Mitropolitul Ucrainei, în instanță după perchezițiile SBU. Înaltul prelat, care este poreclit "Pașa Mercedes", este acuzat de SPIONAJ în favoarea Moscovei
1714
Mitropolitul Pavlo al Bisericii Ortodoxe Ucrainene (UOC) a compărut sâmbătă în faţa unei instanţe din Kiev, sub acuzaţia de apologie a invaziei ruse în Ucraina şi de instigare la disensiuni religioase, informează Reuters. Şedinţa de judecată s-a încheiat printr-o amânare pentru luni, după ce ierarhul a declarat că este bolnav.
Înaintea procesului, mitropolitul fusese interogat de Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU). Şeful SBU, Vasil Maliuk, a afirmat că "legea şi răspunderea pentru încălcarea ei sunt aceleaşi pentru toţi".
UOC este acuzată de autorităţile ucrainene de menţinerea legăturilor cu Biserica Ortodoxă Rusă, cu patriarhia la Moscova, deşi a rupt oficial legăturile cu aceasta în mai anul trecut.
Tot sâmbătă, zeci de credincioşi ai UOC s-au adunat pentru a protesta în faţa Lavrei Peşterilor (Pecerska Lavra) din Kiev, la scurt timp după ce mitropolitul Pavlo difuzase prin presă un mesaj video în care anunţa că "lavra a fost percheziţionată".
"Ei zic că eu susţin agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei. Eu am spus, spun şi voi spune: condamn toate tentativele împotriva statului nostru, iar ceea ce au făcut Rusia şi Putin este de nejustificat", a arătat el.
Enoriaşii UOC purtau icoane; în faţa lor, un mic grup de contramanifestanţi naţionalişti a fluturat drapele galben-albastre ale Ucrainei.
Pavlo Lebid a fost întotdeauna cunoscut pentru stilul său de viaţă scump, fapt pentru care a fost ironizat pe reţelele de socializare.
„Paşa Mercedes”. Aşa este numit mitropolitul Pavlo Lebid al Bisericii Ortodoxe Ucrainene a Patriarhiei Moscovei din Kiev, arestat sub acuzaţia de spionaj de către SBU.
Pavlo Lebid, vicar al mănăstirii rupestre din Kiev din 1994 şi fost deputat al Partidului Regiunilor pro-rus. Lebid, alias „Paşa Mercedes” – a fost poreclit astfel de detractorii săi întrucât călătoreşte doar în maşini de lux – este un personaj controversat.
Împotriva operaţiunilor ucrainene din Donbas din 2014, oponent al mişcării Euromaidan şi al studenţilor care au luat parte la ea, duşman al primarului Kievului, Vitali Klitschko, şi al jurnaliştilor în general (i-a atacat de mai multe ori, rupându-le membrele şi înjurându-i de de toate felurile), în 2021, prin propria recunoaştere, omul bisericii nu a predat poliţiei un criminal în serie care a ucis 52 de persoane. În 2019, mai ales, Lebid a declarat public că Crimeea nu face parte din Ucraina.
08.04.2026
22:46
2
Meta lansează modelul AI Muse Spark și mizează pe superinteligență personală pentru a prinde din urmă rivalii
08.04.2026
22:27
44
Tubi lansează prima aplicație de streaming nativă în ChatGPT, pentru recomandări personalizate de filme și seriale
08.04.2026
22:26
52
Grup de hackeri „la închiriat”, legat de India, spionează jurnaliști și oficiali din Orientul Mijlociu și Africa de Nord prin atacuri pe iCloud și Android
08.04.2026
21:55
168
Volkswagen și Uber pornesc testele cu microbuze autonome ID. Buzz în Los Angeles, primul pas spre serviciul de robotaxi din 2026
08.04.2026
21:03
270
Vremea în Republica Moldova pentru joi, 09.04.2026: cer mai liniștit, temperaturi similare
08.04.2026
19:51
264
OpenAI lansează un nou plan de siguranță pentru combaterea exploatării sexuale a copiilor în era inteligenței artificiale
08.04.2026
19:23
270
Microsoft blochează contul dezvoltatorului VeraCrypt: milioane de utilizatori Windows riscă probleme la pornirea PC-urilor
08.04.2026
18:53
398
Transformarea Irlandei după aderarea la UE, model pentru integrarea europeană a Moldovei, subliniată de Maia Sandu la Dublin
08.04.2026
17:56
400
Cod galben de îngheț, 9–12.04.2026 – nopți reci și dimineți sub zero
08.04.2026
17:41
439
Maia Sandu la Dublin: Irlanda își întărește sprijinul pentru Republica Moldova și parcursul ei european
08.04.2026
17:32
359
Cod galben de vânt – 07.04.2026, ora 10 – 08.04.2026, ora 20
