Mircea V. Ciobanu: „Un flirt cu poezia”

Declin // „Dacă lumea noastră nu are nevoie de muzică clasică, poezie, cărți înseamnă că ceva se întâmplă”

Gala Premiilor Uniunii Scriitorilor din Moldova a desemnat cărțile câștigătoare pentru anul 2014. Unul dintre cei mai controversați premianți ai acestui eveniment este poetul Mircea V. Ciobanu. Câștigător la secțiunea Poezie, criticul literar ne povestește de ce nu este de acord cu premiul, cum a scris cartea „Resetare”, dar și ce alt proiect literar pregătește pentru cititori.

Domnule Mircea V. Ciobanu, la Gala Premiilor Uniunii Scriitorilor din Moldova, volumul dvs. „Resetare” a fost premiat la secțiunea Poezie. De ce ați menționat atunci că nu sunteți de acord cu alegerea juriului?

Am rezervele mele pe care le-am spus într-o formă oarecum ludică în postfața cărții, dar în care cred sincer. Pe de-o parte, eu mi-am expus succint opinia mea critică față de carte. Pe de altă parte, la modul foarte serios, sunt nemulțumit de faptul că s-au nominalizat doar trei cărți. Unul s-a retras din concurs. Dacă mă retrăgeam și eu, atunci ce fel de concurs mai era acesta?

Juriul trebuie să își facă meseria, să judece cărțile cele mai bune și să nu țină cont de opiniile scriitorilor, chiar și dacă ei vor să se retragă din concurs. Se premiază cărțile, nu se premiază autorii. Chiar dacă Arcadie Suceveanu, președintele Uniunii Scriitorilor, s-a retras, juriul ar fi trebuit să pună mână de la mână și să cumpere cartea lui, pentru că este una remarcabilă, merită să fie pusă în discuție și chiar menționată. Dacă el ar fi luat premiu, eu aș fi considerat acest lucru absolut firesc.

Toate legate împreună mai divulgă un lucru, care mie nu mi se pare normal. Din trei cărți nominalizate, două aparțin poeților din generația mai în vârstă. Or, la poezie, în opinia mea, juriul trebuie să fie foarte atent la ce se întâmplă în poezia tânără. Chiar am menționat că este absolut regretabil că nu s-au regăsit pe lista nominalizaților cărțile poetelor Silvia Goteanschi și Aurelia Borzin.

Am scris despre toate cărțile participante, inclusiv despre cea a Svetlanei Corobceanu, care a fost nominalizată. Deci știu despre ce vorbesc și cred că altele au fost cărțile care meritau o mai mare atenție a juriului decât volumul meu.

Ce modificări credeți că ar trebui să fie în procesul de selecție și apreciere a cărților pentru premii?

În opinia mea, cel mai important este ca un grup de oameni desemnați în mod special pentru aceasta, care se pot concentra asupra cărților de toate genurile, să încerce să facă o triere și să desemneze care sunt tendințele. Totodată, să ofere un sfat cititorului.

Cartea nu trebuie să mai aparțină autorilor după ce a apărut. Juriul singur trebuie să desemneze fără a ține cont că scriitorul este membru al Uniunii Scriitorilor din Moldova. La noi și această regulă este una stupidă. Toți cei care scriu cărți bune se iau în vizor, dar numai la secțiunea Debut. Nu mi se pare normal. O carte bună, chiar a unui debutant, trebuie să ia premiu la Poezie. E mai greu de închipuit, dar poate fi și la Proză. De ce nu? Asta ar cam trebui să facă.

Dacă ai mei colegi văd altfel lucrurile și vor să mângâie niște orgolii ale unor colegi scriitori, atunci nu vom găsi niciodată acest numitor comun. Singurul lucru pe care încercăm să-l facem este să alegem în juriu oameni în care avem încredere.

Cărțile din acest an se includ într-un cadru valoric. Pot reprezenta un top recomandabil cititorilor?

Cred că, în bună parte, da. Mă bucur că în unele cazuri opinia mea a coincis cu cea a juriului. De exemplu, am și eu o părere foarte bună despre cartea „Scribul în grădina fermecată” de Vitalie Ciobanu, care a câștigat la secțiunea Carte de eseu, critică și istorie literară.

Am o părere bună și despre cartea maestrului Vladimir Beșleagă, „Voci sau dublul suicid din zona lacurilor”. Cred că, dacă aș fi fost în juriu, aș fi votat pentru cartea de proză scurtă a lui Grigore Chiperi. Dar îmi place și această nebunie frumoasă, acest roman al lui Beșleagă, despre care am și scris, adică și aici pot să vorbesc în cunoștință de cauză. Eu nu am citit toate cărțile de la Debut, dar am o părere foarte bună despre cartea lui Virgil Botnaru și cred că a intrat cu dreptul în literatură. Iată deja câteva confirmări de acest gen.

