Misterele tinereții „ţarului” Putin
2618
Chiar dacă este unul dintre cei mai puternici și cunoscuți oameni din lume, trecutul președintelui rus Vladimir Putin e încă plin de mistere. Nu se știe, de pildă, mare lucru despre activitatea sa la Dresda, pe când era un simplu ofițer KGB.
Misterioasa activitate a lui Putin în Republica Democrată Germană face obiectul unei cărți interesante „PUTIN’S PEOPLE: How the KGB Took Back Russia and Then Took On the West”, semnate de Catherine Belton. Fosta corespondentă a ziarului Financial Times al Moscova a reușit să afle niște lucruri extrem de interesante despre acțiunile speciale în care a fost implicat tânărul Putin. Câteva informații preluate din această carte vă vor lămuri despre ce este vorba, scrie evz.ro.
Când Vladimir Putin a sosit pentru prima dată la Dresda ca ofițer KGB, în 1985, Germania de Est era în pragul falimentului. Țara supraviețuia cu ajutorul unui împrumut de un miliard de mărci din Germania de Vest, iar dizidența era în creștere.
Cea mai mare parte a activității lui Putin în anii petrecuți la Dresda rămâne învăluită în mister, în parte, deoarece KGB a fost atât de eficient în distrugerea și transferul documentelor înainte de prăbușirea Germaniei de Est. „Cu rușii, avem probleme”, declară Sven Scharl, un cercetător la arhivele Dresden din Stasi, poliția secretă care a colaborat cu KGB în operațiuni de informații. „Au distrus aproape tot”.
Singura urmă a oricărei activități operative legate de Putin este o scrisoare de la el către Horst Bohm, șeful Stasi din Dresda, căruia îi cere ajutorul în restabilirea conexiunii telefonice pentru un informator din poliția germană care „ne susține”. Scrisoarea este scurtă în orice detaliu, dar faptul că Putin apelează direct la Bohm pare să indice că tânărul ofițer avea un rol important.
E o posibilitate pe care foștii colegi ai lui Puti au negat-o cu mult foc. Poate chiar prea mult. Mulți ani după perioada Dresda, când Putin devenise deja președinte al Rusiei, legendarul șef al informațiilor externe din Stasi, Markus Wolf, și foștii colegi ai lui Putin din KGB au avut grijă să sublinieze că acesta era un nimeni când a lucrat la Dresda.
Colegului din KGB cu care Putin a împărțit biroul la Dresda, Vladimir Usoltsev, i s-a permis să scrie o carte despre acele vremuri, El a scris că munca lor era de rutină, dar nu a dat niciun fel de detaliu despre operațiunile în care au fost implicați. Și-a recunoscut rolul în recrutarea agenților sub acoperire, dar a spus că își petreceau 70% din timp scriind „rapoarte fără sens”.
Televiziunea de stat din Rusia a proclamat mai târziu că Putin nu a fost niciodată implicat în nimic ilegal. Sunt, însă, și declarații care acreditează o cu toti altă poveste. Mai precis, că anii petrecuți de Putin din Dresda ar fi reprezentat o pregătire de neprețuit în activitatea sa de a semăna haos în politica occidentală și că misiunea sa în Germania de Est a fost dincolo de marginile legii.
Un fost membru al Fracțiunii Armata Roșie, grupul terorist de extremă stânga din Germania de Vest, un strămoș al actualei Antifa, susține că l-a cunoscut pe Putin la Dresda. Mai precis, că Putin a lucrat în sprijinul membrilor grupări care semănat teroare în Germania de Vest în anii șaptezeci- optzeci: „În Dresda nu a fost nimic, nimic în afară de stânga radicală. Nimeni nu se uita la Dresda, nici de la americani, nici de la vest-germani. Nu era nimic acolo. Cu excepția unui singur lucru: aceste întâlniri cu acei tovarăși".
Mult în urma Statelor Unite din punct de vedere al tehnologiei, Uniunea Sovietică descoperise încă din anii 70 dezinformarea. Mai precis, serviciile de securitate sovietice implementau propriile lor „măsuri active” pentru a perturba și destabiliza adversarul: răspândeau zvonuri false în mass-media pentru a-i discredita pe liderii occidentali, se implicau în asasinarea adversarilor politici și susțineau organizațiile capabile să pornească războaie în țările în curs de dezvoltare din Orientul Mijlociu și Africa. În principiu, nu ratau nicio șansă de a submina Occidentul și de a semăna discordie.
Printre aceste măsuri a fost sprijinul pentru organizațiile teroriste. În Orientul Mijlociu, KGB-ul a avut legături cu numeroase grupări teroriste cu simpatii marxiste, în special cu Frontul Popular pentru Eliberarea Palestinei, care a efectuat o serie de deturnări de avioane și atacuri cu bombe în anii șaizeci și șaptezeci.