08.04.2026
21:55
41
Volkswagen și Uber pornesc testele cu microbuze autonome ID. Buzz în Los Angeles, primul pas spre serviciul de robotaxi din 2026
08.04.2026
21:03
245
Vremea în Republica Moldova pentru joi, 09.04.2026: cer mai liniștit, temperaturi similare
08.04.2026
19:51
246
OpenAI lansează un nou plan de siguranță pentru combaterea exploatării sexuale a copiilor în era inteligenței artificiale
08.04.2026
19:23
256
Microsoft blochează contul dezvoltatorului VeraCrypt: milioane de utilizatori Windows riscă probleme la pornirea PC-urilor
08.04.2026
18:53
370
Transformarea Irlandei după aderarea la UE, model pentru integrarea europeană a Moldovei, subliniată de Maia Sandu la Dublin
08.04.2026
17:56
385
Cod galben de îngheț, 9–12.04.2026 – nopți reci și dimineți sub zero
08.04.2026
17:41
414
Maia Sandu la Dublin: Irlanda își întărește sprijinul pentru Republica Moldova și parcursul ei european
08.04.2026
17:32
346
Cod galben de vânt – 07.04.2026, ora 10 – 08.04.2026, ora 20
08.04.2026
17:11
415
Decada „Memoriei și Recunoștinței”: mii de elevi din toată țara descoperă istoria recentă prin lecții, excursii și teatru
08.04.2026
16:03
435
Baterii nucleare de nouă generație: cum vrea Avalanche Energy să transforme particulele alfa în electricitate din fuziune
08.04.2026
15:31
410
Examene standardizate la Școlile de Arte: cum se schimbă evaluarea absolvenților din acest an de studii
08.04.2026
15:29
521
Guvernul schimbă regulile pentru asociațiile de proprietari: stop structurilor „gigant” și mai multă putere pentru locatari
08.04.2026
15:25
374
Guvernul reorganizează Biroul de Investigare a Accidentelor în Transporturi pentru control sporit și actualizarea legislației
08.04.2026
15:17
381
Moldova aliniază infrastructura de transport la rețeaua europeană TEN-T pentru a atrage investiții și a crește conectivitatea
358
Guvernul modernizează regulile pentru transportul aerian: schimb de date simplificat, securitate sporită și noi măsuri de sănătate publică în aeroporturi
422
Chișinău deschide drumul spre America de Sud: negocieri cu Argentina pentru lansarea zborurilor directe
08.04.2026
14:35
427
Incluziunea educațională a copiilor romi, în prim-plan la Guvern de Ziua Internațională a Romilor
08.04.2026
14:21
484
Chișinăul dă start negocierilor cu Baku pentru un acord de transport combinat de mărfuri
08.04.2026
13:55
414
Guvernul prelungește starea de urgență în energie de Paște, pe fondul riscurilor externe și al consumului sporit de carburanți
08.04.2026
13:17
486
Conferința „Anul vitivinicol 2025” la Chișinău: producție în creștere, exporturi mai puține în volum, dar mai valoroase
08.04.2026
13:01
424
Etapa a II-a a evaluării naționale a competențelor digitale pentru elevii de liceu a fost lansată
08.04.2026
12:51
435
Guvernul explică de ce menține starea de urgență pentru a proteja securitatea energetică a Moldovei
08.04.2026
12:46
475
Guvernul stabilește noi condiții de import pentru ovine și caprine de reproducție, cu scutire de taxă vamală și interdicție de sacrificare timp de 12 luni
08.04.2026
12:37
430
Noi reguli pentru ouăle de consum: etichetare detaliată, trasabilitate completă și condiții modernizate pentru ferme
08.04.2026
12:23
968
ULTIMA ORĂ // Petrolul scade la 93 de dolari după armistițiu din Golful Persic, dar motorina atinge un RECORD istoric în R. Moldova. Ministrul Junghietu anunță când ar urma să se IEFTINEASCĂ carburanții
Volkswagen și Uber pornesc testele cu microbuze autonome ID. Buzz în Los Angeles, primul pas spre serviciul de robotaxi din 2026
Vremea în Republica Moldova pentru joi, 09.04.2026: cer mai liniștit, temperaturi similare
Microsoft blochează contul dezvoltatorului VeraCrypt: milioane de utilizatori Windows riscă probleme la pornirea PC-urilor
Transformarea Irlandei după aderarea la UE, model pentru integrarea europeană a Moldovei, subliniată de Maia Sandu la Dublin
1 MDL
1 EUR
20.17
1 USD
17.46
1 RON
3.96
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40


Inapoi