Cum v-ați „resetat” ca să scrieți un volum de poezie câștigător?

Lucia Țurcanu a realizat o cronică la această carte pentru o revistă din România și a numit-o „Resetarea criticului”. M-am lăsat atras în joc de Nicolae Tzone, directorul Editurii „Vinea”, care cerea insistent un volum de la mine. Eram un fel de consultant neoficial și îi spuneam pe cine ar merita să editeze. Mi-a zis într-o zi să-i dau un manuscris de-al meu până la vară. Nu l-am dat, pentru că nu-l aveam. Atunci i-am spus că plec în concediu două săptămâni și dau acest volum.

Într-adevăr, în concediu, în Franța, am adunat textele scrise și publicate prin reviste, o bună parte le-am scris chiar atunci. Franța e benefică. Poți să scrii o carte în două săptămâni. Cu toate acestea, preocupările mele de ultimă oră țin de altceva. Eu sunt suficient de serios ca să înțeleg că poți să fii un poet bun atunci când îți antrenezi mâna în fiecare zi cu scrisul acesta foarte special al poeziei. Nu poți să te trezești într-o noapte și să începi a „comite” poeme geniale. Gluma a mers prea departe. S-a convertit într-o carte cu niște lansări și la București, și la Chișinău. Doamne ferește! A primit chiar și un premiu. Asta este culmea.

„Poezia este neputincioasă și inutilă”, așa spune un vers din carte. Credeți că poezia este percepută la fel și de publicul de la noi?

Dacă vorbim în genere despre poezie, lucrurile sunt foarte simple. Ea este inutilă prin definiție. Acesta este criteriul artei. Un obiect, dacă este inutil, atunci este un obiect artistic. Dacă folosești arta pentru a construi o biserică ca să atragi enoriașii, cei care vor să adere la cultul tău, asta înseamnă să folosești arta în anumite scopuri. Adevărata artă este atunci când ea e absolut inutilă. De milioane de ani de când există omenirea lumea are un fel de dor de a face lucrurile frumoase. Pe acest criteriu zic și eu că trebuie să existe poezia.

Dacă lumea noastră nu are nevoie de muzică clasică, poezie, cărți înseamnă că ceva se întâmplă. Înseamnă că milioane de ani lumea și-a dorit frumosul, dar oamenii noștri nu și-l doresc. În opinia mea, este un lucru foarte simplu. Dacă poezia are pe cineva care o creează și pe cineva care o consumă, este o condiție suficientă pentru ca ea să existe. Nu este obligatoriu să fie mulți. Iluzia aceasta ne-au creat-o cei care considerau literatura o armă ideologică și atunci îi făceau pe toți să citească, iar pe cei care scriu să scrie ceea ce trebuie.

Cum v-a ajutat sau v-a încurcat critica literară ca să scrieți acest volum de poezie?

Cred că mai degrabă mi-a încurcat, pentru că la orice fragment de text scris stătea ochiul critic. După ce mi-am publicat volumul de debut, în timpul acestor două decenii nu mă grăbeam să scriu, pentru că citeam atâtea poezii bune și mă gândeam pentru ce mai trebuie și ale mele, chiar dacă ar fi bune. Are lumea ce să citească.

Tocmai acest ochi critic mă făcea să mă orientez spre un anumit cititor, care înțelege ironiile mele, autoironiile, care înțelege această poezie, în mare parte, ludică. A fost un flirt cu poezia, ca o veche dragoste. Ne-am întâlnit două săptămâni la mare și după asta ne-am căutat fiecare de treabă.

În ce mod vreți să tratați publicul cu literatură? Ce conține următorul volum, „Tratat cu literatura”, care va apărea în curând?

Este un volum din experiența mea de lectură. Aici deja plăcerea mea e mai mare. Să citesc îmi place mai mult decât să scriu. Deși nu-mi închipui să citesc ceva fără să scriu despre asta. Aici cam se leagă toate. Volumul este despre experiențele mele de lectură, despre genurile literare și despre cărți, dar sunt și unele eseuri din zona culturală mai largă cum este „Lumea ca intertext” sau „Teme pentru studiile culturale”.

Este o carte despre cărți, de aceea se și numește „Tratat cu literatura”, nu „Tratat de literatură”. Nu îi învăț minte pe alții, dar încerc să-mi fac o teorie a lecturii din experiența mea proprie.

Vă mulțumim!