Mobilizare MAXIMĂ la FRONTIERĂ, de sărbători
2178
Unimedia Traficul de persoane și mijloace de transport crește semnificativ în toate punctele de trecere a frontierei, fapt pentru care, pentru a preveni îngreunarea circulației și a evita formarea rândurilor, Poliția de Frontieră a dispus mobilizarea în această perioadă a mai multor angajați.
Astfel, în cele mai solicitate puncte de trecere, fluxul de familii cu copii, dar și al persoanelor cu nevoi speciale va fi direcționat pe banda de trecere a corpului diplomatic. În acest sens, vor fi amplasate echipaje mobile, dotate cu tehnică specială de control, care în mod operativ și în timp real vor realiza verificarea documentelor de călătorie. Pentru informarea participanților la trafic cu copii au fost reinstalate panourile ce indică direcția de deplasare a acestora.
Conducerii Poliției de Frontieră anunță, totodată, că a sistat concediile angajaților și a format rezerve din inspectori de frontieră, care sunt pregătiți să intervină în situațiile de un aflux de călători. Pentru gestionarea corectă și eficientă a activităților în cele mai „active” puncte de trecere atât de la frontiera moldo-română, cât și la cea moldo-ucraineană, vor fi delegați managerii direcțiilor specializate din cadrul Inspectoratului General al Poliției de Frontieră.
În aceeași perioadă, polițiștii de frontieră - specialiști în tehnologii informaționale, vor asigura interoperabilitatea tuturor bazelor de date pentru diminuarea timpilor de procesare a documentelor de călătorie. În context, s-a făcut și un apel către instituțiile financiar-bancare, dislocate în PTF-uri, să-și revadă programul de lucru, pentru a face față numărului sporit de călători, în special al celor care achită vinietele.
La solicitarea administrației publice locale, vor fi deschise și puncte de trecere cu statut local, amplasate pe sectorul de frontieră moldo-ucrainean. Aici va fi simplificată trecerea frontierei de către cetățenii Republicii Moldova și Ucrainei, care locuiesc permanent în raioanele administrative de frontieră, în baza buletinelor de identitate sau în baza pașapoartelor pentru ieșire peste hotare și trecerea frontierei cu mijloace de transport care aparțin acestora a căror capacitate de încărcare nu depășește 3,5 tone.
Pentru a asigura trecerea rapidă a frontierei și a evita situațiile incomode, Poliția de Frontieră recomandă cetățenilor:
- verificarea valabilității şi statutului documentului de călătorie în baza căruia se traversează frontiera de stat. La fel, în cazul traversării frontierei împreună cu copiii, consultaţi rubrica TRAVERSARE MINORI, amplasată pe pagina oficială a Poliţiei de Frontieră.
- în cazul în care beneficiaţi de pluralitatea de cetăţenii, la traversarea hotarului să prezentaţi paşaportul respectiv (de exemplu, cel românesc) şi un act de identitate eliberat de autorităţile Republicii Moldova. Documentul moldovenesc va servi ca dovada cetăţeniei Republicii Moldova şi vă va scuti de verificările suplimentare, referitoare la respectarea termenului de şedere. Totodată, acest fapt va permite micşorarea timpului de aşteptare pentru efectuarea controlului la trecerea frontierei de stat şi, evident, va crea condiţii favorabile pentru cetăţeni la traversare.
- în situaţiile în care apar întrebări adiționale cu privire la traversarea frontierei de stat, participanții la traficul transfrontalier pot suna la numărul de telefon 022 259 717 (LINIA VERDE), disponibil 24/24.
- tranzitarea tuturor punctelor de trecere existente la graniţă, pentru a nu suprasolicita doar unele dintre ele și pentru a evita formarea cozilor.
- consultarea aplicației „TRAFIC ONLINE” de pe pagina oficială a Poliției de Frontieră, care prezintă media timpilor de aşteptare în punctele de trecere a frontierei (rutier) pentru toate categoriile de mijloace de transport.
- pentru informații complete privind trecerea frontierei Republicii Moldova, accesați de asemenea platforma online www.frontiera.gov.md.
24.03.2025
12:32
05.09.2020
17:44
18.08.2020
11:57
27.07.2020
17:00
10.07.2020
13:51
10.07.2020
08:30
01.07.2020
12:13
24.06.2020
11:46
23.06.2020
17:30
19.06.2020
16:36
03.09.2026
22:12
03.09.2026
22:08
03.09.2026
21:12
03.09.2026
20:53
03.09.2026
20:31
03.09.2026
19:57
03.09.2026
19:49
03.09.2026
19:39
03.09.2026
19:31
03.09.2026
19:28
03.09.2026
18:56
03.09.2026
18:27
03.09.2026
18:17
03.09.2026
18:12
03.09.2026
17:50
03.09.2026
17:37
03.09.2026
16:33
03.09.2026
16:30
03.09.2026
16:24
03.09.2026
16:23
03.09.2026
16:21
03.09.2026
16:06
03.09.2026
15:54
03.09.2026
15:45
03.09.2026
15:29
03.09.2026
15:19
Moscova atacă numirea lui Claudiu Năsui ca ministru al Dezvoltării Economice la Chișinău și acuză „predarea” Republicii Moldova Bucureștiului
Copil de 6 ani din Botoșani, în comă după plasturi cu fentanil puși pe o rană. Avertismentul medicului Radu Țincu: risc major de stop respirator la supradoză
Corina Călugăru și reprezentanta UNFPA la Chișinău stabilesc noile priorități ale parteneriatului pentru reziliență demografică și egalitate de gen în Moldova
Studiu amplu: țigările electronice cu nicotină cresc semnificativ șansele de a renunța la fumat
Guvernul pornește reforma prin care medicina din penitenciare va fi integrată în sistemul public de sănătate

















