistrat în Parlament cu nr. 10 din 18.01.2018. Din considerentul neadoptării Legii constituționale timp de un an de la prezentarea inițiativei de modificare, propunerea a fost declarată nulă. Totuși, Ministerul Justiției a reluat procedura, mai ales că proiectul a fost avizat de Comisia de la Veneția în Opinia sa nr. 916/2018 din 19 martie 2018, care a calificat drept binevenite propunerile de modificare a Constituției, având drept obiectiv îmbunătățirea independenței și eficienței sistemului judecătoresc.
12.03.2026
20:48
476
Vreme mai caldă și mult soare în Republica Moldova, vineri, 13 martie 2026
12.03.2026
19:06
525
Republica Moldova accelerează demersurile de asociere la programul Erasmus+, în dialog cu Comisia Europeană la Bruxelles
12.03.2026
15:43
514
MEC lansează consultări publice pentru noua Concepție a disciplinei școlare „Geografie” din învățământul general
12.03.2026
15:23
499
Târguri de cariere în toată țara pentru tinerii care aleg învățământul profesional tehnic
12.03.2026
12:36
621
UE sprijină modernizarea Poliției Naționale: digitalizare, echipamente moderne și extinderea cooperării în domeniul ADN
11.03.2026
20:58
664
Scădere ușoară de temperatură și dimineți cu ceață în Republica Moldova, joi 12.03.2026
11.03.2026
17:19
695
MEC lansează consultări publice pentru noua Concepție a curriculumului preșcolar
11.03.2026
16:36
771
Campania „Modernizarea școlilor” a debutat la Gimnaziul „Grigore Vieru” din Ialoveni, prima instituție inclusă în rețeaua națională de școli-model
11.03.2026
14:57
622
MEC lansează consultări publice pe Concepția noii discipline „Educația tehnologică și TIC” în școli
11.03.2026
14:26
756
Decada „Memoriei și Recunoștinței”: elevii din nordul Republicii Moldova evocă deportările, foametea organizată și războiul de pe Nistru
12.03.2026
21:53
344
Facebook Marketplace introduce Meta AI care răspunde automat la mesajele cumpărătorilor și creează anunțuri pentru vânzători
12.03.2026
20:48
470
Vreme mai caldă și mult soare în Republica Moldova, vineri, 13 martie 2026
12.03.2026
20:12
461
Rețea globală de tip botnet, formată din sute de mii de routere piratate, dezmembrată de autorități internaționale
12.03.2026
20:05
416
Scriitoare dă în judecată Grammarly pentru folosirea fără consimțământ a numelor de autori în funcția „Expert Review”
12.03.2026
20:03
393
Bumble lansează „Bee”, asistentul AI care îți învață valorile și îți alege partenerii de dating
12.03.2026
19:06
519
Republica Moldova accelerează demersurile de asociere la programul Erasmus+, în dialog cu Comisia Europeană la Bruxelles
12.03.2026
18:10
447
Vitalie Mîța: Eficiența energetică, prioritate pentru securitatea energetică și reducerea facturilor cetățenilor
12.03.2026
17:54
554
ULTIMA ORĂ // Mii de tone de carburanți au intrat în țară, inclusiv prin Portul Giurgiulești: „Stocurile sunt garantate”
12.03.2026
16:38
476
Disney+ lansează Verts, flux de videoclipuri scurte în stil TikTok pentru a crește interacțiunea pe platformă
12.03.2026
15:43
508
MEC lansează consultări publice pentru noua Concepție a disciplinei școlare „Geografie” din învățământul general
12.03.2026
15:23
494
Târguri de cariere în toată țara pentru tinerii care aleg învățământul profesional tehnic
12.03.2026
15:22
463
Google Maps introduce funcția AI „Ask Maps” și navigare imersivă 3D cu ghidare vocală îmbunătățită
12.03.2026
14:21
566
Group14 deschide în Coreea de Sud o fabrică de materiale pentru baterii cu încărcare „flash” destinate vehiculelor electrice
12.03.2026
12:36
616
UE sprijină modernizarea Poliției Naționale: digitalizare, echipamente moderne și extinderea cooperării în domeniul ADN
12.03.2026
12:31
573
Google transformă milioane de articole de presă în hartă globală de avertizare la viituri rapide
12.03.2026
12:24
697
Schema de deposedare a bunurilor de 12 milioane de lei scoasă la iveală: percheziții PA și CNA și două rețineri
12.03.2026
11:36
1758
Dodon vrea să „SALVEZE” R. Moldova cu ajutorul lui Putin, după ce Rusia a TĂIAT în 2023 gazul pentru malul drept al Nistrului: „Sunt gata să discut cu Moscova pentru a găsi resurse energetice și produse petroliere…”
12.03.2026
11:07
628
Tânără de 25 de ani, condamnată la 9 ani și jumătate de închisoare pentru două jafuri comise în Chișinău
12.03.2026
10:41
845
VIDEO // Ion Ceban a „REZOLVAT” toate problemele Chișinăului, iar acum a luat la pas benzinăriile din capitală în timpul orelor de serviciu. Edilul INTERZIS în UE cere MOTORINĂ de la Guvern, Parlament și Președinție
12.03.2026
09:31
748
Rețea de droguri pe Telegram, destructurată la Chișinău: doi tineri de 25 și 29 de ani, condamnați la ani grei de închisoare
12.03.2026
08:13
653
Horoscopul zilei 12.03.2026
716
Ofcom și autoritatea pentru date cer rețelelor sociale să înăsprească verificarea vârstei copiilor sub 13 ani în Marea Britanie
11.03.2026
22:44
764
NTSB indică neatenția șoferilor și limite ale sistemului Ford BlueCruise în două accidente mortale din SUA
11.03.2026
21:47
815
Gigantul medical american Stryker, paralizat la nivel global de un atac revendicat de hackeri pro-iranieni Handala
11.03.2026
21:16
721
ULTIMA ORĂ // O nouă MEDALIE pentru R. Moldova. Luptătorul Alexandru Borș a cucerit medalia de bronz la Campionatul European U-23 din Serbia
PROGRAM // Începe Reuniunea Teatrelor Naționale Românești: „La Chișinău vor veni TOATE Teatrele Naționale din Republica Moldova și România!”
VIDEO // Un nou atac armat în Sydney. Patru persoane au fost înjunghiate într-o biserică, în timpul slujbei. Momentul, transmis LIVE
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”
1 MDL
1 EUR
20.04
1 USD
17.34
1 RON
3.93
1 RUB
0.22
1 UAH
0.39



Inapoi














