Misiune de business la București: Exporturi de aproape 900 de mii de euro în mai puțin de jumătate de an
1392
Agenția de Investiții O parte din companiile din R. Moldova, care au participat la Misiunea de business la București, organizată în decembrie 2023, au reușit să realizeze exporturi în ultimele luni peste Prut în sumă de peste 893 de mii de euro.
Agenția de Investiții susține că este vorba despre „rezultate impresionante”, după ce a organizat, în colaborare cu Proiectul Băncii Mondiale de Competitivitate a IMM-urilor, sesiuni B2B în cadrul programului „Export Missions”.
În cadrul celor cinci misiuni de export în România au participat peste 55 de companii locale și cel puțin 15% dintre acestea au realizat vânzări în primele luni de la finalizarea misiunii.
„Aceste rezultate subliniază succesul și eficiența programului Export Missions în facilitarea dezvoltării și extinderii afacerilor internaționale pentru producătorii și exportatorii din Republica Moldova”, punctează Agenția de Investiții.
Menționăm că scopul programului „Export Missions” este de a sprijini afacerile locale în procesul de internaționalizare și de a facilita colaborarea dintre mediul de afaceri, specialiștii în comerț internațional și instituțiile guvernamentale.
06.11.2026
18:10
06.11.2026
17:46
06.11.2026
17:41
06.11.2026
17:22
06.11.2026
17:18
06.11.2026
16:56
06.11.2026
16:27
06.11.2026
15:51
06.11.2026
15:23
06.11.2026
15:17
06.11.2026
15:01
06.11.2026
14:39
06.11.2026
18:10
06.11.2026
17:46
06.11.2026
17:41
06.11.2026
17:22
06.11.2026
17:18
06.11.2026
16:56
06.11.2026
16:27
06.11.2026
15:51
06.11.2026
15:23
06.11.2026
15:17
06.11.2026
15:01
06.11.2026
14:39
06.11.2026
14:29
06.11.2026
14:02
06.11.2026
13:57
06.11.2026
13:46
06.11.2026
13:43
06.11.2026
13:13
06.11.2026
12:51
06.11.2026
12:47
06.11.2026
12:20
06.11.2026
12:11
06.11.2026
11:12
06.11.2026
11:06
06.11.2026
10:54
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Elevii din Moldova, pe locul 54 în clasamentul PISA 2025: cine conduce topul mondial
VIDEO // Află cum îți poți RECUPERA banii de la stat! TRUCUL fiscal legal prin care moldovenii pot economisi MII DE LEI pentru studiile copiilor
