03.05.2026
22:22
163
Studiu Harvard: un model de inteligență artificială depășește medicii de medicină internă la diagnosticarea de urgență în UPU
289
Focar de hantavirus pe nava de croazieră MV Hondius în Atlantic: doi morți, un britanic în stare critică
03.05.2026
21:57
256
Studiu Harvard: un model de inteligență artificială depășește medicii de la Urgențe în acuratețea diagnosticului
03.05.2026
19:22
309
154 de elevi din întreaga țară își măsoară cunoștințele la Olimpiada Republicană de Geografie de la Chișinău
03.05.2026
18:53
396
Vreme plăcută de primăvară în Republica Moldova, 4–10 mai 2026
03.05.2026
18:04
453
VIDEO // Președinta Maia Sandu a ajuns la Erevan. Șefa statului a fost întâmpinată cu flori
03.05.2026
13:28
664
Maia Sandu și Nicușor Dan, în același avion spre Erevan, acolo unde va avea loc cel de-al VIII-a summit al Comunității Politice Europene. Obiectivele reuniunii din Armenia
03.05.2026
09:28
640
40 de elevi din toată țara, premiați la Olimpiada Republicană de Limba și literatura română
03.05.2026
09:19
754
Maia Sandu, noi DETALII despre repatrierea celor doi ofițeri SIS și cedarea trădătorului Alexandru Balan. Șefa statului acuză „lipsa de curaj” a justiției în dosarele de trădare de PATRIE
03.05.2026
08:06
570
Horoscopul zilei 03.05.2026
02.05.2026
20:20
690
Vreme mai caldă și mai senină duminică, 03.05.2026, în Republica Moldova
03.05.2026
22:22
37
Studiu Harvard: un model de inteligență artificială depășește medicii de medicină internă la diagnosticarea de urgență în UPU
258
Focar de hantavirus pe nava de croazieră MV Hondius în Atlantic: doi morți, un britanic în stare critică
03.05.2026
21:57
229
Studiu Harvard: un model de inteligență artificială depășește medicii de la Urgențe în acuratețea diagnosticului
03.05.2026
19:22
291
154 de elevi din întreaga țară își măsoară cunoștințele la Olimpiada Republicană de Geografie de la Chișinău
03.05.2026
18:53
382
Vreme plăcută de primăvară în Republica Moldova, 4–10 mai 2026
03.05.2026
18:04
442
VIDEO // Președinta Maia Sandu a ajuns la Erevan. Șefa statului a fost întâmpinată cu flori
03.05.2026
13:28
653
Maia Sandu și Nicușor Dan, în același avion spre Erevan, acolo unde va avea loc cel de-al VIII-a summit al Comunității Politice Europene. Obiectivele reuniunii din Armenia
03.05.2026
09:28
632
40 de elevi din toată țara, premiați la Olimpiada Republicană de Limba și literatura română
03.05.2026
09:19
743
Maia Sandu, noi DETALII despre repatrierea celor doi ofițeri SIS și cedarea trădătorului Alexandru Balan. Șefa statului acuză „lipsa de curaj” a justiției în dosarele de trădare de PATRIE
03.05.2026
08:06
562
Horoscopul zilei 03.05.2026
02.05.2026
20:20
684
Vreme mai caldă și mai senină duminică, 03.05.2026, în Republica Moldova
02.05.2026
17:44
778
21 de startupuri europene de AI care pot schimba jocul, dincolo de Lovable și Mistral
02.05.2026
17:29
793
Moldova și Japonia își consolidează parteneriatul digital printr-un nou memorandum semnat la Chișinău
02.05.2026
16:29
753
Cod galben de îngheț, valabil în nopțile de 3–4 mai 2026
02.05.2026
15:30
900
Maia Sandu discută la Chișinău cu ministrul japonez Hayashi despre cooperare bilaterală, securitate și transformare digitală
02.05.2026
10:23
817
Uber își transformă șoferii într-o uriașă rețea de senzori pentru industria mașinilor autonome
02.05.2026
09:44
901
Maia Sandu, la summitul CPE de la Erevan: discuții cheie despre aderarea la UE și securitatea Republicii Moldova
02.05.2026
08:47
829
Horoscopul zilei 02.05.2026
02.05.2026
02:37
1016
Meta își întărește planurile pentru roboți umanoizi: achiziționează startupul ARI pentru a accelera dezvoltarea AI în lumea fizică
02.05.2026
01:41
994
Meta își accelerează planurile pentru roboți umanoizi: cumpără startup-ul Assured Robot Intelligence pentru a-și întări proiectele de inteligență artificială
01.05.2026
20:53
952
Vreme stabilă în Republica Moldova, sâmbătă, 02.05.2026
01.05.2026
19:44
1020
Pentagonul se aliază cu Nvidia, Microsoft și AWS pentru a implementa inteligența artificială pe rețele militare ultrasecurizate
01.05.2026
09:44
1249
Olimpiada Republicană la Limba și literatura română reunește la Chișinău circa 190 de elevi din toată țara
01.05.2026
08:42
1007
Horoscopul zilei 01.05.2026
01.05.2026
04:13
1263
Apple marchează vânzări record la final de mandat Tim Cook, dar se pregătește de criza cipurilor de memorie
Edineț: Cinci ani de închisoare pentru un bărbat care și-a răpit copilul de un an și i-a pus cuțitul la gât atunci când femeia a vrut să-l recupereze
Douăzeci și două de filme moldovenești în cadrul proiectului Filme din Moldova – online (VIDEO)
Un muncitor a căzut în groapa șantierului, la Ciocana
Intenționa să ajungă în Europa, tranzitând ilegal Republica Moldova: Un ucrainean a fost reținut de către polițiștii de frontieră
1 MDL
1 EUR
20.22
1 USD
17.28
1 RON
3.97
1 RUB
0.23
1 UAH
0.39


Inapoi














